Daca m-as imbolnavi de sinceritate

 "Dacă m-aş îmbolnăvi de sinceritate mi-aş umple stiloul cu lacrimi şi l-aş lăsa să facă acea dîră memorabilă pe caietul ce îl voi arunca mîine la coş." - Nicolae Sava

Cat de mult ne dorim sa parem "puternici", imperturbabili, rezistenti? Cat de mult ne ascundem in spatele mitului eroului? Cat de mult negam vulnerabilitatea? Si cat de multi plasturi lipim peste taieturile adanci in structura intima a sufletului? 

Ne ferim cu obstinatie de a fi comparati cu o mimoza. Ne imbracam in armuri rezistente pentru a ne ascunde fragilitatea si ridicam ziduri groase intre noi si intentia de apropiere a celorlalti. Nu reactionam la fel. Uneori suntem de o exuberanta vecina cu miscarea browniana atunci cand cineva se apropie periculos de mult de nucleu. Alteori ne retragem tacuti infasurati in ganduri atunci cand ceilalti ar putea intrezari caducitatea dincolo de scuturile ridicate. Nu avem aceleasi reactii dar, cumva, sbstratul este acelasi. Am invatat ca vulnerabilitatea este perimata, ca scrisul cu penita pe hartia speciala de scrisori. Am invatat ca in fiecare dintre noi se afla un erou si eroii nu plang. Ei rezolva. Ei salveaza lumea si, daca ne amintim de basme, ei salveaza regatele si printesele de Zmeu. Si, nu plang. 

Dar ce faci cand costumul de supererou devine prea greu? Ce faci atunci cand te simti ca un elastic mult prea intins aflat la limita de rupere? Ce faci atunci cand stii ca picatura care tocmai cade in pahar este cea care va revarsa o mare de fiere? Ce faci cand dorul de locuri si oameni este la limita durerii? Cand ai spune si nu ai cui sau nu ai curajul sa deschizi vorbele de teama unui ridicol instaurat de cutumele sociale.

Te tarasti mai departe sub greutatea apasatoare a travestiului sau te opresti, ridici capul si umerii, te debarasezi de el si lasi deoparte eroismul impus? Continui sa te infrupti din portia de ciulini a "rezistentei" sau lasi lacrimile sa spele durerea? Negi nevoia de a elimina preaplinul, pentru ca tu nu, niciodata?

Uneori este chiar indicat si terapeutic sa inchizi usa dupa tine si sa lasi lacrimile sa curga. E o descarcare care spala praful impunerilor si curata sufletul. De multe ori, atunci cand iti dai voie sa fii sincer cu tine, plangi dureri vechi si noi la un loc, esti ca un baraj revarsat iar furtuna din tine nu poate fi potolita altfel.

Sigur ca lacrimile sunt de multe feluri, inclusiv artificiale. Sigur ca exista lacrimile de complezenta sau de presiune. Lacrimile de crocodil si cele care mascheaza satisfactia dar si rasul cu lacrimi.

Insa atunci cand te imbolnavesti de sinceritate, ele izvorasc de sub lespezile pe care le-ai pus peste sentimente si regrete. Nu vin in mod planificat. Ba chiar te surprind ca un cutremur in miez de noapte, iti rascolesc amintirile si iti smulg bandajele puse cu grija peste cicatricile relatiilor trecute. Lacrimile spala culorile tari pe care le-ai arborat ca sa ascunzi tristetea din ochi si indeparteaza fara menajamente fundele rosii si ochelarii cu lentile roz. Te forteaza sa renunti la farduri si mirari ipocrite si deschid larg usile si ferestrele sufletului ca inytr-o casa care are nevoie sa fie aerisita ca sa iasa imbacseala anilor de negare. 

Plansul nu este o slabiciune, asa cum ai fost invatat. Este doar o descarcare a pietrelor de moara pe care le-ai carat in spate in infernul autoimpus. Ai nevoie sa fii sincer cu tine. Si ai nevoie sa faci curatenie in minte si in inima ca sa poti lasa viata sa te inunde. Si pentru asta e cazul sa fii autentic cu tine. Sa lasi lumina sa patrunda in ascunzisurile demonilor si sa-i infrunti chiar si pe cei de care iti este frica. Sa lasi lacrimile sa curga, viitura care antreneaza in mersul ei regretele, iubirile neimpartasite, neincrederea si durerea ascutita a pierderilor. Sa plangi fara vorbe tot ce te-a durut si, a doua zi, sa deschizi ochii asupra unui rasarit care promite o noua viata.

Si apoi sa largesti bresa creata in zidurile ridicate cu fiecare parere de rau si sa lasi lumina alba a unui nou inceput sa patrunda si sa insenineze cerul sufletului. Si sa pastrezi o lacrima purificatoare intr-un flacon ca sa-ti aminteasca magia iubirii.