Madam Panseluta

  Ne plac caii. Atat de mult incat me punem si noi cate o     pereche de ochelari de cal, mai simpla sau mai înzorzonata, ii lasam pe altii sa ne puna căpăstru si, dupa ce am renunțat de buna voie la libertate incepem sa o cautam.   E drept ca nu imediat. Suntem naivi sau mânați de nevoia de acceptare din partea celorlalți si facem compromisuri, renunțam de buna voie la “ mărunțișurile” care ne definesc, care ne dau tușa de originalitate. Cuminți, cu harnașamente de căluți de padoc, batem drumurile care duc spre ambițiile altora.  Acceptam cu mândrie seile ierarhiei sociale, plecam capul mergem la trap, nu schimbam directia si nu mușcăm zăbala pentru ca învățam rapid ca devierea de la traseul prestabilit are parte de o corecție dureroasa. Numai ca, atunci cand mergi cu capul in jos si esti lipsit prin acceptare autoimpusa de dreptul de a privi in jur, începi sa-ti dai seama la ce ai renunțat pentru un harnașament mai nou sau mai vechi. Si, indiferent cat de împopoțonat este iti doresti

  Cineva spunea ca in aceasta viata poti sa alegi sa vezi raul, durerea, razboiul, foametea si intunericul sau sa cauti lumina, zambetele, drumurile neumblate, blandetea si miracolul. Pana la urma viata este despre alegeri. Si despre cum iti setezi mintea si sufletul. Si nu este despre ignoranta. Daca alegi sa vezi diminetile si nu crepusculul, asta nu inseamna ca el nu exista, sau ca nu esti constient de el. Stii ca lumina si intunericul convietuiesc in proportii diferite in functie de alegerile tale. Stii ca nu exista numai lumina asa cum nici intunericul nu este nesfarsit. Dar realitatea este ceea ce alegi sa traiesti. Chiar daca societatea iti explica ca realitatea este dictata de o multime de parametri si ca trebuie sa te adaptezi la ea, ei bine, in fapt realitatea este ce alegi sa traiesti. Asta nu inseamna ca iti pui o legatura pe ochi sau ca faci stoc de ochelari cu lentile roz care iti arata numai latura idilica a existentei. Vezi bine si fara filtre care sa atenueze asperitat

 Intr-o dimineata stii. Pur si simplu. Ridici capul si adulmeci schimbarea precum un lup tanar libertatea. Te lasi cuprins de culoare zorilor si paradoxul luminii de un roz timid a diminetii curgand peste albul zapezii mieilor. Te opresti si respiri linistea inceputului de zi condimentata cu aroma delicata a eliberarii. Nu te mai dor umerii si, cumva, aerul se simte altfel. Zambesti fara motiv si iti mai dai un minut. Minutul pe care credeai ca nu il ai. Minutul in care mintea priponeste clipele suspendand curgerea liniara a timpului.  Un moment suspendat in timp, un cumul de dulce si amar. Aceeasi senzatie pe care o ai la ultima inghititura de cafea. Te rasfeti inca cu gustul dar, in acelasi timp, stii ca in urmatorul minut va trebui sa-ti reiei rutina zilnica.  Ridici capul, vezi fisura subtire in peretele gros al tiparului in care esti incastrat, simti atingerea fina a aerului de libertate si iti dai voie sa visezi. Stii ca evadarea si zarile largi sunt din ce in ce mai aproape dar

Cand am inceput sa credem ca Universul pivoteaza in jurul nostru? Cand am inceput sa cerem “ mai repede”  “ mai bun”, “ mai mult”? Cand am inceput cursa lui “ maine”?  Maine voi incepe un regim nou, maine merg la doctor, maine voi fi mai bun, maine imi fac timp pentru prieteni, maine desfac cutiile facute stiva la ultima zugraveala, maine ma apuc de cartea cea noua, maine iau deciziile pe care le aman, maine voi fi mai fericit... Maine. Graalul cotidianului.  Ne taram incercand sa scapam din nisipurile miscatoare ale zilei, fara sa realizam ca maine vine cu o promisiune dar si cu ceea ce nu am trait astazi. De multe ori, in goana dupa maine uitam de azi. Suntem ca un copil alergand sa prinda coada zmeului si se impiedica de o radacina de copac.  Maine este visul, speranta si nazuinta catre altceva. Maine sunt zarile deschise, somnul si vacanta refuzata de prea multe ori. Maine...  Dar azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu timpul tau cu tine? Ce s-a intamplat cu momen