Rascruci
Cu oamenii este cel mai greu. Asa cum cel mai greu este sa vorbesti despre cei pe care ii iubesti, la fel de greu este sa recunosti ca nu esti dispus sa inghiti permanent dozed consistente de frustrare mascata sub teoria asertivitatii si asezonate cu o atitudine pasiv - agresiva.
Nu sunt psiholog, insa, dupa multi ani de corporatie si workshop-uri despre tipurile de angajati, atitudini, construirea echipei, asertivitate, comunicare interna, etc, ar fi jenant sa nu stii termenii si aplicarea lor. Dupa multi ani de multinationala si multi ani in general, ajungi in punctul in care incepi sa te comporti asa cum ti-ai fi dorit sa fii tratat atunci cand erai in malaxorul de productivitate. Doar ca, aproape simultan apar si cei care considera ca nu e ok ce faci, pentru ca, in acceptiunea lor, tu nu stii ce faci si poate ar fi bine sa-ti lumineze ei calea. E cumva draguta infatuarea asta, dar nu scuza lipsa de interes real fata de persoana careia ii adreseaza sfaturile si persiflarile deopotriva. Practic ei se pricep mai bine la orice faci tu, indiferent ce este acest ceva.
Si ai intotdeauna incorigibilii. Complexi si "neintelesi", buni pe ceea ce fac dar cu o frecventa apropiata de linia continua a aparatelor de suport al vietii, isi ascund incapacitatea si lipsa de chef in a se adapta la orice schimbare sub un comportament cu aparenta de asertivitate. Isi sustin dreptul de spune ce cred cu o agresivitate mascata. Doar ca, a spune ceea ce cred, in cazul lor nu este o atitudine coerenta a afirmarii unor convingeri personale, ci o forma de vendeta pasiva in care emit judecati asupra abilitatilor celorlalti, consideratii privind cine are dreptul si cine nu de a-si da cu parerea vis - a vis de rezultatele sale si o autopozitionare pe un piedestal de cunoastere.
Sigur ca o constiinta a propriei valori este benefica pentru individ, si uneori si pentru cei din jur, atata vreme cat aceasta nu aluneca pe panta autosuficientei asezonate cu impresia atoatecunoscatrorului de unde, in opinia mea, deriva si senzatia de neintelegere din partea celorlalti care, evident, nu doresc decat sa-ti puna bete in roate.
Granita dintre constiinta valorii si autosuficienta este esxtrem de fina si, odata trecuta, nivelul de toxicitate creste.
Nu stiu cum este pentru cei care ajung in vortexul autosuficientei si a convingerii ca doar ei fac ce si cum trebuie si ca cei din jur sunt necalificati sau rauvoitori. Chiar nu stiu. Insa pentru ceilalti, este dificil. Dificil pentru ca vorbesti cu o persoana pe care o cunosti si, totusi, nu. Sigur ca nu cunosti niciodata pe deplin pe cineva, dar, in cazul sindromului autosuficientei dobandite, este ca si cum ai intra in masina de spalat cu un arici. Oricat ai incerca sa ajungi la zona de comunicare, te lovesti de spinii unei pasivitati cu miros de superioritate, iar discutia se transforma intr-un joc in care celalalt iti demonstreaza gradul lui de bunavointa in a-ti asculta "ineptiile" desi el stie mai bine. Si, in cel mai bun caz, iti va spune un da asertiv, insa iti va demonta pas cu pas actiunea.
Eu sunt un lup singuratic in multe actiuni, insa, pana si eu stiu ca, de multe ori nu poti razbate decat in haita. Si, daca tot folosesc termenii astia, stiu ca sanatatea haitei este importanta. Si atunci, in momentul in care dezbat cu o persoana devenita toxica, e dificil. Dificil pentru ca nu pot sa nu ma gandesc la cum il cunosteam, pentru ca nu pot sa nu ma gandesc la perspective si pentru ca, empat fiind, imi este greu sa ma desprind. Cumva stiu ca drumurile noastre nu mai converg, insa desprinderea este anevoioasa, pentru ca, vrei sa recunosti sau nu, rupi o bucata din tine.
Si atunci, ii admir pe cei care reusesc calm sa isi ia la revedere la rascruci.
Comentarii
Trimiteți un comentariu