Doua vieti

 

Traim doua vieti. Sau cel putin doua. Una exterioara cu masti puse una peste alta si tipare prestabilite si una interioara in care povestile se tes din paginile cartilor  impletite cu gandurile noastre. 

De cele mai multe ori viata exterioara prevaleaza. Suntem invatati de mici sa traim in vazul celorlalti si sa fim atenti la comportament si vorbe. Poate ca asta vine din instinctul de turma sau, ca sa nu se supere nimeni, din instinctul de trib al animalului social. Mediul inconjurator sunt ceilalti si limitarile impuse de sablonul leaderului de haita. Nu conteaza daca tu esti altfel structurat, trebuie sa adopti comportamentul general acceptat si morala cernuta prin sita standardelor autorizate. In functie de trib si societate iti croiesti visele si nazuintele conform stasului comunitatii. Ii urmaresti pe cei care ies in evidenta fara sa realizezi ca, de fapt si acolo exista un calapod al pozitionarii pe treptele cele mai de sus ale ierarhiei sociale.

Alegi mobila din cataloage, si, la fel, alegi mastile zilnice si cele de evenimente speciale. Ai cataloage pentru haine, culori de par, unghii, masini, relatii umane si de serviciu, modele de comportament, vacante si etaloane sociale. Totul este perfect cuprins in paginile fizice sau virtuale ale unui catalog. Scoli, dezvoltare personala, cursuri de gatit si bune maniere, design interior si design-ul vietii in doi. Totul prestabilit, prefiert si chiar putin mestecat ca sa nu obosesti in timp ce te aliniezi la cadenta batalionului in mars catre povestile previzibile ale directiei trasate de altcineva.

Traiesti o viata exterioara in ritmul gandurilor altcuiva, porti batalii straine de tine si aclami victorii pe campuri de bataie pe care nu ai ce cauta. Te inscrii pe retele de socializare, dai like-uri unor fotografii ale vietii exterioare a celorlalti, fotografii care nu spun nimic, frecventezi locuri si oameni intr-un balci al desertaciunilor reinterpretat, iti ceri scuze pentru momentele in care uiti sa porti masca potrivita. Te pozitionezi in lumina reflectoarelor chiar si atunci cand crezi ca esti low profile. 

Indiferent cat de discret ai incerca sa fii, fara sa vrei te afli in open space-ul vietii exterioare. Esti sub ochii celor care stau pe bancuta de la poarta in acceptiunea ei moderna. Indiferent ca este vorba despre colegi, vecini, sefi, familie extinsa sau doar cunostinte intamplatoare. Timpul pare ca se ingusteaza, mass media iti aduce frustrarea existentelor perfecte si a moralitatii inghesuite intre bigotism si rebeliune controlata. Te obisnuiesti cu spatiul exterior tie si mergi in aceeasi directie cu ceilalti fara sa comentezi pentru ca "asa se face". Pana si revolta este inglobata intr-un grup, inchisa intre peretii de sticla ai regulilor.

Aproape uiti de cealalta viata. Cea in care mastile dispar, aruncate pe podeaua din ganduri si furtuni a sufletului. Cea in care disimularea este inutila mai ales ca acolo notiunea de spatiu - timp este diferita de cea liniara din exterior. Un univers paralel in care imaginatia si personajele din carti fac casa buna cu firul ierbii si apele limpezi, unde lacrimile nu se sfiesc sa curga pe obraji iar zambetele ridica soarele pe cer in miez de noapte. 

Aproape uiti de tine in valtoarea exterioara. Numai ca, undeva in coltul mintii, Iepurele de Martie iti aminteste de povestile care ti-au hranit fantezia si de oamenii care ti-au pus in palme si in inima vraja increderii in tine. 

Iti scoti si ultima masca, te speli pe fata cu apa de trandafiri si rasarituri de soare, deschizi fereastra catre amintiri si te inviti la o cafea. Nu e mult dar este exact ce ai nevoie. Tu, cu tine intr-o conversatie despre lume si viata asa cum ti-ar placea sa fie. Tu cu tine incercand sa-ti cauti scuze pentru capul plecat si idiferenta fata de tine. Incercand sa pui in balanta motivatii si eschive in speranta ca inca poti tine talerele egale in joaca de-a doua vieti.

La un moment dat, insa, balanta nu mai este echilibrata. La un moment dat, mastile incep sa atarne din ce in ce mai greu coborand vibratia si sufletul la nivelul de jos al stimei de sine. Si abia atunci incepi sa scuturi capul si sa simti gustul amar de chinina al cafelei asezonate cu timp pierdut. Abia atunci vezi clepsidra care curge invers si intelegi ca ai depasit prea multe rascruci orbit fiind de mastile puse una peste alta.

Daca ai noroc, Universul iti da o sansa sa redechilibrezi balanta. Te lasa sa-ti indrepti umerii si sa dezbraci pelerina sintetica a integrarii absolute. Iti da voie sa simti picaturile reci ale ploii de amintiri si ganduri reprimate. Te scutura si iti arata si variantele pe care ai fost prea orb sa le observi. Te pune la o alta rascruce si te obliga sa te uiti bine pe ce drum vrei sa o apuci. Iti ia atributele modernitatii si iti da o maceta cu lama ascutita de vorbele nerostite. Iti spune ca viata pe drumul gri asfaltat corespunzator nu iti va umple sipetul cu amintiri si caldura victoriilor personale. Sigur iti arata si drumurile neumblate sau desfundate. Cele pe care iti vei juli genunchii si iti vei insangera talpile in spinii crescuti in devalmasie. Dar va ridica putin valul zilelor ce vor veni ca sa-i vezi pe cei care iti vor intersecta calea si te vor ridica atunci cand crezi ca nu mai poti.   

Sigur ca alegerea iti apartine. Sigur ca tiparul te va atrage mai ales cand genunchii dor. Numai ca, vei invata sa pretuiesti momentele cu tine si, mai ales pe cei in fata carora nu esti nevoit sa porti masca.

Sigur ca vei trai in continuare doua vieti, sau mai multe, numai ca de tine depinde sa reusesti sa o alegi pe cea care conteaza. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce te face sa te simti iubit

Usi

Cel mai pretios lucru...