Madam Panseluta

  Cafeaua de dimineata in lumina soarelui de inceput de toamna este cel mai bun panaceu dupa furtunile sufletului. E ca momentul de liniste dupa o ploaie torentiala. Gustul bland al latte-ului netezeste asperitatile si spala zgura emotiilor trecute prin strungul furtunii. Furtunile sunt inevitabile. La fel si rasaritul. Rasariturile sufletului, insa, sunt cele la care trebuie sa lucrezi. Furtunile lasa urme adanci si, uneori, ai sta acolo ca sa-ti lingi ranile. Ai nevoie de curaj ca sa ridici capul si sa-ti porti cicatricile ca pe niste tatuaje la moda. Ai nevoie de curaj ca sa lasi lucrurile sa curga si ai nevoie de curaj ca sa spui NU. E greu sa spui nu atunci cand ai spus intotdeauna DA indiferent cat de mult te-a costat da-ul, indiferent cat de mult timp a curs in favoarea acelui da iar tie, de multe ori nu ti-a ramas decat o secunda ca sa traiesti. Dupa fiecare furtuna privesti in jurul tau si te apuci de dereticat : asezi emotiile pe raftul lor, sentimentele intregi le pui intr-u

 Uneori suntem defazati. Incercam si ne ia destul de mult timp pana intelegem sau pana acceptam ca uneori trebuie sa ne iubim pe noi putin mai mult. Suficient de mult incat sa ne indepartam de persoanele si situatiile toxice.  E greu sa accepti faptul ca unii oameni trec doar un minut prin vietile noastre, ca ceasurile noastre sunt pe fusuri orare diferite. E si mai greu sa accepti ca, uneori, trebuie sa schimbi abordarea si locul din care privesti si din care te privesti, ca poate este cazul sa te retragi ca sa ai o imagine de ansamblu. Este greu sa recunosti ca deja ai obosit si ca nu mai ai resurse, ca nu mai ai de unde sa dai si ca nu mai ai stocuri de rabdare si compasiune. E dificil sa admiti ca esti ca un vas uscat dupa ce a fost golit de prea multe ori de timp, emotii, zambete si lacrimi si ai fost deconectat cu avaritie de la sursa ta de echilibrare, de la tine insuti. E ca atunci cand te tai la deget cu o foaie de hartie. Nu simti taietura fina, insa ustura ingrozitor si se i

 Suntem ipocriti. Este o afirmatie perfect adevarata. Fiecare dintre noi are doza lui mai mare sau mai mica de ipocrizie. Asta nu ne face mai buni sau mai rai. Doar procentajul inclina balanta intr-o parte sau in cealalta. Suntem ipocriti. Pentru ca, oricat am incerca, nu putem sau nu stim cum sa ne asumam tot ceea ce gandim, ce ne dorim sau propriile noastre actiuni. Si atunci, alegem calea minimei rezistente. Si disimulam. Ideal ar fi sa ne asuma si chestia asta, dar, hmm, cum sa-ti asumi ceva ce nu vrei sa recunosti nici macar fata de tine? Mai bine iei autobuzul pe strada vinovatiei si te ascunzi in spatele moralei cand, de fapt, nu stii cum sa reactionezi, pentru ca neasteptatul nu vine si cu solutii cazuistice la pachet.  Unii dintre noi au o viteza de reactie mai mare si se adapteaza rapid. Altii insa raman tributari stereotipurilor autoimpuse, de multe ori din incapacitatea de a schimba abordarea si, din nou, de a-si asuma. In plus e mult mai simplu sa disimulezi. Mai ales dupa

  Speranta este ceva cu aripi. - Emily Dikinson  La fel si prietenii adevarati. Cei pe care ii numeri pe degetele de la o mana si, daca esti intr-adevar norocos, ai cate unul pentru fiecare deget. Daca esti intr-adevar norocos, viata iti scoate in cale pe cei pe care ii numesti apoi familia de suflet.  In general nu aveti legaturi de sange, dar sunteti conectati la un nivel dincolo de cel al pedigree-ului uman. Nu conteaza de unde veniti, importanta este intalnirea si acel declic al momentului in care stii. Stii ca, odata urcati in trenul tau, vor ramane alaturi de tine indiferent daca tapiteria din vagoane nu mai este noua, pun umarul la indepartarea butucilor cazuti pe sine si iti intind o ceasca cu ciocolata calda cand crivatul incercarilor ti-a inghetat mainile si sufletul. Nu apar toti odata. Stiu ca ma repet, dar, daca si unul este un noroc. Mai multi, deja, sunt un dar. E bine sa ne amintim asta, pentru ca, de cele mai multe ori, avem tendinta de a-i considera un dat.  Si nu est

 Imi plac cafelele de dimineata. Imi place cafeaua in general. Dar cafeaua de dimineata, inainte sa-ti incepi ziua este o forma de leneveala a corpului in timp ce mintea aseaza si reaseaza piesele. E un moment bun mai ales cand stii ca urmeaza o saptamana in care va trebui sa iei hotarari pe care le-ai amanat. Le-ai amanat nu pentru ca nu esti in stare sa-ti asumi directia, ci, pur si simplu pentru ca nu sunt cele mai usoare si pentru ca unele au un grad sporit de nesiguranta. Cafeaua de dimineata este ca incalzirea inainte de a intra in arena. Nu stii cum vei termina ziua, habar nu ai daca te vei alege cu zgarieturi sau oase rupte, o sperietura sau poate vei avea castig de cauza intr-un mod neasteptat, dar mirosul matinal al cafelei este promisiunea zilei pentru tine. E un moment de gratie. Uneori te duce undeva departe pe firul memoriei si o amintire se aseaza cu tine la masa. Alteori creaza scenarii ale ce va sa vie. Uneori iti semnalizeaza neobisnuitul iar alteori iti pregateste ar

 Imi plac zilele de final de vara. Cand deja mirosurile vireaza catre toamna iar lumina filtrata a soarelui se duce intr-un spectru mai bland anuntand vara indiana.  Cand amintirile se intorc pe adierile din frunzele care incep sa-si schimbe culoarea iar timpul se odihneste putin lasandu-te pe tine sa hotarasti curgerea nisipului din clepsidra. Chiar daca esti obosit, tracasat, aglomerat cu task-uri si deadline-uri, chiar daca nimic nu oare sa functioneze, lumina asta speciala te indeamna sa-ti iei o cafea si un moment cu tine. Sa privesti, sa mirosi, sa simti fiecare gand.  E un moment bun, mai ales daca esti usor obsedat de control si simti ca viata are alte planuri si ca tot puzzle-ul tau aranjat cu grija a fost amestecat intr-o secunda. Poate nu e rau asa. Poate ca e cazul sa iei din nou piesele si sa te uiti mai atent la motivele pentru care le-ai plasat intr-un loc sau in altul. Poate ca vei realiza ca, de fapt aveai si piese din alt joc pe care te-ai incapatanat sa le potrivesti

  Sunt zile in care te simti eliberat dar cu inima grea. ca si cum lasi in urma peisajul dezolant al unui camp de lupta pe care se deruleaza batalii paralele si te opresti sa contempli orizontul deschis in calea ta. Cineva spunea odata ca exista batalii pe care mai bine nu le castigi. Eu zic, exista batalii care nu sunt ale tale si oricat de mult ai vrea sa ajuti e de preferat sa le lasi sa se desfasoare in afara spatiului tau. Nu e lasitate si nici neasumare. Pur si simplu, nu este locul tau acolo si implicarea ta nu ti-ar aduce nimic bun. Chiar daca stii ca poti ajuta. Doar ca, in genul asta de confrunrtari, cei implicati au de invatat o lectie care le apartine numai lor si nu este rostul tau sa le indulcesti pilula cu acadele chiar daca tii la ei. Uneori, sa te dai la o parte si sa-i lasi pe ceilalti sa isi duca propriile batalii este o dovada a faptului ca ii iubesti, chiar daca, pentru marea majoritate, inclusiv pentru cei implicati poate parea un abandon. Pana la urma, atunci can

 Uneori ma repet. Mai ales in ceea ce priveste asumarea. Pentru ca, pe langa liberul arbitru, eu cred ca asumarea este esentiala pentru devenirea noastra. Degeaba ai liber arbitru si hotarasti ca o iei la stanga sau la dreapta daca nu iti si asumi in acelasi timp ceea ce ai putea intalni pe drumul pe care l-ai ales. Sigur ca avem in viata rascruci si schimbari de directie, poduri rupte si intalniri neasteptate si sigur ca, in baza liberului arbitru, noi alegem ce sa facem cu ele. Doar ca, e cazul sa ne si asumam. Orice. Tot. Si, pentru ca blogul asta se numeste Madampanseluta, sa ne asezam linistit cu o cafea in mana si sa depanam asumari, sau... Eu consider ca omul nu este un animal monogam. Nu suntem lebede sau pinguini, iar in cazul pinguinilor eu nu sunt tocmai sigura. Bun. Asta inseamna ca, de-a lungul experientei noastre pe aici, vom dezvolta sentimente si vom avea relatii cu alti semeni, indiferent de sexul lor, uneori in paralel.  Sigur ca morala cu miros de tocanita, altoita p

 La prima mea calatorie in Kenia am avut ocazia sa vad cum insfaca un crocodil prada. Sigur ca era o demonstratie, dar ferocitatea si viteza extrema a animalului care doar cu cateva secunde inainte parea ca doarme m-a marcat.  Ei bine sunt zile in care lucrurile se precipita exact la fel ca un crocodil cand isi insfaca prada. E o secunda. Totul se intampla atat de repede incat daca clipesti ratezi secventa. Cand viata se hotaraste sa accelereze tu esti in acelasi timp in moment si lasat in urma. Nu stii ce si cum a venit, doar constati dezastrul. Iar in timpul asta in mintea ta gandurile se invalmasesc incercand sa capete intaietate. Pe de o parte este unul care spune sa prioritizezi, altul care ridica nivelul de anxietate si ingrijorare pentru tine si ceilalti, intrebarea "ok, si acum ce fac?", si un alt gand firav la inceput care zice, ca ar fi cazul sa te opresti si sa citesti semnele. Pentru ca, de obicei, cand te loveste furtuna, exista un motiv. Nu cel la care te gandes

  Uni versul are m etodele lui de a-ti aminti ca atunci cand primesti este cazul sa imparti. Si atunci iti  ofera intalniri speciale. Atunci ti-i scoate in cale pe cei cu sufletul imprastiat in bucati pe campul de lupta al realitatii personale.  Nu sunt intalniri intamplatoare, si nici pregatite. Nu te avertizeaza niciodata, insa, in momentul in care drumurile voastre se intersecteaza stii. Stii ca a venit momentul sa oferi, neconditionat si stii ca nu este usor. Nu pentru ca tu nu ai vrea sa dai, ci pentru ca, in general, Universul iti scoate in cale pe cei care nu stiu sau nu accepta. Surprinzator, desi nu par, ei sunt oamenii daruri, pentru ca, si tu ai nevoie de ei. Ei sunt valida rea ta, ei iti dau masura raportului intre lumina si intuneric din tine.  Poate ca in momentul in care ii intalnesti, intunericul din ei este mai mare. Si tocmai de aceea au nevoie de cineva care sa-i ajute sa rupa zagazurile luminii, sa poata sa treaca prin durere caprintr-un camp minat si sa aju nga in

   Am spus ca imi plac diminetile. Diminetile in care imi fac o cafea si pun pe masa cartile de tarot ale saptamanii. Uneori extrag din pachet si cate o carte ce va sa vina. Si le asez impreuna intr-o etalare aleatorie pana cand ele isi gasesc locul si semnificatia fiecareia se impleteste in puzzle-ul de intelesuri ale saptamanii. Vazand calea pe care ele o creaza, stii, sau incerci sa descoperi directia.  La fiecare final de saptamana esti in punctul rascrucilor din Oblio. La fiecare final de saptamana alegi. Nu este nimeni care sa-ti indice directia, nu gasesti biletele cu "bea-ma" sau "manaca-ma" ca in Alice in Tara minunilor, nu ai nici macar un GPS sau o harta. Esti doar tu privind indicatoarele colorate aratand toate directiile posibile. In permanenta facem alegeri. Chiar daca suntem convinsi ca exista destin si predestinare liberul arbitru ne pune sa alegem. Si nu ma refer aici la ce poseta sa ne cumparam sau ce culoare sa alegem pentru camera de zi. Ma refer

 Exista momente in care totul parca vine spre tine. Oameni, situatii, emotii, actiuni, trairi, vremuri. Cand timpul porneste inspre toamna, in lumina de vara indiana gandurile se aseaza cu tine la taifas. Nu hotarasti tu cand sa vorbesti tu cu gandurile tale. Este undeva un declansator care reactioneaza la un cuvant, o stare, o amintire sau o tusa de lumina.  E un amalgam linistit si zgomotos in acelasi timp. Locuri, mirosuri, chipuri, vorbe, toate intr-un singur minut, intr-un haos aparent. Preaplinul tau de emotii care ies la suprafata precum delfinii. Toate astea se intampla in momentele in care totul vine spre tine. Cand lucruril pe care nu le credeai posibile incep sa se intample. Cand Universul iti scoate in cale oameni, entitati speciale. Pe cei care nu sunt inregimentati. Pe cei care au nevoie de tine si tu de ei ca sa fii complet. Pe cei care iti spun despre tine lucruri pe care numai tu credeai ca le stii. Si despre care stii lucruri pe care nu ti le-au spus. Momentele astea

  Exista momente in care esti atat de obosit psihic incat nu mai ai reactii. E un ghem ciudat cu prea multe capete. Incerci sa tragi de un capat dar ies alte trei. Incerci sa il recompui dar se desface in bucati. Si apoi incerci sa pui bucatile impreuna incercand sa iesi din vortexul gandurilor. Incerci sa lipesti capetele ca sa dai de urma firului si sa clasezi ceea ce te-a adus in punctul asta. Dar, cu fiecare nod pe care il faci, iti revin in minte fragmente de cuvinte, priviri, gesturi, pe care le reinterpretezi si incerci sa le gasesti sensurile ascunse. Esti tu si altcineva in acelasi timp.  Toate pildele si cartile motrivationale te invata sa te detasezi de situatiile care te fac sa nu te simti bine in pielea ta. Doar ca nu iti spune nimeni cum. Cum sa te detasezi de oameni pe care i-ai crezut prieteni ani de zile, cum sa te detasezi de locuri care ti-au fost "acasa", cum sa te detasezi de propriile tale prejudecati si idei preconcepute. Nu iti spune nimeni ca in perma

Ii admir pe cei care reusesc sa isi pastreze calmul indiferent de situatia in care sunt pusi si indiferent de presiunile exercitate. Sigur, as fi ipocrita sa nu recunosc ca este si o doza consistenta de invidie in admiratia asta. Pentru ca eu mai am mult de lucru in directia asta. Cu situatiile ma descurc dar cu oamenii..... Aici este o cu totul alta poveste.  Cu oamenii este cel mai greu. Asa cum cel mai greu este sa vorbesti despre cei pe care ii iubesti, la fel de greu este sa recunosti ca nu esti dispus sa inghiti permanent dozed consistente de frustrare mascata sub teoria asertivitatii si asezonate cu o atitudine pasiv - agresiva. Nu sunt psiholog, insa, dupa multi ani de corporatie si workshop-uri despre tipurile de angajati, atitudini, construirea echipei, asertivitate, comunicare interna, etc, ar fi jenant sa nu stii termenii si aplicarea lor. Dupa multi ani de multinationala si multi ani in general, ajungi in punctul in care incepi sa te comporti asa cum ti-ai fi dorit sa fii

  Cineva mi-a spus odata o vorba foarte interesanta: fii atenta ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample. In ultima vreme , cam de vreo 3-4 ani asa, vorba asta imi revine din ce in ce mai mult. Exista momente in care timpul curge lent, fara valuri, usor predictibil si sunt momente in care exista un abuteiaj de evenimente combinate cu valuri de trairi si emotii care te iau pe sus intr-un dans straniu, frumos tocmai datorita lipsei de predictibilitate. Fix in aceste momente imi amintesc de "fii atenta ce iti doresti". Pentru ca nu exista nici o moneda cu o singura fata. In magie se spune ca fiecare actiune are plata ei. la fel si fiecare dorinta indeplinita vine la pachet cu asumarea si, de foarte multe ori, cu un set de responsabilitati, pe care nu ai cum sa le eviti, sau, nu la nesfarsit, oricat ai incerca. Ne dorim sa zburam, dar zborul vine cu asumarea aerului rarefiat al inaltimilor, cu golurile de aer, schimbarile bruste de directie, soarele prea fierbinte si funingine