Madam Panseluta

  Fiecare dintre noi se crede Dumnezeu cel putin o data in viata. Unii chiar de mai multe ori. Nu conteaza momentul ci doar senzatia. Secunda in care te simti demiurgul propriului univers. Nu cred ca este cazul sa ne judecam prea aspru pentru astfel de momente pentru ca ele ne dau combustibilul necesar ca sa continuam. Sigur, cu conditia ca aceste momente sa nu se transforme intr-o constanta combinata cu capcana puterii asupra celorlalti. Pentru ca atunci devine periculos. Si frustrant. Atat pentru noi cat si pentru cei asupra carora avem temporar putere. Pentru ca nimic nu este etern. Exceptand ciclul vietii si al mortii. Si taxele ar spune unii. Cand ne simtim dumnezei ai propriului univers si intindem mana pentru a prinde in causul palmei steaua nazuintelor proiectam si in universurile care se intersecteaza cu al nostru puterea de a visa si de a-ti urma visele.  Numai ca, poate pentru ca natura umana este vulnerabila la capcane, de cele mai multe ori ne simtim Zeus intr-un univers c

 Uneori iti doresti un anumit lucru. Din considerente personale, emotionale sau, pur si simplu, din considerente de business. Numai ca, iti este si frica sa te gandesti in directia lui pentru ca stii din start ca, indiferent ce vei face, vei fi judecat. Egoist, intrigant, razbunator, arivist, individualist, oportunist... Adjectivele se succed unul dupa celalalt cu viteza unei ploi de vara. Le auzi si vezi fetele celorlalti, le simti soaptele in ceafa si le intuiesti miscarile si privirile poncise. La un moment dat aproape ca si tu te indoiesti de motivele pentru care iti doresti acel lucru. Pana si tu incepi sa crezi ca ai o agenda ascunsa si ca , poate nu esti in stare. Prins in vartejul de ganduri incerci sa gasesti capatul ghemului in timp ce senzatia de sufocare si frustrare creste in tine. Poate ca iti doresti prea mult. Poate ca nu iti doresti suficient. Poate ca ceilalti au dreptate. Poate ca nu vei fi in stare sa pansezi toate ranile si sa vulcanizezi cauciucurile taiate de asc

  Speranta este o pana purtata de vantul sortii. Efemera si, totusi, atat de concreta atunci cand ne agatam de ea. De multe ori m-am intrebat de ce doar speranta a ramas in cutia Pandorei. Si cum de ne amintim de ea doar cand avem impresia ca cerem lucruri irealizabile. Cumva speranta este legata prin mii de fire de inima si mintea noastra. Este steaua magilor pentru vremurile intunecate de povara neputintei. Este acel ceva nevazut care te ridica dupa fiecare cazatura si iti spune ca juliturile vietii nu sunt facute ca sa te doboare ci doar ca sa-ti personalizeze harta sufletului. O cautam in locuri indepartate, cercetam cele mai intunecate unghere si ii investim pe ceilalti cu incredere atunci cand viata ne pune in genunchi. Ne ridicam si cadem la loc, repetam lectia sperantei pana cand reusim sa o intelegem.  Speranta este cu noi in fiecare zi, in fiecare clipa, in toate momentele, in ticurile verbale: "sper ca...", "sa speram...". Lectia este in fata noastra. Con

 Uitam ca fiecare moneda are doua fete. Acceptam si chiar asteptam sa ni se arate doar una dintre ele. Evident cea care pare a contine adevarul. Sau cea cu mult roz in ea. Asteptam si acceptam un spectru redus care ne induce perceptii si reactii bine inregimentate intr-o matrice controlata. Nu stim sau refuzam sa cautam cealalta fata. Teama, ignoranta, indiferenta sau toate la un loc. Parca e mai bine sa mergi pe calea batuta indicata cu benzi luminoase decat sa cauti ce se afla dincolo. De cealalta parte a drumului luminat. De cealalta parte a monedei. Daca nu o sa-ti placa ce vezi? Daca o sa descoperi adevaruri inconfortabile? Daca nu te vei putea intoarce la drumul asfaltat? Daca…?  Si atunci preferi sa ramai in zona acceptata de toti ceilalti. E mai comod si, probabil, iti confera o senzatie de siguranta. Siguranta apartenentei la grup, la trib.  Paradoxal, din zona de comfort ne plangem  de superficialitate. Pretindem ca ne dorim profunzime, substanta, lucruri reale, relatii auten

Uneori Universul se satura de semnale discrete. Iti spune “ ba da’ prost esti” si iti pune o piedica sanatoasa. Te baga in spital si apoi iti zice ca, de data asta, ar fi cazul sa-ti inveti lectia. Sa inveti odata ca tu ar trebui sa fii pe primul loc. Sa inveti sa spui NU in loc sa-ti consumi ultimele resurse pe mofturile celorlalti. Sa inveti sa ai rabdare cu tine. Sa inveti sa-ti dai timp. Semnale ai mai primit dar, evident, nu ai tinut cont de ele prea mult. Ai continuat sa alergi, sa iti mai iei inca ceva in carca, sa crezi ca poti duce un rucsac oricat de greu si sa faci compromisuri la nesfarsit. Asa ca Universul a ajuns la concluzia ca nu e cazul sa te mai traga usurel de urechi, mai bine iti da un branci ca poate inveti ceva cat timp iti revii din cazatura. Lectiile se invata pe podea. In timp ce iti evaluezi semnele vitale printre urlete de durere. Sigur, ai mai petrecut si cu alte ocazii timp de calitate pe podea. Numai ca acum durerea intensa, fizica, adauga un plus de dific

Ultima zi a anului. Te pregatesti de bilanturi si rezolutii de an nou. A fost un an intortocheat. Si asa este si finalul. Pe ultima suta de metri te pune in fata unui fapt care iti aduce rapid in cap toate intrebarile si raspunsuri care ridica alte intrebari. Viata si moartea impletite intr-o singura clipa. Cele doua fete ale unei monede a carei valoare iti este dezvaluita doar arunci cand Universul considera ca esti pregatit. Numai ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru efemer. Evitam pe cat putem sa ne confruntam cu efemerul. Ne construim viata ca si cand am fi descoperit secretul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte. Ne place sa credem ca suntem Dumnezei in Universul nostru si ca avem o eternitate la indemana.  Amanam bucuria si punem deoparte la pastrare serviciul de cafea din portelan de  China. Credem ca imparatim timpul si ne pierdem in planuri si diagrame care de care mai eficiente. Lasam viata la finalul unui to-do list. Amanam concertul, vacanta, ca

  Uneori un cadou neasteptat deschide calea intrebarilor mocnite. Si, in ultimul timp am inceput sa primesc cadouri care aduc cu ele provocari sau motive de reflectie. Astazi am primit sapte intrebari. Cea mai profunda este cea a lui Mercur: Ce ar trebui sa moara in tine si ce ar trebui sa invie? Sensuri adanci in noaptea intunericului cel mai adanc. Talerele unei balante nestiute, care masoara cu ocaua sufletului intr-o bula de netimp. Oglinda pe care incerci si ai si reusit pana acum sa o eviti. Nu vrei sa-ti raspunzi la intrebarea asta. Pentru ca, de cele mai multe ori, nu vrei sa recunosti ca de-a lungul timpului victoriile mai mici sau mai mari au fost platite de ceva care a murit in tine. Uneori a fost increderea, alteori visele si, de multe ori, o bucatica din sufletul tau a ramas pe altarul circumstantelor atenuante acordate altora. In noaptea intunericului cel mai adanc e cazul sa privesti spre cer. Pentru ca abia atunci poti vedea cu adevarat lumina. Chiar si pe cea d

 Cand? Cand si cum a zburat anul tau personal? Anul ala in care ar fi trebuit sa te concentrezi asupra ta. Asupra partii spirituale. Anul in care ar fi trebuit sa faci mai mult pentru tine. Ceea ce, de altfel ar fi trebuit sa faci in fiecare an nu numai in asta din care mai ai 2 zile. Esti exact ca un elev prins cu tema nefacuta si care incearca sa ingrase porcul in Ajun. Incerci sa-ti amintesti pe ce ai cheltuit toate zilele pe care le-ai avut la dispozitie. Nu iti place sa faci liste, si oricum, daca ne gandim la cele de cumparaturi, cati dintre noi le respecta cu sfintenie? Cam asa si cu zilele din anul tau personal. Ai fost darnic cu ele, ai crezut ca 365 este o avere si, ce sa vezi, nici macar nu iti poti aminti cand si pe ce s-au dus. Plasa cu emotii cumparate cu mica avere nu pare sa atarne prea greu. Deschizi palma si vezi ca mai ai doar 48 de ore din ceea ce parea atat de indepartat.  Te cuprinde panica, te simti ca inaintea unui examen petru care nu ai invatat mai nimic si to

Ce vine dupa “ nu mai pot” ? Ce urmeaza dincolo de clipa in care ultima picatura de energie s-a evaporat? Cum continui dupa ce si bateria externa s-a consumat? Si, oricum, cum stii cand ai ajuns la capat? Si cum descoperi daca mai exista ceva dincolo de finalul vizibil? Maica Tereza spunea ca “ I-am cerut lui Dumnezeu sa nu imi dea mai mult decat pot duce. Dar mi-as fi dorit sa nu aiba atata incredere in mine”.  De cate ori nu ai continuat dincolo de “nu mai pot”? De cate ori nu ai mers mai departe cu pietre de moara legate de ambele glezne? De cate ori nu ti-ai spus “inca putin”? De cate ori nu ai pasit pe drumul desfundat al inevitabilului urmand firul subtire al sperantei?  De cele mai multe ori nu realizezi ca ai ajuns la un capat de drum. Intri, pur si simplu pe o carare deschisa de staruinta cu care ai ignorat semnul “drum inchis”. Insisti si, cumva, nu vezi sau nu vrei sa vezi ca e cazul sa te opresti. Apelezi la textele si cartile motivationale si ncerci sa te convingi ca, de f

Viata te duce pe drumuri nebanuite si, uneori, iti da si bomboane.  Deschide bomboniera de pe tejgheaua clipelor rare si te invita sa alegi. Iar astfel de momente trebuie savurate. Stiu ca suna a cliseu. Numai ca, atunci cand universul iti da ceea ce ti-ai dorit este cazul sa lasi totul deoparte si sa te bucuri de clipa de bine. Ne-am obișnuit sa așteptăm furtuna. Ne-am rutinat in a vana dezastre si breaking news. Navigam intre deadline-uri, apeluri video si ședințe. Cotidianul ne cotropește cu zgomote care ne sunt straine dar, paradoxal, ne populeaza mintea anihiland linistea. Alergam in cursa absurda a zilei de maine uitand sa traim orele lui astazi. Sprintam către himera lui mai târziu fără sa ne dam răgaz sa respiram aerul dimineților. Iar seara, in momentul de tihna dinaintea somnului ne dorim.  Ne dorim liniste, ne dorim oameni, ne dorim zile si tanjim dupa locurile care ne acopera inima cu valul vrajit al senzatiei de bine.  In graba cotidianului ne refuzam ceea ce ne atinge suf

Ii gasesti peste tot. La cafenea cand intra si cer o cafea “ normala” , la conferinta cand vorbesc la telefon in timpul prezentarilor, in vacanta cand isi umplu ochi farfuria cu tot ce gasesc pe bufet si, evident, in avion. Fix atunci cand crezi ca ai ales un loc bun, cu spatiu suficient ca sa-ti intinzi picioarele si astepti zborul cu promisiunea unui somn relaxat. Dar ce sa vezi, pe locul de langa tine, expandat ca un urmas al tarului Petru este el. Demonstratie de forta din body language cu afirmarea unei masculinitati exacerbate si o colega cu multiple competente asezata pe locul de la geam.  Mirosul de tocanita al moralei aplicata altora te invaluie si in primul moment te enervezi. Te scoate din sarite pozitia extinsa peste jumatate din locul tau. Tocmai cand tu iti doreai sa dormi. Te enerveaza vorbitul tare ca sa auda cei din jur si te irita atitudinea de grof fata de elementul feminin asezat cuminte si ascultator intr-o admiratie grozava pe locul de la fereastra.  Iti pui casti