Si acum…
Ne aruncam cu capul inainte in relatii care nu ni se potrivesc motivand ca am obosit sa cautam pe cineva care chiar rezoneaza cu noi. Pretindem si umplem dulapul cu scheletii tacerilor lasand faliile dintre noi sa se mareasca pana cand, intr-o zi constatam ca suntem la ani lumina distanta. Si stocul de navete spatiale s-a epuizat. Asa ca…
Doar ca “ asa ca” nu se intampla. Pentru ca ne place sa facem lucruri inutile. Si arunci continuam un simulacru de relatie in care fiecare isi refuza fericirea. Continuam sa marim stocul de scheleti si incepem sa consideram ca suntem in trend. Poate chiar ii vopsim in culori fosforescente si ii organizam apoi pe culori in dulapurile din care scoatem hainele ca sa le facem loc.
La un moment dat, poate, aflam despre regula privind lucrurile inutile. O depozitam undeva intr-un colt al mintii sau facem o postare pe Facebook pe care o revedem fix supa un an. Exista insa un moment in care ne reapare in fata ochilor si ne face sa ne oprim. Si sa ne întrebam “ eu ce fac aici?” Eu cu mine ce fac? De ce am ales sa dorm acompaniat de scartaitul lugubru al oaselor din dulap? De ce merg inainte pe un drum gaurit de obuzele luptelor fara miza? De ce continui sa ofer acolo unde nu exista nimic pentru mine? Si, pana la urma, de ce continui sa ma mint si sa pun funde rosii unor vorbe si comportamente care imi sunt la fel de straine ca PIB-ul Finlandei.
Este greu si evitam cu obstinatie sa recunoastem ca am dat gres. Ca nu am facut altceva decat sa acceptam ce era la oferta crezand ca facem o super afacere. Stiu ca suna mercantil dar, pana la urma, cand tragi linie constati ca ai cheltuit toate resursele de rabdare, intelegere, asertivitate si ca ti-ai pus visele nu in palma ci sub talpa celuilalt. Ai ales de prea multe ori compromisul din dorinta absurda de a fi “ bine”. Nu te-ai intrebat nici o secunda care e binele asta, pentru cine e bine cand tu inghiti ciulini si cuvintele nerostite pentru ca stii ca nu ar avea nici un ecou.
“Asa ca…” presupune sa deschizi larg ochii si sa te uiti cu arentie la ce mai este. Daca mai ai la ce sa te uiti. Si, evident, e cazul sa iti asumi ca, in afara de tine, nu este nimeni vinovat pentru rascrucea la care te afli. “ Asa ca…” presupune o alegere. Nu este simplu dupa ce ai croit dupa in tipar care a fost la indemana. Chiar daca ai constatat de ceva timp ca era stramb. Sau ca nu ti se potriveste. Dar a fost mai comod sa mai adaugi un format compromisului si sa ignori dalia din ce in ce mai larga. Nu ai facut decat sa-ti lasi gandurile si dorintele la usa sablonului din ce in ce mai stramt dar acceptat de exponentii moralei cu miros de tocanita.
Pe langa “ asa ca…” ti se invarte in minte “ si acum”.
Si acum in ce directie o iei? Si acum ce alegi? Iti asumi care parte a monedei? Inghiti in continuare ciulinii vorbelor nerostite si privesti cu nasul lipit de geam cum viata isi croieste curgerea pe langa tine sau deschizi cutia Pandorei si iti asumi ca e posibil sa nu gasesti nimic dupa ce himerele si-au luat zborul.
Nu exista o reteta. La fel cum nu exista garantii. Stii doar ca “ daca mergi prin Iad continua sa mergi”. Nu stii ce se afla in partea cealalta. E posibil sa gasesti stigmatul, solitudinea, lehamitea de a mai incepe ceva si, poate “ prea tarziu”. Nu te mai poti intoarce, dar, cu siguranta nu iti doresti asta. Nu stii ce iti ofera ziua dar, cu siguranta, vei avea mai mult loc in dulapurile eliberate de scheletii convenientelor. Si un numar de telefon in minus in agenda.
“ Si acum” vine cu o zi noua, pierderi si oportunitati, asumare si lectia iubirii de sine. Nu iti da o pereche de ochelari cu lentile roz si, in plus, te zgaltaie zdravan. Nu pare ofertant desi este. O alegere deloc usoara si legaturi a caror desprindere doare. Si un capat de ata pe care o poti croseta intr-un model stiut doar de tine.
Asa ca… ce alegi?
Comentarii
Trimiteți un comentariu