Postări

Cand viata te ia pe sus

Uneori viata ne ia pe sus. Pur si simplu. Iti pune o mana pe umar, te scoate din zona de comfort si te arunca in centrifuga. Nu te intreaba daca vrei, daca poti, daca ai chef sau daca esti pregatit. Iti spune "respira adanc"si iti da un bobarnac. Nu ai timp sa intrebi de ce, nu ai timp sa te lamentezi si nu ai timp sa te agati de zona de comfort. E ca uraganul care a luat pe sus casa lui Doroty in Vrajitorul din OZ. Prins in vartej realizezi ca povestile sunt adevarate si te intrebi unde vei ateriza.  Si, pana la urma, nu locul in care ajungi este important ci cum te adaptezi la el si cum atragi forta tornadei. Cand viata te ia pe sus iti da o alta perspectiva, iti arata unghiuri pe care nu aveai cum sa le vezi pana atunci, sau pe care le-ai ignorat. Asta pana cand ele devin, brusc, singurele tale optiuni.  Cand ai senzatia ca esti in deriva si ca naufragiul este iminent, viata te scoate in afara a ceea ce stiai, in afara rutinei pigmentate cu mici deviatii programate. Si aco

La granita dintre viata si moarte

Imagine
  Granita dintre viata si moarte este extrem de subtire. Este un adevar pe care il stim sau il intuim dar nu ne este comod sa ne gandim la cele doua fete ale monedei. Pana cand Universul ne obliga sa privim atent.  Abia atunci te intrebi ce ramane? Ce conteaza cu adevarat? Unde si cine esti cand nu mai esti? Cand corpul fizic paraseste lumea pe care o stii intr-un sac. Nu ai raspunsuri. Nu poti decat sa incerci sa intuiesti. Nu poti sa definesti. Oricat ai incerca, si oricat ai cauta in cartile sfinte, indiferent ca vorbim de Biblie, Coran, Talmud, parca nu este suficient. Mintea refuza sa treaca dincolo de ceea ce stim. Chiar daca suntem initiati sau doar ne place sa credem ca suntem, mentalul are dificultati in a explora ceea ce se afla dincolo de viata. Asa ca se agata de ceea ce ramane. De ceea ce ne dorim sa ramana. Cand Universul decide sa-ti arate cat de fragila este granita, incepem sa intelegem. Este unul din dusurile reci de care avem nevoie. Intelegem sensul expresiei "

Nopti cu ninsoare

Imagine
  Nu imi place iarna in oras.  Iarna in "metropola" inseamna trafic blocat, mormane gri de zapada care dispar uneori abia in aprilie, primari luati pe nepregatite si eterna scuza: "iarna nu-i ca vara". Cu toate astea, tarziu in noapte cand ninsoarea se aseaza peste orasul cu strazi golite de starea de alerta, ma gandesc ca “ ninge ca in povesti” nu e chiar o expresie de elev corigent la romana. Zapada care se aseaza calm peste masinile inghesuite pe locurile mult disputate si peste blocurile cu lumini razlete aduce cu ea promisiunea unui basm. Caderea linistita a fulgilor aseaza pace peste zbuciumul zilei si panseaza cu amintiri de oameni de zapada ranile angoaselor induse.  Cand nu mai stii care este drumul si cand realitatea este blurata de presiunile care incearca sa te inregimenteze in batalionul pasind cuminte in cadenta impusa catre sacrificarea liberului arbitru, Universul iti trimite un fulg de nea, o armata de cristale delicate care se astern usor alb si ta

Eu cred

Imagine
Nu sunt habotnica. Nu sunt nici o necredincioasa. Nu iubesc templul si nici nu ii servesc slujitorii. Cred insa, in gesturile mici care aduc fericire intr-o inima intristata, cred ca Universul se bucura atunci cand hranesti un flamand, indiferent daca este vorba de hrana spirituala sau mancare pur si simplu si indiferent daca este vorba de om sau animal, cred ca binele se multiplica si se ramifica atingand distante nebanuite, cred ca oamenii se cauta si se gasesc atunci cand este menit sa li se intersecteze drumurile, cred ca oportunitatile apar cand te astepti mai putin si cred ca suntem creati cu putere de regenerare. Nu cred ca este nevoie sa bati siruri de matanii ca sa iti demonstrezi credinta si nici nu cred ca pomenile trebuie facute de ochii celorlalti. Cred ca binele se face in tacere si ca trebuie sa incepi prin a-ti face bine tie si cred ca ajutorul cu de-a sila este vecin cu violul. Traim intr-o lume in care credinta creaza negustori si induce intoleranta. Sigur, nu e ceva

O zi la inceput de an

Imagine
Timpul e o conventie. Sau, mai bine zis, curgerea liniara a timpului este o conventie. Dar ne defineste normalitatea si ne creaza repere. Ne raportam la timp cand ne este bine sau rau. "Timpul vindeca", "timpul le rezolva pe toate", "avem timp pentru tot". Uneori, ne dam timp. Alteori intrezarim acordul tacit al curgerii si ne cream timp. Ultima secunda a anului care trece este mai lunga decat suntem pregatiti sa acceptam. Cand anul se schimba, agatam tot ce a fost rau in coltul ultimei clipe si deschidem usa sperantei. Incercam sa ne amintim daca am respectat traditia: rosu, nou, bani, chei de masina, bijuterii, sampanie, vasc...si la final incercam sa repetam in gand lista de rezolutii.  Iar timpul ne lasa sa credem ca facem totul intr-o secunda. Ne lasa sa credem si apoi ne da o zi. O zi in care isi suspenda curgerea ca sa ne lase sa privim. Sa privim inapoi sa adunam in palme cele bune si sa proiectam dorintele peste granita firava dintre ani.  Ne-am o

Ultima luna plina

Imagine
  Ultima  luna plina din an e momentul dorintelor. E momentul in care speranta trece dincolo de frica si iti da imboldul dorintelor. Luna plina se apleaca asupra noastra cu un zambet pe care doar il intuiesti si ne intinde un cos de gunoi in care sa aruncam frica si frustrarile, agitatia inutila si compromisul. In schimbul lor ne da o foaie de hartie de matase si un creion si ne indeamna sa facem o lista. Ne promite ca o va inmana Universului in noul an si ne aminteste ca nu exista dorinte mari sau mici si nici visuri prea indraznete. Trebuie doar sa privim adanc in suflet si vom sti ce sa cerem Universului si noului an. Ultima luna plina este picatura de liniste pe care ai cautat-o in anul fricii. Este mana care sterge grijile si iti schimba perspectiva. Iti aminteste ca fata nevazuta a lunii nu este intotdeauna vecina cu teama ci poate cu dorinta de explorare si lucrurile neasteptate.  Luna si cerul instelat dupa multa vreme iti separa apele si iti limpezesc gandurile. Te incurajeaza

Ce ai face daca ai sti ca nu poti da gres?

Imagine
Astazi m-a intrebat Facebook-ul : Ce ai face daca ai sti ca nu poti da gres?. O postare motivationala transmisa in cerc de cel putin doi ani. Am vrut sa trec peste ea, dar, evident, mintea nu este intotdeauna de acord cu intentiile noastre asa ca, m-am surprins intrebandu-ma: "Chiar ce ai face? " Ce ai face daca ai sti ca nu poti da gres? Ai deschide in sfarsit fereastra catre visele tale? Sau ai actiona in continuate prudent din teama de a nu gresi chiar daca Univresul ti-a garantat ca nu se va intampla? Reactia oamenilor in fata libertatii este extrem de diferita. O cerem, o cautam, invatam sa fim "liberi", invantam jocuri care sa ne elibereze mintea si spiritul si, totusi, in momentul in care primim ceea ce pretindeam ca ne trebuie, ei bine, in acel moment reactionam precum cateii tineri in fata spatiilor deschise.  In clipa in care Universul deschide usa catre imposibil si ne spune: "aici nu poti gresi, aici poti manifesta tot ceea ce iti doresti",  te

La pragul dintre ere

Imagine
  Se spune ca nu exista lumina fara intuneric. Se spune ca trebuie sa ne indreptam fata si sufletul catre lumina. De sarbatori, toate sau majoritatea urarilor sunt despre lumina. Dar cu intunericul ce facem? Cu intunericul din noi cum facem? Cum gestionam partea despre care nu vorbim? Cum depasim temerile, frustrarile, frica indusa? Cum depasim obstacolele catre lumina? Da, fara intuneric nu exista lumina. Numai ca, cel mai greu este sa ne intoarcem catre intunericul din noi. Cel mai complicat este sa confruntam schgeletii din dulap si gunoiul de sub pres.  Ne place sa ne pozitionam in lumina, cea mai buna lumina daca se poate. Facem caz de altruism, de preocuparile pentru mediu si bunastarea omenirii. Suntem precum candidatele la concursurile de frumusete: avem acelasi discurs terminat inevitabil cu "world peace". Citim, sau pretindem ca o facem, carti motivationale, dam like si share pe paginile de social media tuturor citatelor cu gandire pozitiva dar refuzam cu incapatana

Reflexii

Imagine
Nu stim sa ne oprim. Mergem in directia in care ne-am inregimentat. Marsaluim catre un tel de care abia ne mai amintim. Un tel care se dilueaza cu fiecare mila parcursa. Motivul pentru care ne-am inrolat s-a pierdut de mult in hatisul dorintelor si idealurilor dictate de cei care tin batalionul in formatie compacta. Credem ca rezonam cu speech-urile motivationale, absorbim lectii de viata cosmetizate cu fondul de ten al comercialului, folosim machiajul la moda si expresii semipreparate, ne insusim idealuri preformate si ne inducem nevoile din calupurile de reclama.  Suntem agitati, ocupati, ne tragem sufletul intre deadline-uri, caram cu noi un rucsac plin cu stereotipuri si cutume, purtam razboaie straine de noi, ne imaginam ca stim si ca avem mai multe drepturi decat ceilalti si suntem atat de convinsi de asta incat nu observam ca noi suntem doar reflexia celorlalti. Un perpetuum mobile de oglinzi si reflexii pe care ni le insusim pentru ca stralucesc si pentru nevoia de aparteneta. 

Steaua magilor

Imagine
  Simti cum se apropie Craciunul. Si parca anul asta senzatia este mai pregnanta. Cumva, dincolo de ceata groasa a fricii care ne invaluie, se simte mirosul de cozonac. Ati observat ca tendinta naturala a oamenilor este de a cauta divinul atunci cand necunoscutul inlocuieste obisnuinta? Craciunul este inceputul divinului catre care ne intoarcem cand vremurile se schimba.  Intr-un timp care sterge tot ceea ce credeam ca stim, tot ceea ce credeam ca este solid, ne indreptam privirea si gandurile catre Craciun si nazium din nou catre steaua magilor. Pentru prima data, dupa multa vreme comercialul care definea perioada sarbatorilor, paleste in fata dorintelor care nu au mai fost rostite de mult.  La finalul unui an care a rasturnat piesele de sah de pe tabla si a decis ca orice piesa iti poate da sah mat, cautam magia creatiei  dincolo de mirajul materialului, cu asiduitatea unui naufragiat pierdut in marea angoaselor. Cand tot ceea ce era solid a sublimat, ne intoarcem fata catre divin si