Sa-ti spun o poveste

 

Sa iti spun o poveste. O poveste despre tine si lume. O poveste despre iubire, speranta si batalii pe campuri de lupta straine de sufletul tau.  Fara inceput si sfarsit, cu schimbari bruste ale firului epic si ramificatii nebanuite. 

Un basm cu dragoni si magi, oameni obisnuiti, paduri fermecate, unicorni si vrajitoare. Un spatiu in afara timpului in care Universul toarce lin firul destinului. Un taram pe care realitatea cunoscuta, visele si subconstientul coexista, unde regulile timpului si spatiului nu se aplica ci doar legile universale ale Eului. Un loc pe cat de neverosimil pe atat de autentic, ascuns la vedere in spatele prejudecatilor si perdelelor de fum ale cutumelor sociale. Protejat pana la anihilare de mirosul de tocanita al moralei acceptate si de spiritul extins de turma. 

E suficient sa intinzi mana si este acolo, doar ca a capatat deja dimensiuni de legenda. Ca povestile despre comoara lui Decebal si despre energiile de la Sarmisegetusa. Nimeni nu mai crede ca exista si, totusi, ele sunt acolo ascunse de zambetul celor care le-au gasit deja. De asta este o poveste. Pentru ca iti este mai usor sa o asculti atunci cand incepem cu o conventie: sa-ti spun o poveste.

Dar, cum ar fi daca ai descoperi ca, de fapt, basmul nu este basm, ca magia exista si ca unicornii si personajele de poveste s-au ascuns la vedere intr-o lume de iluzii? Cum ar fi sa pasesti dincolo de spatiul cunoscut in cel in care aduna albul si negrul intr-o sfera din care izbucnesc culorile curcubeului. Cum ar fi sa poti intra intr-o lume in care agendele ascunse au disparut iar zambetele sunt sincere.? Cum ar fi sa realizezi ca, de fapt ceea ce credeai a fi posibil doar in filmele siropoase si cele pentru copii este real? Cum ar fi sa treci intr-o Narnia in care leul iti este cel mai bun prieten iar vrajitoarea produce praf de stele pentru condimentarea viselor?

Sa iti spun o poveste. Despre depasirea limitelor autoimpuse si bucuria de a incerca aerul tare al zilelor traite intens, secunda cu secunda. Despre fatalitatea lui "si maine e o zi", genunchi juliti si pumni albiti de strangerea dureroasa a lui "acum nu e momentul"si despre oboseala asteptarii. O poveste despre pasii timizi pe drumul ingust la marginea prapastiei din tine si despre victoriile marunte ale fiecarei zile. Despre iubire si ura, aripi deschise catre cer si sfori de papusari. Despre prejudecati si traditii inutile, zambete ascuse in spatele vorbelor multe, gesturi mici si ganduri mari.

Sa iti soptesc un basm asupra noptii cand pleoapele se lasa grele peste ochi iar subconstientul elibereaza tensiunea zilei. Un basm in care totul se amesteca intr-o senzatie familiara de deja - vu si iti da putere pentru maine. Un maine in care personajul principal esti tu. Tu cu gandurile, emotiile si aspiratiile tale. Un maine in care Baba Cloanta si Zmeul se ridica si iti lasa locul la masa viselor implinite si a dorului nesfarsit. 

Maine vei lua firul istorisirii si il vei rasuci in roata de tors a timpului. Maine iti vei aminti rascrucile si drumurile neumblate. Sau vei uita totul si vei continua in acelasi loden gri al obisnuintei. Maine vei ridica valul uitarii si vei sufla praful de pe idealuri sau vei astepta in continuare menajera Universului sa o faca pentru tine. Maine...

Dar, pana atunci, lasa-ma sa-ti soptesc in taina o poveste. O poveste despre tine si despre inceputul legendelor. Si despre curajul de a rasuci fuiorul lumii catre aspiratiile tale dincolo de cotidianul prozaic.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce te face sa te simti iubit

Usi

Cel mai pretios lucru...