Postări

Se afișează postări din iunie, 2021

Retete

Imagine
 Nu exista retete. Chiar daca suntem inconjurati de munti de carti de bucate si moduri perfecte de a ne trai viata.  Hai sa fim seriosi! Toate te indeamna sa iti schimbi mindset-ul. Bun. Numai ca, ce sa vezi, iti dau si directia. Exista tomuri cu retete pentru a fi angajatul perfect, sau seful perfect, cum sa iti dezvolti o afacere de succes, cum sa ai relatia perfecta, familia perfecta, job-ul perfect, casa perfecta... Da practic cum sa ai totul perfect.  Citesti si te simti mic. Coplesit de solutiile prescrise si directiile de gandire si actiune catre care esti ghidat. Pentru ca, nu-i asa, nu poti sa contrazici o somitate, un trend sau mindsetter. Nu ai cum. Pentru ca tu esti cel care cauta rezolvari in scrierile lor. Sau, daca nu esti obisnuit cu cititul, in vlogurile si podcasturile celor care au reusit.  Nici macar nu conteaza ce au reusit. Conteaza ca exista o reteta pentru asta. Frumos, cu ingrediente descrise in amanunt, cantitati prezentate pedant si rezultate detaliate. In Ev

Recapitulare

Imagine
Cineva spunea "Persoana potrivită te va face să o iubești nu doar pe ea, ci te va face să te iubești și pe tine însuți." Intrebarea este, de unde stii care este persoana potrivita? Cum o vei identifica? O cauti ? Te cauta? Sau se intampla, pur si simplu?  Nu cred ca exista o reteta. Nu cred ca exista un standard al persoanei potrivite. Cred insa ca exista incercari. In unele cazuri multe si chair fara rezultat. In altele una singura. Nu poti sa te uiti in curtea celorlalti si sa copiezi ceea ce functioneaza acolo. Nu ai cum.  La un moment dat, cineva m-a provocat sa-i spun cum poate avea o relatie buna. Cum ar putea gasi persoana potrivita. Si intrebarea a pornit de la uitatul in batatura altcuiva. Raspunsul s-a intins pe vreo trei pagini. Abia dupa ce l-am recitit am vazut ca, de fapt, am initiat o vanatoare de unicorni.  Si apoi am dat peste fraza asta. Ceea ce m-a facut sa realizez ca, cel putin o data in viata cautam cu asiduitate unicorni. Inorogii ne strabat visele si n

Si acum…

Imagine
  Un principiu yogin spune sa nu faci lucruri inutile. Numai ca, ce sa vezi, noi nu stim asta. Si chiar daca aflam continuam sa ignoram. Este atat de evident incat preferam sa ne invartim pe calcaie si sa complicam inutil lucrurile. Ne aruncam cu capul inainte in relatii care nu ni se potrivesc motivand ca am obosit sa cautam pe cineva care chiar rezoneaza cu noi. Pretindem si umplem dulapul cu scheletii tacerilor lasand faliile dintre noi sa se mareasca pana cand, intr-o zi constatam ca suntem la ani lumina distanta. Si stocul de navete spatiale s-a epuizat. Asa ca… Doar ca “ asa ca” nu se intampla. Pentru ca ne place sa facem lucruri inutile. Si arunci continuam un simulacru de relatie in care fiecare isi refuza fericirea. Continuam sa marim stocul de scheleti si incepem sa consideram ca suntem in trend. Poate chiar ii vopsim in culori fosforescente si ii organizam apoi pe culori in dulapurile din care scoatem hainele ca sa le facem loc. La un moment dat, poate, aflam despre regula p

Refuzam sa fim fericiti

Imagine
 Refuzam sa fim fericiti. Pare complicat sa fii fericit. Si, totusi, in momentul in care decizi ca vrei sa iti fie bine, Universul aseaza toate piesele la locul lor. Oamenii care iti deschid calea se intampla, oportunitatile de care ai nevoie se intampla si chiar si incheierile de care ai nevoie se intampla. Singurul lucru de care este nevoie este ca noi sa hotaram ca vrem sa fim fericiti. Dar nu genul de decizie facuta in prima zi din an, dupa o petrecere sau atunci cand ne confruntam cu obstacolele puse in cale de noi sau ceilalti. Nu. Universul incepe sa faca lucrurile sa se intample atunci cand decizia este asumata. Genul de hotarare pe care o iei intr-o dimineata, la o cafea cu tine.  Cineva spunea fii atent ce iti doresti. Ei bine, vorba asta se aplica foarte bine in cazul acestei rezolutii. Nu faci asta in fiecare zi. Pentru ca Universul iti da o singura sansa. Nu poti sa decizi in fiecare zi ca vrei sa fii fericit si apoi sa continui sa ignori semnele pe care le primesti. Faci

Cel mai pretios lucru...

Imagine
 Cel mai pretios lucru pe care il putem darui e timpul.  Ne plangem in permanenta ca nu avem timp. Si, totusi, exista oameni pentru care ne oprim din agitatie si daruim. Le daruim clipe, momente, zile si chiar ani din timpul nostru. Stim ca nu putem lua inapoi darul si, poate din acest motiv, suntem extrem de zgarciti. Uneori, refuzam sa oferim timp celor pe care apoi ii regretam si, paradoxal, dam fara masura celor care doar iau fara sa umple golurile si fara sa aprecieze ceea ce primesc.  E drept ca nu poti pretinde altcuiva sa pretuiasca ceea ce tu risipesti. E cam ca in zicala cu margaritarele si porcii. Suntem mai degraba inclinati sa dam clipe pretioase celor care infasoara dezinteresul in ambalajul necesitatii de a fi in lumina reflectoarelor. Asta pana ne prindem, de cele mai multe ori prea tarziu, ca reflectoarele si acceptarea sociala nu sunt, de fapt, decat niste lumini cu consum mare de energie. A ta, in defavoarea propriilor tale idealuri.  Intr-o era a economiei de resurs

Friends with benefits

Imagine
Nu obisnuiesc sa folosesc atat de multa romgleza. Insa, de data asta expresia tradusa nu ar mai suna la fel de bine.  Uneori postarile vin ca replica la o provocare. O replica bazata pe perceptiile mele. Este posibil ca viziunea mea despre un subiect sau altul sa fie in total dezacord cu opinia altcuiva. Dar, pentru fiecare dintre noi, imaginea lucrurilor este data de perceptii. La fel si ideea de relatie. Cumva, in toata evolutia globala, avem tendinta de a omite faptul ca si relatiile interumane se modifica. Sau doar premisele se schimba odata cu trecerea timpului si trecerea noastra dintr-o etapa in alta.  Am mai spus ca suntem ipocriti. Uneori pentru ca asa da bine, alteori pentru ca notiunea de moralitate este tot cea cu miros de tocanita indiferent cat de evoluati am pretinde ca suntem. Nu realizam cat de mult atarna "gura lumii"sau "bancuta de la poarta" pana cand nu ne aflam in situatii neobisnuite sau, mai ales, cand ceea ce simtim si ceea ce ne dorim nu co

Daca m-as imbolnavi de sinceritate

Imagine
 "Dacă m-aş îmbolnăvi de sinceritate mi-aş umple stiloul cu lacrimi şi l-aş lăsa să facă acea dîră memorabilă pe caietul ce îl voi arunca mîine la coş." - Nicolae Sava Cat de mult ne dorim sa parem "puternici", imperturbabili, rezistenti? Cat de mult ne ascundem in spatele mitului eroului? Cat de mult negam vulnerabilitatea? Si cat de multi plasturi lipim peste taieturile adanci in structura intima a sufletului?  Ne ferim cu obstinatie de a fi comparati cu o mimoza. Ne imbracam in armuri rezistente pentru a ne ascunde fragilitatea si ridicam ziduri groase intre noi si intentia de apropiere a celorlalti. Nu reactionam la fel. Uneori suntem de o exuberanta vecina cu miscarea browniana atunci cand cineva se apropie periculos de mult de nucleu. Alteori ne retragem tacuti infasurati in ganduri atunci cand ceilalti ar putea intrezari caducitatea dincolo de scuturile ridicate. Nu avem aceleasi reactii dar, cumva, sbstratul este acelasi. Am invatat ca vulnerabilitatea este

Doua vieti

Imagine
  Traim doua vieti. Sau cel putin doua. Una exterioara cu masti puse una peste alta si tipare prestabilite si una interioara in care povestile se tes din paginile cartilor  impletite cu gandurile noastre.  De cele mai multe ori viata exterioara prevaleaza. Suntem invatati de mici sa traim in vazul celorlalti si sa fim atenti la comportament si vorbe. Poate ca asta vine din instinctul de turma sau, ca sa nu se supere nimeni, din instinctul de trib al animalului social. Mediul inconjurator sunt ceilalti si limitarile impuse de sablonul leaderului de haita. Nu conteaza daca tu esti altfel structurat, trebuie sa adopti comportamentul general acceptat si morala cernuta prin sita standardelor autorizate. In functie de trib si societate iti croiesti visele si nazuintele conform stasului comunitatii. Ii urmaresti pe cei care ies in evidenta fara sa realizezi ca, de fapt si acolo exista un calapod al pozitionarii pe treptele cele mai de sus ale ierarhiei sociale. Alegi mobila din cataloage, si,

Inainte sa fii fericit

Imagine
Cineva spunea ca nu poti sa astepti pana cand viata nu te va mai incerca inainte sa decizi sa fii fericit. Si vorba asta m-a facut sa privesc putin inapoi cu mai mult curaj. Viata te pune la incercare in moduri in care nu te astepti, si daca astepti sa treaca toate furtunile pentru ca abia apoi sa decizi sa fii fericit, e posibil ca acest lucru sa nu se intample niciodata. Asta e unul din putinele cazuri in care niciodata chiar are sens.  Cand crezi ca ai pus pe hold furtunile sufletului, Universul iti da o vantoasa care iti zguduie ferestrele si linistea proaspat castigata. Furtunile se sting dupa ce se manifesta. Sa le inchizi intr-o incapere a sufletului si a mintii nu face decat sa le sporeasca forta pentru ca, fara sa vrei, vei privi mereu pe gaura cheii asteptand sa se linisteasca.  Chiar daca pare ca nu ai variante, intotdeauna exista una. De obicei atat de simpla si sub nasul tau incat nici macar nu te gandesti la ea pana cand ai epuizat toate alternativele complexe si alambica

Dincolo de intrebari

Imagine
Cand si cum sa iti deschizi sufletul si vorbele? Cand si cum sa scoti poleiala de pe cuvinte si sa elimini toate mastile zilei? Cand si cum sa intorci metaforele modeland realitatea pesonala? Cand si cum sa fii sincer fara sa ti se spuna ca esti prea sincer? Intrebari la care raspunsurile nu exista sau ai doar raspunsuri partiale. Nu stii niciodata cand si daca este momentul sa lasi sinceritatea cruda sa erupa. Sigur ca inveti sa eviti sinceritatea si discutiile directe. Inveti sa pui fundite si zorzoane acolo unde cel mai bine ar fi sa pui cartile pe masa. Traim intr-o lume de iluzii atat de puternice si mereu updatate incat sinceritatea devine in cel mai bun caz desueta daca nu chiar deranjanta. Paradoxal, adeptii infocati ai iluziilor se prevaleaza de notiunea de sinceritate ca sa acopere grobianismul si tusele grosiere ale agendelor personale care deja nu mai pot fi ascunse. Franchetea este pusa pe un piedestal frumos intr-un muzeu al amintirilor din alte vremuri si, din cand in ca

Sa-ti spun o poveste

Imagine
  Sa iti spun o poveste. O poveste despre tine si lume. O poveste despre iubire, speranta si batalii pe campuri de lupta straine de sufletul tau.  Fara inceput si sfarsit, cu schimbari bruste ale firului epic si ramificatii nebanuite.  Un basm cu dragoni si magi, oameni obisnuiti, paduri fermecate, unicorni si vrajitoare. Un spatiu in afara timpului in care Universul toarce lin firul destinului. Un taram pe care realitatea cunoscuta, visele si subconstientul coexista, unde regulile timpului si spatiului nu se aplica ci doar legile universale ale Eului. Un loc pe cat de neverosimil pe atat de autentic, ascuns la vedere in spatele prejudecatilor si perdelelor de fum ale cutumelor sociale. Protejat pana la anihilare de mirosul de tocanita al moralei acceptate si de spiritul extins de turma.  E suficient sa intinzi mana si este acolo, doar ca a capatat deja dimensiuni de legenda. Ca povestile despre comoara lui Decebal si despre energiile de la Sarmisegetusa. Nimeni nu mai crede ca exista

Cand soarele se uita peste umar

Imagine
  Uneori pleci la drum insotit de ploaie, insa, la un moment dat, cand lumina zilei sta sa cada, soarele priveste peste umar si iti ridica colturile gurii intr-un zambet care anticipeaza o noua zi fara burnita.  Il vezi in oglinda retrovizoare si iti da curajul de a privi inainte si de a infrunta noaptea care se apropie. Nu vezi curcubeul, nu ai cum, dar il simti cu ultima raza de soare care coboara in apus. E promisiunea Universului pentru ziua de maine. Cumva simti ca o mana nevazuta te mangaie parinteste pe cap si iti indreapta pasii catre rasarit. Soarele care se uita peste umar iti da curajul de a scoate masca integrarii, de a trage in piept mirosul de grau nou si de a te bucura de macii rosii itindu-se din lanul care margineste drumul.  Ultima geana a apusului alunga ceata angoaselor coborata deasupra gandurilor si iti da merinde pentru visele care pareau imposibile. Cand soarele se uita inapoi iti ridici capul si incetezi numaratul dalelor pe drumul gri al cotidianului. Privesti

Bariere

Imagine
Suntem limitati doar de barierele autoimpuse sau acceptate. Numai ca, de cele mai multe ori, este nevoie ca cineva sau ceva sa te zgaltaie bine ca sa realizezi acest lucru. Ne dam voie sa existam doar in tipare. Ne dam voie sa visam limitat. Numim asta "adaptare la realitate", "pragmatism", "integrare". In general temeni cu "greutate" si, de fapt lipsiti de continut. Pana la urma, ce inseamna adaptarea la realitate? Care este reperul? In contextul in care traim intr-o lume plina de iluzii, care este realitatea la care ar trebui sa ne adaptam? Care este punctul in care ne simtim confortabil? Si care este limita de compromis? Ne adaptam din secunda in care ne nastem. La mediu, la zgomot si liniste, la familie si societate, la valul de informatii. Si tanjim dupa pauze in timp. Dupa momentele in care timpul si necesitatea adaptarii se suspenda. Dupa clipele in care putem privi in jurul nostru si putem evalua cinstit si fara priviri peste umar unde ne

Parfumuri

Imagine
 Cautam parfumuri. In fiecare zi, in fiecare colt de lume, in noi insine si in ceilalti. Ne multumim cu ce gasim pe raft sau, mai pretentiosi, alergam dupa editii limitate si arome personalizate.                              De multe ori, alegem statutul si notorietatea parfumului. Casa si utilizatorii celebri conteaza chiar daca mirosul nu ti se potriveste. Cineva spunea ca parfumul se poarta, te imbraca intr-o haina nevazuta care transmite despre tine mai mult decat crezi si, cu siguranta, mai mult decat ai vrea. Parfumul devine tu din momentul in care l-ai pulverizat. Te precede si ramane in urma ta, o semnatura volatila si, totusi, atat de profunda.Atinge corzi nevazute, mangaie si indeparteaza, vorbeste si iti completeaza povestea. Instinctiv stim toate lucrurile astea si atunci, constient sau nu, cautam neincetat parfumuri. Mirosul de acasa, de vacanta, de soare si cel care prevesteste iarna. Aroma de cozonaci pe care o asociem nu neaparat cu Pastele sau Craciunul ci, mai degraba

Mea culpa

Imagine
 Sunt zile in care zidurile ies la suprafata. Si nu intr-un mod placut sau delicat. Notiunea de zid, in sine, nu are nimic de-a face cu delicatetea sau diplomatia. Asa ca, pur si simplu ies la suprafata. Da, exact, zidurile create in timp ca sa acoperi vulnerabilitatea. Zidurile ridicate impotriva zambetelor de complezenta si a cutitelor infipte pana in prasele in locurile ramase descoperite.  Si armurile. Cele puse una peste alta in bataliile personale dar mai mult ale altora. Armurile care te feresc de sageti dar si de imbratisari, de lovituri dar si de gesturi firesti. Nu mai stii sa deosebesti falsul de adevar si incepi sa ridici bariere acolo unde nu au ce cauta. Si, ca sa fie tacamul complet si sa nu lasi nici o baza neacoperita, apesi butonul de panica si zidurile construite in timp rasar cu viteza de sub valul subtire al deschiderii. Viteza cu care erup loveste cu grobianism exact acolo unde nu e cazul. Si, in prima faza, nici macar nu remarci. Abia apoi realizezi ca ai lovit i

Oamenii baterii

Imagine
  Exista oameni baterii. Te incarca instant cu o energie debordanta. Te intrebi unde au stat ascunsi. Sau pe unde ai fost tu de nu i-ai vazut. Iti dau senzatia ca lumea a ridicat valul de pe o realitate paralela si te-a conectat brusc cu o bucurie de viata la fel de ireala ca un film de la Bollywood.  Nu mai stii de cand nu ai mai ras cu pofta, din toata inima si cu toata gura. Ai pierdut notiunea timpului dar nu afundat in viata traita ci ratacit in labirintul obligatiilor si traditiilor importate sau autoimpuse. Ai pierdut bucuria pe soseaua terna catre varful unei ierarhii pe care altii te-au facut sa o cauti. Ai lasat inocenta la usa compromisului si zambetul real in anticamera mastilor de carton. Te misti in realitatea unei butaforii absurde si agresiv colorata  in timp ce pastelul gesturilor simple se topeste in zgomotul socialului acceptat. Numai ca linia dreapta nu exista cu adevarat. Sau cel putin nu face parte din real. Si atunci, cand drumul se inclina, dupa o curba in ac de