Madam Panseluta

 Atunci cand te intrebi "pana cand?", "cand se va opri turbillonul? ", "cat o sa mai merg pe drumul asta? " e bine sa fii pregatit si pentru raspuns.  Pentru ca, intr-o zi, cand te astepti mai putin Univesrul iti pune o mana pe umar si iti spune: "pana aici". Aici este punctul terminus sau, daca esti in stare, punctul de pornire. Socul intalnirii iti goleste aerul din plamani. O clipa, lunga, uiti sa respiri si parca plamanii ti se golesc de tot praful asteptarilor nerealiste si al intrebarilor retorice. Mintea ti se goleste de ipocrizia de salon si jocurile de multinationala, iar aerele de superioritate se topesc intr-o constientizare brusca a realitatii ascunse sub masca autosuficientei.  Universul nu are timp de conversatii marunte si nici de gesturi de complezenta. Asa ca, atunci cand repeti intrebarea de multe ori, el considera ca esti pregatit pentru raspuns. Asa ca, te priveste in ochi, iti mai da o cafea si iti deschide cartile Tarotului

Sunt zile in care timpul se suspenda. Curgerea lui liniara asa cum ne-o imaginam noi se opreste brusc. Si confuziase instaleaza. Nu mai stii cand si nu mai stii cum. E un spatiu dincolo de timp in care toate actiunile se invalmasesc. nu mai stii daca ai pornit spredestinatia impusa desi, in acelasi timp esti constient ca deja lucrurile s-au intamplat. nu mai stii daca ai visat sau a fost real si nu mai stii daca timpul merge inainte sau inapoi. Auzi de undeva de departe povestile cuiva si recunosti o voce a unei persoane pe care nu ai vazut-o vreodata. Asculti povestile si ele se impletesc cu o alta dimensiune a timpului prin care mergi ca pe un drum de pe care ceata diminetii inca nu s-a ridicat.  Sunt locuri si spatii unde tot ceea ce credeai ca stii se amesteca cu ceea ce ar fi trebuit sa stii intr-o alta viata. Paesti pe un drum pe care nu il stii desi, cumva, ai o idee despre ce te asteapta la capatul lui. E un deja vu si o pacla densa in acelasi timp. Esti tu cu tine si, tousi, s

Sunt momente in care NU. Nu poti si nu vrei. Nu mai gasesti forta necesara sa combati cu zambete de complezenta grobianismul si tovalul ridicate la rang de "asa sunt eu". Iti ridici de pe nas ochelarii cu lentile roz prin care ai insistat sa privesti si, de data asta, vezi mai bine si recunosti, chiar daca asta e partea nu tocmai comoda, ca uneori insisti sa vezi panselute acolo unde nu exista decat ciulini uscati. Sigur ca nu esti dispus sa iei o hotarare radicala, mai ales cand tu ai pus fundite si ambalaje roz bombon peste ceea ce ai vazut de la inceput si nu ai fost dispus sa admiti. Din orgoliu ai continuat sa privesti prin lentilele de culoarea acadeleleor si ai inghitit cu noduri fiecare bucata de toval servita pe farfuria "sinceritatii absolute".  Ai stiut de la inceput ca nu asa arata sinceritatea. Ai stiut de la inceput ca este doar un subterfugiu pentru exacerbarea unui egoism var bun cu nesimtirea. Sub poleiala "sinceritatii"primesti bull shit

   Exista momente pe care nu le poti descrie. Sau nu iti vine sa o faci de teama sa nu destrami magia care le inconjoara cu blandetea si fragilitatea unei bule de sapun. Esti actor si spectator in acelasi timp. Esti in acea clipa si in afara ei. Ai vrea sa o atingi cu fascinatia unui copil in fata globului cu zapada dar iti este teama ca se va destrama.  Uneori este o adiere cu miros de libertate intr-o lume inchistata in propriile frici, un Crai nou atarnat in coltul unui cer atat de senin incat stelele sunt doar la un gand distanta. Alteori este privirea unui caine cautand blandetea mangaierilor nestiute, cerul atat de albastru incat iti doresti sa-ti pictezi sufletul in culoarea lui si ultimele scantei ale unui foc de tabara care deschide usa amintirilor pierdute.  O senzatie de bine condimentata cu nostalgia vorbelor nespuse si adrenalina saltului peste tiparele impuse. Uneori este chiar mai putin de o secunda dar suficient ca sa-ti umple bateriile gandului cu impulsul de a cauta a

Cineva spunea ca sa nu regreți niciodata ceea ce te-a facut sa zambesti. Nu conteaza daca a fost doar un moment, un gest sau o imagine.  Din pacate învățam doar atunci cand am regăsit ceea ce nici nu stiam ca pierdusem. Uneori suntem biroul de obiecte pierdute. Intram rar in spatiul in care am aruncat in devălmășie zâmbete șterse de lacrimile regretului,  oameni întrezăriti prin geamul sablat al opiniilor celorlalți, caldura focului de tabăra înconjurat de prieteni si sunetul usor dezacordat al chitarei împrumutate pentru a face impresie.  Nu facem curat aproape niciodata in spatiul invadat de senzații vechi si sentimente prăfuite. Cautam cateodata grăbiți un mop ca sa ștergem rapid dezastrul frustrărilor si al trairilor impuse si, in viteza, de pe raftul regretelor cade amintirea unui loc in afara timpului si senzatia de bine a unei îmbrățișări aproape uitată.  Brusc uiti de nevoia de a polei realitatea si plonjezi in lost and found. Nu mai stii cand si nu mai stii bine cum si cine er

Cand stii ca s-a terminat? Cand stii ca te-ai eliberat de vina? Cand stii ca nu mai tarasti dupa tine piatra de moara a neimplinirii? Nu este un moment anume. Nu ai cum sa planifici: de astazi in 3 zile nu o sa-mi mai pese. Este doar un moment, in care ridici ochii din ceasca cu cafea, privesti strada linistita dimineata devreme si realizezi ca ti-a trecut. Incerci sa-ti amintesti de ce ti-a pasat atat de mult iar memoria refuza sa raspunda la provocare. Si tot atunci durerea surda care te insotea dispare. Dispare si frustrarea odata cu ea. Nu este un act de egoism, desi poate asa pare. Este doar viata care a smuls bandajul ca sa-ti arate ca sub el nu mai este decat o amintire de cicatrice peste care, daca vrei, poti sa faci un tatuaj frumos. Sau sa dai cu parfum. Pana la urma, in momentul in care te eliberezi, iti amintesti ca cineva, la un moment dat, ti-a spus ca uneori, cei la care tinem ne ranesc pentru ca noi le dam voie sa o faca. Lectia autovalorizarii nu este una usoara. Si as

  Nu exista intalniri intamplatoare. Nu exista impuls de moment. Suntem doar lasati sa credem ca exista coincidente. Eu cred ca undeva, in Univers, cautam si suntem cautati. Atat de oameni cat si de animale. Sufletele se scaneaza de la distanta si, uneori, intalnirile sunt doar inceputul uimirii si al lectiilor de viata.  Nu cred ca drumul nostru este trasat deja, cred in liberul arbitru dar, in acelasi timp, cred ca intalnirile nu sunt intamplatoare. Depinde de noi, insa, ce alegem sa pastram din fiecare intalnire. Depinde de noi sa cautam raspunsul pentru "de ce?". Raspunsurile exista, intrebarea trebuie pusa la momentul si in contextul potrivit. Iar atunci cand crezi ca ai toate raspunsurile si ca ai pus toate intrebarile, cand crezi ca ai potrivit puzzle-ul si ca il poti inrama, ei bine atunci Universul iti pune pe masa o cafea si o piesa de puzzle despre care nu stiai ca exista si iti sopteste "mai cauta". Sigur ca poti alege sa bei cafeaua si sa ignori piesa,