Zile la final de vara

 Imi plac zilele de final de vara. Cand deja mirosurile vireaza catre toamna iar lumina filtrata a soarelui se duce intr-un spectru mai bland anuntand vara indiana.  Cand amintirile se intorc pe adierile din frunzele care incep sa-si schimbe culoarea iar timpul se odihneste putin lasandu-te pe tine sa hotarasti curgerea nisipului din clepsidra.

Chiar daca esti obosit, tracasat, aglomerat cu task-uri si deadline-uri, chiar daca nimic nu oare sa functioneze, lumina asta speciala te indeamna sa-ti iei o cafea si un moment cu tine. Sa privesti, sa mirosi, sa simti fiecare gand. 

E un moment bun, mai ales daca esti usor obsedat de control si simti ca viata are alte planuri si ca tot puzzle-ul tau aranjat cu grija a fost amestecat intr-o secunda. Poate nu e rau asa. Poate ca e cazul sa iei din nou piesele si sa te uiti mai atent la motivele pentru care le-ai plasat intr-un loc sau in altul. Poate ca vei realiza ca, de fapt aveai si piese din alt joc pe care te-ai incapatanat sa le potrivesti in tabloul tau. S-ar putea sa realizezi ca, de fapt, nici nu ai nevoie de toate ca sa fii complet.

De obicei cand vara porneste spre toamna, toata tornada de forme si culori se opreste in loc si te lasa sa alegi. Nu este o rascruce, este doar o halta in care zabovesti fara sunetele carnavalului, fara pasii grabiti. Tu. Cu tine. Privesti, asculti, calatoresti cu gandurile si amintirile si apoi alegi. Alegi ce pastrezi, alegi directia si ai timp sa hotarasti de ce te desprinzi ca sa poti evolua. Cel mai greu este sa iesi din zona de comfort. Indiferent ca este vorba despre job, familie, relatii sau convingeri. Zona de comfort se instaleaza repede si da dependenta. Un drog care nu pare sa te deranjeze, si ale carui efecte nu le vezi decat atunci cand vrei sa evadezi, cand vrei sa schimbi directia si sa opresti cioburile de viata. Poate ca anotimpurile aflate la granita predispun la reflexie si analiza. Iar momentul de liniste atemporala te ajuta sa de desprinzi de zona de comfort, sa te desprinzi de obiceiuri si oameni toxici, sa te desprinzi de povestile interactive ale altora. Momentele astea alimenteaza cu un combustibil asemanator cu praful magic  vehiculul sufletului si gandurilor si iti aminteste de visele tale. 

Intr-o lume in care totul fierbe in oala comuna, sa te poti departa de zgomot si agitatie este deja un lux, si, de cele mai multe ori, este perceput ca egoism. Pentru ca, nu-i asa, mancarea la cazan e mai gustoasa si drumurile batute sunt cele mai bune. Doar ca, lumina blanda filtrata de frunzele care incep sa-si schimbe culoarea iti sopteste altceva. Iti sopteste ca drumurile neumblate contin deopotriva aur si otrava, ca meriti sa incerci sa-ti atingi visele, ca ai exact limitele pe care ti le setezi singur, ca, uneori, trebuie sa te indepartezi pentru a avea o imagine de ansamblu, ca prietenii adevarati si cei care te iubesc sunt acolo, inteleg si te sustin si ca cei care nu au ce cauta in viata ta vor iesi mai devreme sau mai tarziu. 

Stand la taifas cu tine, in clipa suspendata in timp, realizezi ca indiferent in ce directie o iei, nu exista garantii. Nimeni si nimic nu iti poate garanta bunastarea, fericirea implinirea si nici atingerea viselor. Singura certitudine este aici si acum. Si daca aici si acum, in supa calduta a zonei de comfort, nazuiesti catre altceva, poate ar fi cazul sa te indrepti catre zarile care abia se intrevad. Nu stii si nu ai garantii, dar inregimentarea si lipsa curajului dea incerca te vor apasa cu greutatea unei lespezi iar dincolo de ele poate este drumul de caramizi galbene catre Oz. 

In lumina de culoare mierii a sfarsitului de vara, limbile orologiului vremii stau picior peste picior si, prin aburul cafelei te intreaba: ca va sa fie?