Madam Panseluta

  Cineva spunea ca la momentul de trecere catre toamna, vremurile nu stiu incotro sa o apuce, spre vara sau spre toamna, ca frunzele ingalbenesc, dar nu cad, ca pasarile vor sa plece, dar inca nu stiu daca spre nord sau spre sud. Se mai spune ca raurile nu mai curg si ca marea nu are valuri, pentru ca timpul sta pe loc si asteapta. Asteapta ca noi sa ne oprim putin din valtoarea realitatii autoimpuse. Sa ne oprim si sa ne asezam la o cafea cu noi insine. O data pe an, timpul asteapta. Asteapta ca noi sa privim dincolo de ceea ce stim, sau ceea ce credem ca stim si sa ne proiectam ceea ce dorim. Ceea ce avem nevoie ca sa crestem, ca sa devenim, chiar daca ne e greu sa recunoastem.  O data pe an timpul ne asteapta. Sa ne asezam la taifas cu cel mai vechi prieten al nostru, noi insine, si sa decantam. Sa decantam tot ce a trecut prin si peste noi, sa decantam actiunile si oamenii, sa decantam compromisurile si visele. Sa ne amintim sau sa descoperim cine suntem atunci cand totul asteap

  Cind ceva nu merge asa cum ne dorim, ne enervam. Cand cineva nu reactioneaza asa cum ne dorim, ne enervam. Doar ca, de cele mai multe ori, sursa enervarii este in noi, pentru ca noi ii atragem cumva pe toti cei din jurul nostru. Si pe cei care ne fac sa ne simtim bine si pe cei care ne enerveaza. Am avut nevoie de mult timp ca sa realizez ca, de fapt, importanta este nu atitudinea cuiva fata de tine ci modul in care alegi sa reactionezi. Sigur ca nu sunt atat de inteleapta incat sa aplic aceasta "descoperire' in mod constant. In general ma agit citez  "ca un Pepsi", analizez, despic  firul in patru, incerc sa gasesc explicatii si, uneori scuze pentru comportamentele celorlalti. Cred ca mare parte din stres vine uneori din efortul constant de a le gasi scuze celorlalti. Si de a-ti pune constant intrebarea "unde am gresit", desi, uneori cred ca abordarea asta nu functioneaza cu toata lumea. Si chiar cred ca exista oameni care  nu sunt pe aceeasi lungime de

Cine esti atunci cand nu te vede nimeni? E o intrebare care imi revine periodic in minte in cele mai neasteptate momente si la cei mai neobisnuiti stimuli.  Suntem animale sociale. Oricat am incerca sa ne spunem altceva si oricat am incerca sa demonstram ca suntem solitari, unici si introspecti. Avem nevoie, lucru demonstrat stiintific, de interactiune cu ceilalti. Si nu numai cu familia si cercul de apropiati ci si cu necunoscuti. Indiferent daca este vorba de curierul care iti aduce comenzile, vecinul de masa din restaurantul supraaglomerat,  stewardesa din avionul care te poarta spre vacanta,  farmacista care iti zambeste de fiecare data si fata de la patiserie care iti da intotdeauna croissantele preferate. Avem nevoie de interactiune asa cum avem nevoie si de momente cu noi.  Interactiunea este ceea ce ne tine pe linia de plutire, cel putin din punct de vedere psihic. Sigur ca, societatea isi pune amprenta asupra noastra. Asupra reactiilor la stimuli, asupra modului in care ne com

  Stiu ca ma repet, dar, despre ceea ce iubim ne este cel mai greu sa vorbim. Exista oameni pe care ii iubesti din momentul in care i-ai intalnit si cu care vorbesti din primul minut ca si cand v-ati cunoaste dintotdeauna. Exista oameni pe care ii intrebi aproape imediat dupa ce ai facut cunostinta cu ei "unde ai fost pana acum?". Exista oameni care iti tin sufletul in mainile lor calde atunci cand in jurul tau urla crivatul. Si exista oameni care te asculta si au intotdeauna un umar pe care sa iti pui capul cand ai obosit sa te conformezi.  Daca ai intr-adevar noroc, ii intalnesti in drumul tau. Si daca norocul si viata tin cu tine, ei iti raman alaturi, ei sunt zona ta de siguranta. Ei sunt ceea ce numesti cercul restrans. Sunt cei care te cunosc uneori mai bine decat tine si vin dupa tine la 600 de km distanta chiar dac pentru asta isi cheltuie ultimii bani pe benzina. Sunt diferiti si totusi atat de asemanatori in modul in care te cearta pentru ca nu te odihnesti si conti

  Viata si timpul nu au curgere liniara. Indiferent cat de mult incercam sa ne convingem de acest aspect. Poate pentru mintea noastra este mai simplu sa perceapa o curgere liniara, de la A la B, fara bucle in timp, fara deja - vu, fara clipe cu intensitatea unui an intreg. Daca esti atent, reusesti sa vezi buclele in timp si curbele mai mult sau mai putin periculoase. Nu ca ai putea sa le eviti. Singurul lucru pe care il poti face este sa incerci sa mergi cu ochii si inima larg deschise. Stiu ca pare la fel de periculos ca si cand ai merge pe un motor de viteza fara casca si echipament de protectie. Dar, cumva viata are un mod foarte discret de a-ti oferi si protectia necesara atunci cand este cazul si de a-ti smulge armura atunci cand drumul iti cere sa pasesti descult printre experiente. Iar timpul se impleteste subtil intre trairile si evenimentele de pe drumul tau. El pare liniar: de la 9 la 5, de luni pana duminica, de seara pana dimineata, dar te surprinde uneori rasucind secunda

  Cateodata, cand nu esti atent, printre carti iti apare un Jolly Joker. Uneori Jolly Joker est un avantaj neasteptat care intoarce jocul in favoarea ta prin anularea rezultatului.  Uneori te gandesti chiar sa-l strecori constient printre carti ca sa poti intoarce partida intr-un mod convenabil. Dar realizezi destul de repede ca nu este o solutie. Pentru ca Jokerul intoarce totul doar in favoarea lui. Jolly Joker este cam peste tot: in politica, evident, la scoala, in cercul restrans al care au acelasi hobby, in sport, la televizor si la birou. El are intotdeauna o parere foarte buna despre el insusi, despre capacitatile lui, etica si morala lui. Este unic precum girafele dar intr-un sens superior. Toti ceilalti sunt orbi, prosti, ignoranti pentru ca nu vad toate aceste calitati. Jokerul, indiferent daca este barbat sau femeie, iti va povesti cu emfaza mascata despre pasiunea lui. Pasiunea lui pentru lucrul bine facut, pentru respectarea regulilor jocului, pentru ceea ce face, pentru c

Intotdeauna suntem vulnerabili in fata celor  care conteaza. In fata celor pe care ii admiram, in fata celor pe care ii iubim, in fata prietenilor mai mult decat in fata dusmanilor. Cutumele sociale ne-au invatat ca vulnerabilitatea este apanajul oamenilor slabi. Ca trebuie sa ascundem si sa ignoram latura asta a personalitatii noastre. "Nu e cool sa fii vulnerabil", "dusmanii iti cauta punctul vulnerabil", etc. Ne transformam cu totii in replici ale "soldatului universal" si ne blindam cu armura unei sigurante afisate. Ca si cum vulnerabilitatea ar fi o forma incurabila de boala tropicala.  Si pretindem. Pretindem ca nu ne afecteaza o privire, un gest, un telefon venit exact atunci cand nu stii ce sa faci. Pretindem ca nu am obosit sa zambim de complezenta, pretindem ca suntem mai rezistenti decat suntem de fapt, pretindem ca gesturile brute nu ne afecteaza si ca tandretea este desueta. Desfacem cozi de paun pe care nu le avem si ne incolonam in marea mas

Dintotdeauna mi-am dorit caine. Sigur, orice copil le cere parintilor cel putin o data un caine sau o pisica. Evident nici eu nu am facut exceptie. Si, evident, nici parintii mei nu au facut exceptie de la regula parintilor care le explica copiilor ce responsabilitate presupune asta, cat de greu este, cum trebuie sa iesi in fiecare zi cu el afara indiferent de vreme si, latura care atinge egoismul copilului unic, cum o parte din privilegiile lui se vor reduce. Am primit, in schimb un papagal. Am continuat insa sa cer "un catel sau o pisica" si, am adunat o multime de pui abandonati pe care ii aduceam acasa, ii spalam, ii hraneam si ai mei le cautau familii. Long story short, dupa foarte mult timp am luat-o pe Peggy. Primul meu boxer. Victima colaterala a unui divort urat, eu am fost cea de-a cincea persoana la care a ajuns. Si i-am promis ca de la mine nu va mai pleca. Au fost 9 ani in care am invatat ce inseamna rabdarea, bucuria si, desi pare un cliseu, iubirea neconditiona

  Sunt zile in care te confrunti cu intunericul din tine. Zile in care demonii personali se prezinta la apel. Nu ai cum sa le eviti si nici cum sa le programezi. Sunt declansate uneori de o imagine, un cuvant, un apel telefonic sau un miros familiar. Nu exista un tipar pentru ca nici intunericul din noi nu are tipar.  Cineva spunea ca intunericul este doar lipsa luminii. Eu nu cred ca exista oameni complet pozitivi, oameni in care exista numai lumina, pentru ca, pana la urma si lumina este definita de intuneric. In noi toti coexista lumina si intunericul, yin si yang, demoni si ingeri. Ne place sa credem ca suntem luminosi, ne cultivam asertivitatea, pozitivismul, ne setam pe o directie constructiva incercand din rasputeri sa negam doza de intuneric fara sa realizam ca nu facem decat sa adunam schelete in dulap. Negam accesele de furie, frustrarea, invidia, nevoie de a-i judeca pe ceilalti si mica barfa. Ne spunem: eu nu sunt asa, eu vad altfel lucrurile. De fapt, intr-o masura mai mar

Ce faci cand nu stii ce sa faci? Cand esti pus in fata unei situatii sau a unei persoane pe care nu stii cum sa o abordezi? Ce faci cand celalalt nu se inscrie in  ceea ce definesti tu ca normalitate? Ce faci cand este si in afara zonei de excentric? Ce faci cand celalalt iti testeaza limitele "mintii deschise"? Interesant este faptul ca atunci cand crezi ca ai raspunsuri, cand crezi ca experienta poate sa te sustina in toate zonele, cand crezi ca ai vazut destul de mult, fix atunci viata iti ofera o intalnire cun un om fateta. Oamenii fateta sunt precum cristalele in care vezi tot timpul altceva in functie de fateta pe care o privesti. Ficare dintre noi are un numar de laturi insa exista si oamenii fateta. Pot fi intunecati sau luminosi insa cu siguranta interesanti. Pe unii nu te intereseaza sa ii descoperi insa, cateodata te trezesti precum Oblio in fata unui Pointed Man. Si, dupa ce depasesti starea de confuzie, incerci sa deslusesti fatetele, una cate una, chiar daca une

    Imi plac diminetile. Diminetile cand abia s-a luminat, cand toti ceilalti dorm si e acea liniste de asteptare a undei zile noi. Cand esti tu cu tine. E momentul in care ma gandesc ca ne petrecem viata cautand minuni, asteptand o bagheta magica care sa ne faca fericiti sau inelul lui Rumburak sa ne indeplineasca dorintele. Ne dorim atat de mult sa fim fericiti incat, de multe ori, trecem pe langa ea legati la ochi de propriile noastre dorinte, de "nevoile" impuse de social. Cand, de fapt, este atat de simplu: un moment cu tine in care iti amintesti de rochia cu buline din scoala generala, un cuib cu 4 berze decupat pe fundalul albastrului de vara, macii pierduti in lanul de grau, luna plina batand la geam si Luceafarul de seara in trena ei si drumul serpuit printre vii. O mana intinsa catre tine, un multumesc pentru un gest firesc, un telefon la primele ore ale diminetii: "hei, esti bine?" si un prieten dispus sa te asculte tarziu in noapte cand gandurile dau nav

Vi s-a intamplat cu siguranta sa faceti cunostinta cu cineva intr-un context si sa va ganditi sau sa-i spuneti: Cred ca ne-am mai vazut undeva.  Mie imi plac sincronicitatile. De fapt, in viata asta trecem adeseori unii pe langa ceilalti. Cu unii ne incrucisam drumurile si privirile doar o secunda si apoi ne pierdem in masa amorfa a trecatorilor. Cu altii, insa, ne traversam de multe ori pana la momentul in care trebuie sa ne intalnim, pana la momentul: parca ne cunoastem de undeva. Intalnirile nu sunt intamplatoare si nici momentul in care se intampla. E interesant ca atunci cand ne intalnim, dupa primul moment, ne amintim o grimasa sau un gest sau momentul in care am intrat in camera imediat dupa ce celalalt iesise. Cateodata ma gandesc cam cum arata "turnul de control", acolo unde toate intalnirile si traiectoriile noastre sunt orchestrate. Multi ii soun vointa divina, coincidenta, soarta.. Eu ii spun turnul de control. Imi place sa imi imaginez ca acolo este o forfota con

  In serile cu luna plina intorci cartile de Tarot. L una este una din cele mai interesante Arcane majore. Controversata si fascinanta deopotriva. Luna este stapana fanteziilor, a intuitiei, a paranormalului. Este profund feminina, luminoasa si misterioasa in acelasi timp. Dar, mai presus de toate, luna iti spune sa ai incredere in intuitie In noptile cu luna plina intuitia este ascutita. Daca inchizi ochii lumina ei iti deschide cararile neumblate ale mintii si iti arata lucrurile si oamenii asa cum sunt. Intuitia este cea care te trage de maneca atunci cand cineva iti zambeste doar din buze si iti deschide ochii si sufletul catre cei pe care ii asteptai fara sa stii. Intuitia te apropie de oameni pe care i-ai cunoscut acum o secunda si iti spune "ia calul meu si du-te" din calea oportunistilor. Luna plina iti arata ambele fete ale monezii si te lasa sa alegi calea acceptarii magiei a tot ceea ce ne inconjoara sau pe cea a negarii, calea intuitiei sau pe cea a pragmatismului

         Cel mai greu este sa vorbesti despre ceea ce iubesti. Poate pentru ca vrei sa protejezi o parte de suflet de bocancii vorbelor celorlalti. Poate pentru ca notiunea de iubire e demonetizata si redusa doar la termenii banali ai relationarii. Dar iubirea are valente multiple. Familie, prieteni, suflete pereche, animale, natura si noi. Este esential sa ne iubim pe noi insine. Cu bune si rele, cu puterea noastra si slabiciunile inerente, cand avem dreptate si cand nu avem, cand suntem bine si cand ne simtim pierduti. Este esential sa ne iubim suficient incat sa ne trecem cu vederea greselile dar nu fara a pastra invatatura, este esential sa ne iubim sufletul si corpul ca sa-i putem iubi si pe ceilalti. Pentru ca iubirea catre ei vine din noi  nu din afara noastra. Cand invatam sa ne iubim pe noi invatam sa-i iubim si pe ceilalti. Indiferent de opiniile celorlalti, iubirea nu este oarba. Este o suma de alegeri facute cu ochii deschisi si inima in palme. Iubirea pentru cei din famili

Uneori, in mijlocul haosului ai un moment de liniste, cateva minute tu cu tine. Ca ochiu l furtunii. Ca si cum ai fi patruns in globul de cristal si urmaresti de acolo valtoarea din jurul tau. Si, din afara turbillonului ai o alta perspectiva asupra lucrurilor si, maio ales, a oamenilor. Iti iei timp sa respiri si sa observi. Si observi ca mult trambitatul " perioada asta va scoate ce e mai bun in oameni", este doar o alta funda rosie a unei marketari de caractere. E drept ca perioadele dificile scot la iveala ceea ce este. Doar ca, acolo unde nu este lumina iese la iveala intunericul: invidia, datul cu parerea, "morala" care judeca actiunile si viata celorlalti, nevoia de validare, sentimentul valorii exacerbat pana la punctul in care te crezi de neinlocuit. Si, odata iesite la suprafata, raman chiar daca circumstantele nu mi sunt aceleasi. Asa apare ceea ce eu numesc "morala cu miros de tocanita', intoleranta si lipsa lui "a fi" imbracate in po