Refuzam sa fim fericiti

 Refuzam sa fim fericiti. Pare complicat sa fii fericit. Si, totusi, in momentul in care decizi ca vrei sa iti fie bine, Universul aseaza toate piesele la locul lor. Oamenii care iti deschid calea se intampla, oportunitatile de care ai nevoie se intampla si chiar si incheierile de care ai nevoie se intampla. Singurul lucru de care este nevoie este ca noi sa hotaram ca vrem sa fim fericiti. Dar nu genul de decizie facuta in prima zi din an, dupa o petrecere sau atunci cand ne confruntam cu obstacolele puse in cale de noi sau ceilalti. Nu. Universul incepe sa faca lucrurile sa se intample atunci cand decizia este asumata. Genul de hotarare pe care o iei intr-o dimineata, la o cafea cu tine. 

Cineva spunea fii atent ce iti doresti. Ei bine, vorba asta se aplica foarte bine in cazul acestei rezolutii. Nu faci asta in fiecare zi. Pentru ca Universul iti da o singura sansa. Nu poti sa decizi in fiecare zi ca vrei sa fii fericit si apoi sa continui sa ignori semnele pe care le primesti. Faci asta o singura data si iti asumi tot ceea ce vine spre tine si tot ceea ce starnesti inauntrul tau.

Fericirea nu este ceva care vine pe tava, nu este ceva exterior tie si, cu siguranta, nu este un brand la moda pe care il imbraci sau il arunci dupa cum se schimba trendul. In plus, fericirea nu vine din citate motivationale si nici macar din indemnurile, oricat de binevoitoare, ale celorlalti. Este o stare care vine din tine si pentru care numai tu esti raspunzator. Vine la pachet cu arogarea consecintelor fiecarui gest si, probabil asta este motivul pentru care o cautam in ceilalti si o asteptam ca pe un plocon de la viata, univers, Dumnezeu sau orice reprezentant al unui Pantheon. Suntem setati sa alegem calea minimei rezistente si atunci e mai simplu sa astepti ceva ce pretinzi ca iti doresti fara sa o faci cu adevarat, si, evident, este mult mai comod sa poti da vina pe altcineva. In momentul in care ne configuram sa credem ca altcineva este responsabil de fericirea noastra, ne asezam comod pe bancuta de la poarta a judecarii actiunilor celorlalti. Pentru ca, nu-i asa, noi vrem dar nu depinde de noi.

Ei bine, Universul nu poate fi dus de nas. El stie exact care este momentul in care iti asumi. El este acolo fix in secunda in care alegi intr-adevar sa fii bine. El este acolo si incepe prin a inchide robinetele tiparelor autoimpuse. Este ca intr-un joc in care piesele incep sa se miste singure. Unele dispar pentru ca nu au ce cauta in puzzle-ul tau. Au fost straine de la inceput dar tu te-ai agata cu disperare de ele in incercarea de a le potrivi intr-un gand indus. Unele te dor dar, surprinzator, nu dureaza mult pana cand realizezi ca nu erau decat praf in ochi. O data indepartate privirea si sufletul se limpezesc si incepi sa vezi cu adevarat. Cand balastul dispare se face loc pentru ceea ce ai cu adevarat nevoie. 

Avem tendinta de a ne intoarce la ceea ce stiam, cumva ne lipseste senzatia intepatoare a privirilor incetosate de nisipul celor in care cautam o fericire pe care nici ei nu o stiau. Cand ti se limpezesc ochii culorile sunt mai vii si, cumva distantele dintre oameni se vad altfel. Percepi altfel zambetele si vorbele si, odata cu piesele detasate ti se intampla oameni dimineti si cafele cu tine si cei care sunt acolo si au fost poate si inainte dar nu i-ai vazut.

Cand afirmi asumat ca vrei sa-ti fie bine se deblocheaza si vorbele nespuse si curajul de a merge catre cei pe care ii vrei alaturi in Orient Express-ul tau. Se pornesc si cuvintele pe care le-ai retinut din teama de a nu  deranja o ordine prestabilita. Te simti ca un calator intors dupa multa vreme in locurile in care se simte acasa. Parti de amintiri, ganduri, idealuri, toate incep sa se adune intr-un intreg pe care il credeai pierdut. 

Desi pare un stereotip, este suficient sa-ti doresti cu adevarat si sa-ti asumi. Sa fii constient ca este genul de dorinta la care ai dreptul o singura data, ca nu exista un pestisor auriu sau o lampa a unui Aladin versatil. Fraza din Biblie “ cere si ti se va da”  se aplica. E drept ca, pana acolo ai de infruntat demonii personali, frica paralizanta de incalcarea granitelor impuse, de ridicat multe legaturi de pe ochi si, mai ales, e cazul sa fii sincer cu tine in momentul in care ceri. E nevoie de sinceritatea cruda si de infruntarea imaginii reale din oglinda. Pentru ca, am mai spus, universul nu poate fi pacalit. Daca ii oferi falsuri poleite vei primi la schimb forme fara substanta.  Dar atunci cand intentia ta este reala oamenii, lucrurile si conjuncturile se intampla. Fara prea multe vorbe si fara pregatire. Se intampla, pur si simplu. 

Numai ca ne este frica. Ne este frica de noi insine si de dorintele noastre. Si atunci refuzam sa fim fericiti si pretindem ca este un cliseu.

Dar daca nu este? Daca, in ciuda a tot ceea ce am fost invatati sa credem, nu este o credinta tocita? Daca dupa colt ne asteapta ceea ce am tanjit si nu am avut curaj sa cerem? Ce facem? Ramanem in supa pe care o cunoastem sau riscam sa cerem ceea ce ne dorim cu adevarat?