Postări

Momente NU

Sunt momente in care NU. Nu poti si nu vrei. Nu mai gasesti forta necesara sa combati cu zambete de complezenta grobianismul si tovalul ridicate la rang de "asa sunt eu". Iti ridici de pe nas ochelarii cu lentile roz prin care ai insistat sa privesti si, de data asta, vezi mai bine si recunosti, chiar daca asta e partea nu tocmai comoda, ca uneori insisti sa vezi panselute acolo unde nu exista decat ciulini uscati. Sigur ca nu esti dispus sa iei o hotarare radicala, mai ales cand tu ai pus fundite si ambalaje roz bombon peste ceea ce ai vazut de la inceput si nu ai fost dispus sa admiti. Din orgoliu ai continuat sa privesti prin lentilele de culoarea acadeleleor si ai inghitit cu noduri fiecare bucata de toval servita pe farfuria "sinceritatii absolute".  Ai stiut de la inceput ca nu asa arata sinceritatea. Ai stiut de la inceput ca este doar un subterfugiu pentru exacerbarea unui egoism var bun cu nesimtirea. Sub poleiala "sinceritatii"primesti bull shit

Indescriptibil

Imagine
   Exista momente pe care nu le poti descrie. Sau nu iti vine sa o faci de teama sa nu destrami magia care le inconjoara cu blandetea si fragilitatea unei bule de sapun. Esti actor si spectator in acelasi timp. Esti in acea clipa si in afara ei. Ai vrea sa o atingi cu fascinatia unui copil in fata globului cu zapada dar iti este teama ca se va destrama.  Uneori este o adiere cu miros de libertate intr-o lume inchistata in propriile frici, un Crai nou atarnat in coltul unui cer atat de senin incat stelele sunt doar la un gand distanta. Alteori este privirea unui caine cautand blandetea mangaierilor nestiute, cerul atat de albastru incat iti doresti sa-ti pictezi sufletul in culoarea lui si ultimele scantei ale unui foc de tabara care deschide usa amintirilor pierdute.  O senzatie de bine condimentata cu nostalgia vorbelor nespuse si adrenalina saltului peste tiparele impuse. Uneori este chiar mai putin de o secunda dar suficient ca sa-ti umple bateriile gandului cu impulsul de a cauta a

Lost and found

Imagine
Cineva spunea ca sa nu regreți niciodata ceea ce te-a facut sa zambesti. Nu conteaza daca a fost doar un moment, un gest sau o imagine.  Din pacate învățam doar atunci cand am regăsit ceea ce nici nu stiam ca pierdusem. Uneori suntem biroul de obiecte pierdute. Intram rar in spatiul in care am aruncat in devălmășie zâmbete șterse de lacrimile regretului,  oameni întrezăriti prin geamul sablat al opiniilor celorlalți, caldura focului de tabăra înconjurat de prieteni si sunetul usor dezacordat al chitarei împrumutate pentru a face impresie.  Nu facem curat aproape niciodata in spatiul invadat de senzații vechi si sentimente prăfuite. Cautam cateodata grăbiți un mop ca sa ștergem rapid dezastrul frustrărilor si al trairilor impuse si, in viteza, de pe raftul regretelor cade amintirea unui loc in afara timpului si senzatia de bine a unei îmbrățișări aproape uitată.  Brusc uiti de nevoia de a polei realitatea si plonjezi in lost and found. Nu mai stii cand si nu mai stii bine cum si cine er

Zare

Imagine
Cand stii ca s-a terminat? Cand stii ca te-ai eliberat de vina? Cand stii ca nu mai tarasti dupa tine piatra de moara a neimplinirii? Nu este un moment anume. Nu ai cum sa planifici: de astazi in 3 zile nu o sa-mi mai pese. Este doar un moment, in care ridici ochii din ceasca cu cafea, privesti strada linistita dimineata devreme si realizezi ca ti-a trecut. Incerci sa-ti amintesti de ce ti-a pasat atat de mult iar memoria refuza sa raspunda la provocare. Si tot atunci durerea surda care te insotea dispare. Dispare si frustrarea odata cu ea. Nu este un act de egoism, desi poate asa pare. Este doar viata care a smuls bandajul ca sa-ti arate ca sub el nu mai este decat o amintire de cicatrice peste care, daca vrei, poti sa faci un tatuaj frumos. Sau sa dai cu parfum. Pana la urma, in momentul in care te eliberezi, iti amintesti ca cineva, la un moment dat, ti-a spus ca uneori, cei la care tinem ne ranesc pentru ca noi le dam voie sa o faca. Lectia autovalorizarii nu este una usoara. Si as

Cafea si piese de puzzle

Imagine
  Nu exista intalniri intamplatoare. Nu exista impuls de moment. Suntem doar lasati sa credem ca exista coincidente. Eu cred ca undeva, in Univers, cautam si suntem cautati. Atat de oameni cat si de animale. Sufletele se scaneaza de la distanta si, uneori, intalnirile sunt doar inceputul uimirii si al lectiilor de viata.  Nu cred ca drumul nostru este trasat deja, cred in liberul arbitru dar, in acelasi timp, cred ca intalnirile nu sunt intamplatoare. Depinde de noi, insa, ce alegem sa pastram din fiecare intalnire. Depinde de noi sa cautam raspunsul pentru "de ce?". Raspunsurile exista, intrebarea trebuie pusa la momentul si in contextul potrivit. Iar atunci cand crezi ca ai toate raspunsurile si ca ai pus toate intrebarile, cand crezi ca ai potrivit puzzle-ul si ca il poti inrama, ei bine atunci Universul iti pune pe masa o cafea si o piesa de puzzle despre care nu stiai ca exista si iti sopteste "mai cauta". Sigur ca poti alege sa bei cafeaua si sa ignori piesa,

Saua si capastrul

Imagine
  Ne plac caii. Atat de mult incat me punem si noi cate o     pereche de ochelari de cal, mai simpla sau mai înzorzonata, ii lasam pe altii sa ne puna căpăstru si, dupa ce am renunțat de buna voie la libertate incepem sa o cautam.   E drept ca nu imediat. Suntem naivi sau mânați de nevoia de acceptare din partea celorlalți si facem compromisuri, renunțam de buna voie la “ mărunțișurile” care ne definesc, care ne dau tușa de originalitate. Cuminți, cu harnașamente de căluți de padoc, batem drumurile care duc spre ambițiile altora.  Acceptam cu mândrie seile ierarhiei sociale, plecam capul mergem la trap, nu schimbam directia si nu mușcăm zăbala pentru ca învățam rapid ca devierea de la traseul prestabilit are parte de o corecție dureroasa. Numai ca, atunci cand mergi cu capul in jos si esti lipsit prin acceptare autoimpusa de dreptul de a privi in jur, începi sa-ti dai seama la ce ai renunțat pentru un harnașament mai nou sau mai vechi. Si, indiferent cat de împopoțonat este iti doresti

Alegeri

Imagine
  Cineva spunea ca in aceasta viata poti sa alegi sa vezi raul, durerea, razboiul, foametea si intunericul sau sa cauti lumina, zambetele, drumurile neumblate, blandetea si miracolul. Pana la urma viata este despre alegeri. Si despre cum iti setezi mintea si sufletul. Si nu este despre ignoranta. Daca alegi sa vezi diminetile si nu crepusculul, asta nu inseamna ca el nu exista, sau ca nu esti constient de el. Stii ca lumina si intunericul convietuiesc in proportii diferite in functie de alegerile tale. Stii ca nu exista numai lumina asa cum nici intunericul nu este nesfarsit. Dar realitatea este ceea ce alegi sa traiesti. Chiar daca societatea iti explica ca realitatea este dictata de o multime de parametri si ca trebuie sa te adaptezi la ea, ei bine, in fapt realitatea este ce alegi sa traiesti. Asta nu inseamna ca iti pui o legatura pe ochi sau ca faci stoc de ochelari cu lentile roz care iti arata numai latura idilica a existentei. Vezi bine si fara filtre care sa atenueze asperitat

Pur si simplu

Imagine
 Intr-o dimineata stii. Pur si simplu. Ridici capul si adulmeci schimbarea precum un lup tanar libertatea. Te lasi cuprins de culoare zorilor si paradoxul luminii de un roz timid a diminetii curgand peste albul zapezii mieilor. Te opresti si respiri linistea inceputului de zi condimentata cu aroma delicata a eliberarii. Nu te mai dor umerii si, cumva, aerul se simte altfel. Zambesti fara motiv si iti mai dai un minut. Minutul pe care credeai ca nu il ai. Minutul in care mintea priponeste clipele suspendand curgerea liniara a timpului.  Un moment suspendat in timp, un cumul de dulce si amar. Aceeasi senzatie pe care o ai la ultima inghititura de cafea. Te rasfeti inca cu gustul dar, in acelasi timp, stii ca in urmatorul minut va trebui sa-ti reiei rutina zilnica.  Ridici capul, vezi fisura subtire in peretele gros al tiparului in care esti incastrat, simti atingerea fina a aerului de libertate si iti dai voie sa visezi. Stii ca evadarea si zarile largi sunt din ce in ce mai aproape dar

Maine

Imagine
Cand am inceput sa credem ca Universul pivoteaza in jurul nostru? Cand am inceput sa cerem “ mai repede”  “ mai bun”, “ mai mult”? Cand am inceput cursa lui “ maine”?  Maine voi incepe un regim nou, maine merg la doctor, maine voi fi mai bun, maine imi fac timp pentru prieteni, maine desfac cutiile facute stiva la ultima zugraveala, maine ma apuc de cartea cea noua, maine iau deciziile pe care le aman, maine voi fi mai fericit... Maine. Graalul cotidianului.  Ne taram incercand sa scapam din nisipurile miscatoare ale zilei, fara sa realizam ca maine vine cu o promisiune dar si cu ceea ce nu am trait astazi. De multe ori, in goana dupa maine uitam de azi. Suntem ca un copil alergand sa prinda coada zmeului si se impiedica de o radacina de copac.  Maine este visul, speranta si nazuinta catre altceva. Maine sunt zarile deschise, somnul si vacanta refuzata de prea multe ori. Maine...  Dar azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu timpul tau cu tine? Ce s-a intamplat cu momen

Da-mi aripi

Imagine
 "Da-mi aripi sa zbor si ma voi intoarce la tine. Da-mi cerul si voi pasi alaturi de tine." Sunt vorbe pe care ne-ar placea sa le traim, nu numai sa le vedem si auzim spuse in filme.  Ne miscam intr-o lume plina de conventii, tipare si to-do-uri, nu numai la job. Cumva, ceea ce se intampla in afara serviciului tinde sa se inscrie tot intr-un fel de regulament de ordine interioara. Un regulament in care pana si "libertatile"si neconventionalul sunt atent planuite si incadrate intr-un tipar. Poate ca nu vezi marginile si zidurile dar le simti. Le simti in vorbe, gesturi si priviri. Romantismul este desuet, asa ca trantim o tusa groasa de pragmatism peste emotii si cosmetizam sufletul in culorile la moda. Cautam replici si sensuri ascunse, condimentam discursul cu sarcasm si ne agatam cu disperare de realitate, de normalitate, de cotidian. Numai ca, realitatea este ceea ce permiti sa fie, ceea ce alegi sa fie normal. Suferim de o lipsa acuta de curaj. Char daca facem f