Atat

 

Speranta este ceva cu aripi. - Emily Dikinson

 La fel si prietenii adevarati. Cei pe care ii numeri pe degetele de la o mana si, daca esti intr-adevar norocos, ai cate unul pentru fiecare deget. Daca esti intr-adevar norocos, viata iti scoate in cale pe cei pe care ii numesti apoi familia de suflet. 

In general nu aveti legaturi de sange, dar sunteti conectati la un nivel dincolo de cel al pedigree-ului uman. Nu conteaza de unde veniti, importanta este intalnirea si acel declic al momentului in care stii. Stii ca, odata urcati in trenul tau, vor ramane alaturi de tine indiferent daca tapiteria din vagoane nu mai este noua, pun umarul la indepartarea butucilor cazuti pe sine si iti intind o ceasca cu ciocolata calda cand crivatul incercarilor ti-a inghetat mainile si sufletul.

Nu apar toti odata. Stiu ca ma repet, dar, daca si unul este un noroc. Mai multi, deja, sunt un dar. E bine sa ne amintim asta, pentru ca, de cele mai multe ori, avem tendinta de a-i considera un dat.  Si nu este asa. Prietenii adevarati sunt darurile pe care ni le face Universul dupa ce ne-a pus la incercare. Pentru ca trebuie sa-i meriti. Camaraderia se castiga. La fel si increderea. 

In plus, prietenia este un drum cu dublu sens. Nu poti doar sa primesti. Chiar daca nu iti spune nimeni asta.

Si este pretioasa. De ce? Pentru ca ei iti ofera bucati din sufletul lor, un loc in inima pe care il ai indiferent daca vorbiti sau va vedeti frecvent sau o data pe an si, cel mai important, iti ofera timp. Iar timpul nu poate fi cantarit cu ocaua mercantila a negustorului. Timpul nu e un favor. Timpul este valoros. Ei isi opresc curgerea orologiilor pentru a-ti da tie nisip din clepsidra.

Sentimentul ca, indiferent cat de tare o pecesti, cineva este langa tine sa te ridice si sa-ti spuna "si maine e o zi" are o incarcatura speciala. Prieteniile adevarate sunt ca vinul vechi: toata lumea si le doreste dar nu toti sunt pregatiti sa le gestioneze. Prieteniile adevarate iti dau un aer de familie. Stii fara sa rostesti multe cuvinte, razi uneori la gesturi care te conecteaza cu intamplari tocite, pornesti in acelasi timp in aceeasi directie, suni excat cand celalalt are mai multa nevoie de o vorba buna. Uneori te certi, doar ca, pe la jumatatea argumentarii uiti "de la ce v-ati luat" si incepi sa zambesti de absurdul situatiei. Ai zile in care vorbesti si zile in care asculti, zile in care razi cu gura pana la urechi si zile in care plansul iti pune noduri in gat, zile in care ridicati zmeie si zile in care pansezi ranile bataliilor personale.  Esti acolo si sunt acolo. Si stii ca nu esti singur. 

Uneori te uiti inapoi la drumul parcurs impreuna, la prima zi de liceu, la Craciunurile in care ascultai pana la epuizare acelasi CD cu colinde, la pesterea in care te-ai tarat pe burta, la intalnirea de business care s-a termiunat doua zile mai tarziu dupa ce ai colindat toate barurile si cafenelele dintr-un oras de munte, la telefonul de la miezul noptii si "ia calul meu si du-te", la cafeaua de convenienta devenita prima dintr-un lung sir de cafele vorbite, la mesajul "ce faci?" sosit de fiecare data cand aveai mai multa nevoie. Toate momentele astea sunt ca margelele insirate intr-un colier inegal si fara standard dar care este amuleta ta de fericire. Cata vreme o ai, stii ca totul e bine, indiferent ce va sa vie. Pentru ca fiecare gest care compune colierul tau este ca o zbatere de aripa a ingerilor pazitori.

Si, din nou te gandesti ca prieteniile adevarate sunt un dar pe care Universul il ofera celor care le merita. 

Iar atunci cand crezi ca totul se prabuseste in jurul tau, iti amintesti ca poti sa-i numeri pe toate degetele de la o mana si, in acel moment realizezi ca, de fapt, esti extrem de norocos.

Speranta este ceva cu aripi. Si prietenii la fel. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise