Madam Panseluta

Exista un moment in care intelegi definitia inefabilului.  Ti-ai fi dorit sa ramai nestiutor, sa amusini doar sensul dar sa nu simti intelesul. Numai ca, viata nu prea iti lasa loc de joaca cu dictionarul emotiilor. Te lasa o vreme sa te prefaci ca nu intelegi, dar, atunci cand considera ea ca este momentul, iti varsa tot continutul glosarului in inima si in suflet. Asata doar asa ca sa intelegi ca nu este unul si acelasi lucru.  Si, atunci cand crezi ca le-ai dat de cap, ca le-ai pus la loc in lexicul vietii, te confrunti cu inefabilul. Iti ia ceva timp sa te prinzi de asta, pentru ca tu esti ocupat sa ingheti cuvintele nerostite si sa ascunzi lacrimile neplanse in oublieta de la capatul deznadejdii. Nu poti si nici nu crezi ca ai avea cum sa dai glas amestecului de durere, dezamagire, vinovatie si neputinta. Ai plange cu lacrimi si vorbe dar aerul subtire din jur si judecatile celorlalti nu ar face decat sa amplifice dorul si durerea. Stii ca ai facut ceea ce trebuia facut. Stii ca u

  Atunci cand crezi cu tarie ca le poti face pe toate. Atunci cand esti convins ca nu iti scapa nici un detaliu. Atunci cand iti mai pui inca o caramida in rucsacul de "task"-uri zilnice. Atunci cand te crezi mai Superman decat originalul. Atunci cand  iti spui "gata, am totul sub control". atunci cand esti convins ca poti sa faci totul si ca multitasking-ul a fost crat pentru tine.  Fix atunci Universul te ia la mishto. Nu in modul golanesc al mishtoului. Nu. Oricum Universul nu este grobian. Insa atunci cand se hotaraste sa faca asta o simti. Acut. Pana la ultima celula. O durere pe care nu poti sa o ocolesti. Persistenta si profunda, cu o intensitate care creste in loc sa scada. Atunci cand uiti de tine risipindu-te in "lucruri importante "fara nici o noima, Universul iti da o palma pe care nu ai cum sa o uiti care iti indreapta privirea inspre ceea ce ai uitat. Inspre ceea ce e important dar tu ai ales sa ignori. Inspre ceea ce ai avut si ai crezut ca