Postări

Elixir

Cand viata iti da lamai… Ai zice ca e cazul sa faci limonada. Sau, mai bine, le dai pe o bucurie pentru suflet. Inchizi usa in fata cotidianului si alegi o intoarcere in timp. Intr-o lume suspendata in muzica. O muzica care se revarsa de dincolo de veac. Veche si actuala cu puterea calatoriei intre lumi. Patrunzi pe urmele istoriei in spatiul sacru al unei catedrale care a ascultat ariile de sute de ori pana cand s-au impregnat in ziduri.  Iti dai voie sa visezi si iti lasi sufletul sa pluteasca. Iti lasi simturile sa leviteze si gandurile sa se aseze singure.  Nu ai nevoie de mult. Ai nevoie de cateva picaturi de altceva. Un altceva care iti da energia de care ai nevoie ca sa continui. Ai nevoie de continutul fiolei de bine care indeparteaza zgomotul cotidianului. Sterge pentru cateva clipe tot ce scoate intunericul din tine. Iti da timp. Timp cu si pentru tine. Te lasa sa iti raspunzi pana si la intrebarile pe care inca nu le-ai pus.  Uneori, in tumultul in care parca ti-ai pierdut b

Pana cand ne vom revedea...

Imagine
 Uneori nu poti. Nu mai poti sa zambesti atunci cand te simti sfasiat pe dinauntru de o durere care stii ca nu va trece. Stii din experienta ca se va atenua, dar, tot experienta iti spune ca nu isi va toci ascutisurile. O vei lasa sa se acopere de praf si vei incerca sa aduci "good vibes only" ca sa o invelesti. Numa ca, ce sa vezi, exista anumite dureri care nu se lasa invelite. Iti rup o bucata de inima si o consuma lacom cat inca mai bate. Degeaba incerci sa te pansezi cu "ai facut ceea ce trebuia facut", "e mai bine asa", "nu te mai gandi la doar la tine". Nu merge. Nu are cum. Oricat ai incerca. Tu si ceilalti. Indiferent daca pansamentele vin din empatie, mila sau, pur si simplu, din zona lui "asa se face" si din dorinta de a bifa un "imi pasa" la fel de fals precum bijuteriile de aur vandute la colt de strada. Dupa toate incercarile constati ca nu poti. Ca ochii ti se umplu de lacrimile neplanse si frustrarile vorbelor

...si mai ai nevoie...

Imagine
 ...si mai ai nevoie de momente cu tine. Nu neaparat departe de "lumea dezlantuita" si nici intr-o chilie de manastire in varful unui munte. Ai nevoie insa de momente in care pui totul in hold. Apesi butonul si lasi tumultul sa se miste in voie in jurul tau. Blochezi canalele de intrare, iti iei o cafea si te uiti in jur. Asta, evident, dupa ce te-ai uitat in oglinda. Nu ca sa vezi daca ai asortat bine outfit-ul zilei ci, pur si simplu ca sa te vezi. Tu pe tine cel pe care nu l-ai mai vazut si auzit de mult. Ai fost atat de prins in deadline-uri, urgente si rezolvarea problemelor celorlalti incat te-ai pus pe tine pe silence. Asta cand nu ti-ai dat ignore. Ai preferat sa pui plasturi cu sclipici pe "bubitele"celorlalti refuzand sa asculti vocea care iti spunea ca esti la fel de ipocrita ca si ei. Sau, poate, esti doar intr-o faza de genul "mai bine sa am liniste decat polemici".  Numai ca, ce sa vezi, "linistea" asta vine la pachet cu frustrari s

Inefabil

Imagine
Exista un moment in care intelegi definitia inefabilului.  Ti-ai fi dorit sa ramai nestiutor, sa amusini doar sensul dar sa nu simti intelesul. Numai ca, viata nu prea iti lasa loc de joaca cu dictionarul emotiilor. Te lasa o vreme sa te prefaci ca nu intelegi, dar, atunci cand considera ea ca este momentul, iti varsa tot continutul glosarului in inima si in suflet. Asata doar asa ca sa intelegi ca nu este unul si acelasi lucru.  Si, atunci cand crezi ca le-ai dat de cap, ca le-ai pus la loc in lexicul vietii, te confrunti cu inefabilul. Iti ia ceva timp sa te prinzi de asta, pentru ca tu esti ocupat sa ingheti cuvintele nerostite si sa ascunzi lacrimile neplanse in oublieta de la capatul deznadejdii. Nu poti si nici nu crezi ca ai avea cum sa dai glas amestecului de durere, dezamagire, vinovatie si neputinta. Ai plange cu lacrimi si vorbe dar aerul subtire din jur si judecatile celorlalti nu ar face decat sa amplifice dorul si durerea. Stii ca ai facut ceea ce trebuia facut. Stii ca u

Cand Universul te ia la mishto

Imagine
  Atunci cand crezi cu tarie ca le poti face pe toate. Atunci cand esti convins ca nu iti scapa nici un detaliu. Atunci cand iti mai pui inca o caramida in rucsacul de "task"-uri zilnice. Atunci cand te crezi mai Superman decat originalul. Atunci cand  iti spui "gata, am totul sub control". atunci cand esti convins ca poti sa faci totul si ca multitasking-ul a fost crat pentru tine.  Fix atunci Universul te ia la mishto. Nu in modul golanesc al mishtoului. Nu. Oricum Universul nu este grobian. Insa atunci cand se hotaraste sa faca asta o simti. Acut. Pana la ultima celula. O durere pe care nu poti sa o ocolesti. Persistenta si profunda, cu o intensitate care creste in loc sa scada. Atunci cand uiti de tine risipindu-te in "lucruri importante "fara nici o noima, Universul iti da o palma pe care nu ai cum sa o uiti care iti indreapta privirea inspre ceea ce ai uitat. Inspre ceea ce e important dar tu ai ales sa ignori. Inspre ceea ce ai avut si ai crezut ca

Ce ceata deasa...

Imagine
 Imi vine in minte din ce in ce mai des o poezie dadaista a lui Eugen Jebeleanu: "Ce ceata deasa, vai, ce ceata deasa Nu mai cunoastem drumul catre casa Suntem usori si ceata e ca fumul, Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?"   Suntem, de cele mai multe ori in ceata. Cautam in permanenta un drum si un "acasa" pentru suflet. Si, cumva atunci cand credem ca l-am gasit intindem mana si nu culegem decat iluzia ascunsa de negura. Nu mai stim unde este drumul, caile s-au amestecat intr-o lume separata de pandemie, prejudecati si razboi. Nu ne asteptam la asta. Nu aveam in lista parcursului prin viata distantarea, dependenta de un ecran, insingurarea, ego-ul exacerbat si un deziderat bine ascuns de pacla unei himere. De multe ori nici macar nu detectam iluzia. Este atat de bine prezentata incat nu vedem golul din spatele poleielii de vorbe si cutume. Cautam un sens folosind busola acceptarii sociale si logica colectiva crezand ca asta ne invalideaza instinctele. Bajbaim i

Sindromul demiurgului

Imagine
  Fiecare dintre noi se crede Dumnezeu cel putin o data in viata. Unii chiar de mai multe ori. Nu conteaza momentul ci doar senzatia. Secunda in care te simti demiurgul propriului univers. Nu cred ca este cazul sa ne judecam prea aspru pentru astfel de momente pentru ca ele ne dau combustibilul necesar ca sa continuam. Sigur, cu conditia ca aceste momente sa nu se transforme intr-o constanta combinata cu capcana puterii asupra celorlalti. Pentru ca atunci devine periculos. Si frustrant. Atat pentru noi cat si pentru cei asupra carora avem temporar putere. Pentru ca nimic nu este etern. Exceptand ciclul vietii si al mortii. Si taxele ar spune unii. Cand ne simtim dumnezei ai propriului univers si intindem mana pentru a prinde in causul palmei steaua nazuintelor proiectam si in universurile care se intersecteaza cu al nostru puterea de a visa si de a-ti urma visele.  Numai ca, poate pentru ca natura umana este vulnerabila la capcane, de cele mai multe ori ne simtim Zeus intr-un univers c

Atat

Imagine
 Uneori iti doresti un anumit lucru. Din considerente personale, emotionale sau, pur si simplu, din considerente de business. Numai ca, iti este si frica sa te gandesti in directia lui pentru ca stii din start ca, indiferent ce vei face, vei fi judecat. Egoist, intrigant, razbunator, arivist, individualist, oportunist... Adjectivele se succed unul dupa celalalt cu viteza unei ploi de vara. Le auzi si vezi fetele celorlalti, le simti soaptele in ceafa si le intuiesti miscarile si privirile poncise. La un moment dat aproape ca si tu te indoiesti de motivele pentru care iti doresti acel lucru. Pana si tu incepi sa crezi ca ai o agenda ascunsa si ca , poate nu esti in stare. Prins in vartejul de ganduri incerci sa gasesti capatul ghemului in timp ce senzatia de sufocare si frustrare creste in tine. Poate ca iti doresti prea mult. Poate ca nu iti doresti suficient. Poate ca ceilalti au dreptate. Poate ca nu vei fi in stare sa pansezi toate ranile si sa vulcanizezi cauciucurile taiate de asc

O pana purtata de vantul sortii

Imagine
  Speranta este o pana purtata de vantul sortii. Efemera si, totusi, atat de concreta atunci cand ne agatam de ea. De multe ori m-am intrebat de ce doar speranta a ramas in cutia Pandorei. Si cum de ne amintim de ea doar cand avem impresia ca cerem lucruri irealizabile. Cumva speranta este legata prin mii de fire de inima si mintea noastra. Este steaua magilor pentru vremurile intunecate de povara neputintei. Este acel ceva nevazut care te ridica dupa fiecare cazatura si iti spune ca juliturile vietii nu sunt facute ca sa te doboare ci doar ca sa-ti personalizeze harta sufletului. O cautam in locuri indepartate, cercetam cele mai intunecate unghere si ii investim pe ceilalti cu incredere atunci cand viata ne pune in genunchi. Ne ridicam si cadem la loc, repetam lectia sperantei pana cand reusim sa o intelegem.  Speranta este cu noi in fiecare zi, in fiecare clipa, in toate momentele, in ticurile verbale: "sper ca...", "sa speram...". Lectia este in fata noastra. Con

Cele doua fete ale monedei

Imagine
 Uitam ca fiecare moneda are doua fete. Acceptam si chiar asteptam sa ni se arate doar una dintre ele. Evident cea care pare a contine adevarul. Sau cea cu mult roz in ea. Asteptam si acceptam un spectru redus care ne induce perceptii si reactii bine inregimentate intr-o matrice controlata. Nu stim sau refuzam sa cautam cealalta fata. Teama, ignoranta, indiferenta sau toate la un loc. Parca e mai bine sa mergi pe calea batuta indicata cu benzi luminoase decat sa cauti ce se afla dincolo. De cealalta parte a drumului luminat. De cealalta parte a monedei. Daca nu o sa-ti placa ce vezi? Daca o sa descoperi adevaruri inconfortabile? Daca nu te vei putea intoarce la drumul asfaltat? Daca…?  Si atunci preferi sa ramai in zona acceptata de toti ceilalti. E mai comod si, probabil, iti confera o senzatie de siguranta. Siguranta apartenentei la grup, la trib.  Paradoxal, din zona de comfort ne plangem  de superficialitate. Pretindem ca ne dorim profunzime, substanta, lucruri reale, relatii auten

Cand Universul iti pune piedica

Imagine
Uneori Universul se satura de semnale discrete. Iti spune “ ba da’ prost esti” si iti pune o piedica sanatoasa. Te baga in spital si apoi iti zice ca, de data asta, ar fi cazul sa-ti inveti lectia. Sa inveti odata ca tu ar trebui sa fii pe primul loc. Sa inveti sa spui NU in loc sa-ti consumi ultimele resurse pe mofturile celorlalti. Sa inveti sa ai rabdare cu tine. Sa inveti sa-ti dai timp. Semnale ai mai primit dar, evident, nu ai tinut cont de ele prea mult. Ai continuat sa alergi, sa iti mai iei inca ceva in carca, sa crezi ca poti duce un rucsac oricat de greu si sa faci compromisuri la nesfarsit. Asa ca Universul a ajuns la concluzia ca nu e cazul sa te mai traga usurel de urechi, mai bine iti da un branci ca poate inveti ceva cat timp iti revii din cazatura. Lectiile se invata pe podea. In timp ce iti evaluezi semnele vitale printre urlete de durere. Sigur, ai mai petrecut si cu alte ocazii timp de calitate pe podea. Numai ca acum durerea intensa, fizica, adauga un plus de dific

Viata si moartea

Imagine
Ultima zi a anului. Te pregatesti de bilanturi si rezolutii de an nou. A fost un an intortocheat. Si asa este si finalul. Pe ultima suta de metri te pune in fata unui fapt care iti aduce rapid in cap toate intrebarile si raspunsuri care ridica alte intrebari. Viata si moartea impletite intr-o singura clipa. Cele doua fete ale unei monede a carei valoare iti este dezvaluita doar arunci cand Universul considera ca esti pregatit. Numai ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru efemer. Evitam pe cat putem sa ne confruntam cu efemerul. Ne construim viata ca si cand am fi descoperit secretul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte. Ne place sa credem ca suntem Dumnezei in Universul nostru si ca avem o eternitate la indemana.  Amanam bucuria si punem deoparte la pastrare serviciul de cafea din portelan de  China. Credem ca imparatim timpul si ne pierdem in planuri si diagrame care de care mai eficiente. Lasam viata la finalul unui to-do list. Amanam concertul, vacanta, ca

Intrebarea lui Mercur

Imagine
  Uneori un cadou neasteptat deschide calea intrebarilor mocnite. Si, in ultimul timp am inceput sa primesc cadouri care aduc cu ele provocari sau motive de reflectie. Astazi am primit sapte intrebari. Cea mai profunda este cea a lui Mercur: Ce ar trebui sa moara in tine si ce ar trebui sa invie? Sensuri adanci in noaptea intunericului cel mai adanc. Talerele unei balante nestiute, care masoara cu ocaua sufletului intr-o bula de netimp. Oglinda pe care incerci si ai si reusit pana acum sa o eviti. Nu vrei sa-ti raspunzi la intrebarea asta. Pentru ca, de cele mai multe ori, nu vrei sa recunosti ca de-a lungul timpului victoriile mai mici sau mai mari au fost platite de ceva care a murit in tine. Uneori a fost increderea, alteori visele si, de multe ori, o bucatica din sufletul tau a ramas pe altarul circumstantelor atenuante acordate altora. In noaptea intunericului cel mai adanc e cazul sa privesti spre cer. Pentru ca abia atunci poti vedea cu adevarat lumina. Chiar si pe cea d