Madam Panseluta

         Cineva compara viata cu un Orient Express. Uneori eu am comparat-o cu expresul zapezii. Nu are o curgere liniara. Uneori pleaca din gara inainte de timpul stabilit iar alteori zaboveste in cate o halta doar pentru ca este inconjurata de maci. Nu este unitar, vagoanele elegante, clasice, moderne sau antice sunt adaugate de-al lungul drumului. Dar asta nu conteaza. Pentru ca farmecul lui este dat de drumurile pe care le parcurge, de locurile in care se opreste si, mai ales de oameni. Nu cei care urca doar pana "la prima", nu cei care incearca sa-si insuseasca vagoanele mai noi, sau care sar din mers intr-o gara de oportunitate. Cei care urca si raman. Cand trenul are suficiente vagoane, iti amintesti cand si unde a urcat fiecare dintre ei. Unii au urcat aproape de la inceput, in primele doua vagoane, altii direct in locomotiva alaturi de mecanic si au ramas acolo murdari de carbune dar cu zambetul pe fata. Unii au urcat cu arme si bagaje de-a lungul opririlor, altii au

Cineva spunea ca acasa este acolo unde se afla sufletul tau. Pentru mine, acasa, dincolo de spatiul locativ trecut in cartea de identitate, acasa sunt locurile in care am lasat bucati din suflet, de care m-am legat cu fire nevazute. Sunt locurile catre care mi se indreapta gandul cand ralitatea marsaluieste cu bocancii grei catre ziua de maine. Nu este o evadare din realitate, este doar o bula in timp catre acele "acasa" in care ma asteapta povestile. "Acasa" este Kenia cu savana ei, acasa este seara petrecuta in Djemaa el fna, acasa este in wadi-ul din Oman si drumul spre Santa Clara. Acasa imi reaminteste povestile si oamenii. Ma gandeam ca prima poveste de acasa va fi una din Kenia, dar, astazi, caldura mi-a amintit de Cuba. Pana sa ajung acolo, Cuba avea cateva repere, clisee : mohito, la Bodeguita del Medio, Hemingway, trabuc, rom, Castro, Che Guevarra si cam atat. Am ales destinatia pentru exotism. Nu m-a dezamagit la acest capitol, insa mi-a oferit mult mai m

Ce faci cand esti cu spatele la zid? Nu ca in filmele de actiune cand stii ca cineva te va salva ci, pe bunecu spatele la zid. Ce faci cand tot ceea ce considerai solid in jurul tau se naruie? Poate ca pare un cliseu, dar, uneori viata iti da un cocktail de lamai cu sare pe cer trebuie sa-l bei pe nerasuflate. Si treci chiar prin toate starile. De la socul resimtit in plexul solar, la genunchii care se inmoaie, la speranta ca poate nu este chiar asa, ca poate e o gluma proasta si pana la plansul compulsiv in momentul in care negarea nu te mai poate ajuta. Si abia atunci ai un moment in afara timpului, in care simti raceala zidului din spatele tau si, ca intr-un teaser, revezi momentele care te-au adus acolo. Si ai vrea sa tipi si sa musti si sa reprosezi asta cuiva. Doar ca, atunci si acolo esti doar tu, cu spatele la zid pe o banchiza a carei siguranta se topeste rapid in oceanul de incertitudini. Cumva te privesti tu pe tine intr-un moment de decorporalizare si stii ca singura persoa

Exista locuri care te fac sa te simti instantaneu acasa. Cu mirosuri privelisti necunoscute si, in acelasi timp familiare, cu sunete si emotii care iti declanseaza sentimentul de acasa. Si sunt...oameni. Oameni care te fac sa te simti ca si cum ai sta comod pe canapea cu o carte buna imbracat in pijamaua favorita. Sunt oameni a caror prezenta iti da brusc sentimentul de acasa, de cald si bun, oameni care iti amintesc miorosul de cozonac chiar si in toiul verii. Oameni carora iti vine sa le povestesti tot si pe indelete reluand parca firul unei conversatii lasate acolo in asteptare. Imi place sa cred ca intalnirile nu sunt intamplatoare. Si, imi place sa cred ca viata ii scoate in calea ta tocmai ca sa poti continua o poveste ramasa in suspensie poate intr-o alta viata. Viata este compusa din locuri si oameni. Si, cumva, oamenii care te fac sa te simti acasa in preajma lor sunt cei care dau valoare si locurilor. Sunt oamenii in bratele carora te simti copil indiferent ce varsta ai avea

  Cineva imi spunea ca in viata e bine sa calatoresti, sa creezi amintiri pentru ca va veni un moment in care te vei hrani din ele. Se pare ca momentul acela a sosit. Mult mai repede si mai neasteptat decat as fi putut crede. Anul asta ne-a inchis in casa. Cu noi insine si cu ceilalti si, cumva ne obliga sa ne rerevaluam relatia noastra cu ceilalti si, mai presus de toate cu noi insine. Cand stai tu cu tine descoperi cine esti si, mai ales, cine esti in raport cu tine. Si e bine cand nu te plictisesti, cand poti sa tragi sertarul amintirilor si sa le explorezi. Sa te intalnesti cu tine cel de atunci si cu locurile de care acum iti este mai dor pentru ca  nu stii cum arata maine. Astazi cafeaua mi-a amintit de mirosul cafelei in savana si de cafeneaua de langa casa lui Karen Blixen in Nairobi. In ultimul timp Kenia este tot mai prezenta in mintea mea. Poate pentru ca acolo m-am simtit intotdeauna libera si fericirea spatiilor deschise nu se compara cu nimic altceva. Sau poate ca in valt

" Moralitatea este instinctul de turma al individului" - Nietzsche Suntem animale sociale. Asta este cea mai mare calitate a noastra si, paradoxal, cel mai mare defect. Ne dorim atat de mult sa apartinem si, in acelasi timp sa iesim in evidenta, sa castigam acceptarea si admiratia grupului incat sacrificam pe altarul compromisului unicitatea care ne diferentiaza si ne da valoare ca membru al grupului. In fiecare zi preferam sa uitam ca ne-am nascut liberi si ca viata nu este un drum drept cu asfalt de pista de curse. Ne setam o directie si ne cream un alter ego pe care il scoatem la plimbare pe promenada sociala fara sa realizam ca, de fapt, este un alt personaj gri tras la indigoul unor cerinte de apartenenta. Urmam percepte de integrare, tipare rigide care ne taie in fiecare zi aripile libertatii de gandire. Ne suprimam liberul arbitru, cerem sa ne fie ingradite gandurile, gesturile, emotiile. Ne ingustam orizontul pana la punctul in care totul devine difuz. Schimbam spirit

"Tu crezi in magie?" E intrebarea pe  are o pun copii si oamenii mari deopotriva. Cautam magia. O cautam indiferent daca o blamam sau avem nevoie de ajutorul ei. O cautam. Insa intotdeauna in afara noastra. Exista mii de definitii si interpretari ale magiei. Din jungla Amazoniana pan in varful zgarie norilor aproape fiecare dintre noi a rostit macar o data cuvantul si macar o data l-a definit in felul sau. Dar cat de des ne gandim ca, de fapt, magia este in noi. Ca noi o cream? Buna sau rea, alba sau neagra, ea este o fateta a personalitatii noastre, apare cand acel ceva din noi este atins. Sigur ca, fiecare dintre noi are capacitati mai mari sau mai mici de manifestare, dar asta este o alta poveste, la o alta cafea. Raspunsul la "tu crezi in magie?" este da, cand soarele rasare in savana peste linistea minutului de intersectie, este da cand descoperi o fotografie veche a bunicilor la nunta, este da cand descoperi o conexiune dincolo de timp si spatiu, este d

Toata viata noastra sta pe talerele unei balante. Si nu ma refer aici la balanta divina care separa binele de rau si nici la cea a zeitei Themis care strajuieste frontispiciile tribunalelor. Viata noastra sta pe talerele unei balante interioare, la fel de fragila ca urechea interna si, in acelasi timp extrem de volatila. Un mecanism atat de particular si, totodata conectat printr-o retea fina cu toti cei din jurul nostru. Fiecare inclinare a ei, genereaza o reactie in ceilalti, ca un domino urias si imprevizibil. Fiecare pas este cantarit nu de o justitie divina ci de noi insine. Cauza si efectul sunt extrem de rapide. Rapid in sens universal, nu al unei curgeri liniare in conventia timpului. Gesturile si actiunile celorlalti genereaza o reactie si in tine chiar daca uneori refuzi sa o vezi. Cauza si efect. Indiferent daca il minimizezi sau ii dai dimensiuni apocaliptice, fiecare gest, sentiment, gand, vorba, actiune a celuilalt te afecteaza si genereaza la randul lui un efect

"Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi." - Panait Istrati Si, cu toate astea, suntem din ce in ce mai zgarciti. Suntem zgarciti cu noi insine. Cu zambetele noastre, cu sentimentele, cu a fi, cu ceea ce ce ne face sufletul sa se avante dincolo de curcubeu. In schimb am devenit din ce in ce mai darnici cu datul cu parerea, cu judecatul vietii celuilalt cu "exemplele" de buna purtare in orice de la business la viata personala, crestrea copiilor si a animalelor de companie. Noi stim mai bine cine, ce si de ce. Avem cate o parere despre orice si oricine mai putin despre noi insine. Ne proiectam un cocoon de "perfectiune" in care ne imbaiem cu fiecare vorba aruncata despre "imperfectiunea" celorlalti. Ne punem de buna voie ochelari de cal peste privirea care ar

Cand viata iti da lamai... teoretic stii ce sa faci. Si daca nu stii, internetul iti da solutia: limonada, gin tonic, arunci zeama in ochii celorlalti... Cu lamaile te poti descurca. Atunci cand stii ca sunt lamai. Dar, ce te faci cand viata iti da lamai deghizate? Lamai deghizate in nectarine, sau capsuni, sau in orice pretind a fi, numai lamai nu. Ce faci cand "bufnitele nu sunt ce par a fi"? Cand fetele din jurul tau sunt masti atent ticluite confundandu-se pana la identificare cu realul? Cand ochii mint si mainile modeleaza gesturi studiate? Cineva spunea ca momentele de cumpana ale societatii scot tot ce e mai bun in oameni. Eu cred ca tocmai aceste momente sunt cele care scot la iveala doar lamai deghizate. Pentru ca, nu-i asa, daca se poarta bunatatea si compasiunea si "oamenii frumosi" hai sa parem o piersica suculenta sau o capsuna aromata chiar daca noi, de fapt suntem doar o lamaie necoapta. Nu am nimic cu lamaile, unele sunt chiar simpatice s

Exista un timp pentru toate... Astazi am intors cartile de Tarot. Prima carte a fost Roata Destinului. Roata destinului are intotdeauna un mesaj interesant: asteapta timpul potrivit. Orienteaza-te in functie de circumstante Chiar daca timpul este o conventie exista un moment potrivit. Exista un timp pentru toate... Nu stii care si cand este momentul potrivit. si poate din acest motiv Roata destinului nu este neaparat cartea pe cera vrei sa o intorci cand cauti ghidare. Este de fapt cartea liberului arbitru si al asumarii consecintelor. Ne-am obisnuit atat de mult sa urmam calea minimei rezistente incat un moment in care trebuie sa decidem si sa ne asumam devine unul dificil. Si asta functioneaza in toate aspectele vietii incepand din copilarie. E mai simplu sa hotarasca altii si apoi sa ne plangem ca nu este ceea ce ne-am dori. Incepand de la alegerea activitatilor extracurriculare, alegerea liceului si a specializarii, alegerea carierei, preconceptiile despre cum sa fii feric

"Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?" - Ileana Vulpescu Uneori, insa, ajungem sa lasam cuvintele sa preia conducerea, ne inversunam sa exprimam, sa interpretam sa argumentam, uitand, de fapt in avalansa de cuvinte, emotiile, gandurile, risipindu-ne sentimentele intr-o atentie sporita pentru cuvantul rostit. Ne concentram din rasputeri asupra vorbelor, rasucim fiecare expresie, dandu-i valente nestiute, extragand sensurile si intorcan d literele pe toate pa rtile, transformand totul intr-o competitie. E mai simplu sa ne razboim in cuvinte decat sa lasam emotiile sa iasa la suprafata, e mai simplu si cu mult mai putina substanta o avalansa de fraze care ne ajuta sa evitam privirile adanci. Suntem atat de precauti in a ne expune gandurile si sufletul incat ne infasuram in propozitii, clisee, emoticoane, gif