Oglinzi

 

Exista momente in care esti atat de obosit psihic incat nu mai ai reactii. E un ghem ciudat cu prea multe capete. Incerci sa tragi de un capat dar ies alte trei. Incerci sa il recompui dar se desface in bucati. Si apoi incerci sa pui bucatile impreuna incercand sa iesi din vortexul gandurilor. Incerci sa lipesti capetele ca sa dai de urma firului si sa clasezi ceea ce te-a adus in punctul asta. Dar, cu fiecare nod pe care il faci, iti revin in minte fragmente de cuvinte, priviri, gesturi, pe care le reinterpretezi si incerci sa le gasesti sensurile ascunse. Esti tu si altcineva in acelasi timp. 

Toate pildele si cartile motrivationale te invata sa te detasezi de situatiile care te fac sa nu te simti bine in pielea ta. Doar ca nu iti spune nimeni cum. Cum sa te detasezi de oameni pe care i-ai crezut prieteni ani de zile, cum sa te detasezi de locuri care ti-au fost "acasa", cum sa te detasezi de propriile tale prejudecati si idei preconcepute.

Nu iti spune nimeni ca in permanenta esti ca in camera oglinzilor la balci. Nu stii niciodata care este oglinda reala si care este cea care deformeaza. Si nici insiruirea lor. Nu ai o directie prestabilita, pur si simplu incerci sa iti croiesti pas cu pas o carare printre oglinzi.

Unele sunt precum cele din Harry Potter si iti arata trecutul, uneori deformat de buretele care sterge asperitatile, altele iti arata posibilitatile unui viitor mai apropiat sau mai indepartat. Unele iti arata diversele tale fete si masti, altele, foarte putine, iti arata ceea ce nu vrei sa vezi. Oglinzile iti arata realitatea sau fantasmele, obscurul si magia, intr-o insiruire aleatorie si fara un tipar vizibil. Uneori te vezi pe tine impreuna cu cei care te insotesc, alteori doar pe ei, uneori esti singur atunci cand credeai ca ai parteneri de drum, alteori esti parte a unei sarabande de emotii. 

Fiecare imagine, fiecare oglinda este un capat de ata care asteapta sa fie innodat in cautarea firului complet. Cu fiecare pas sovaitor sau hotarat in directia iesirii din labirintul de oglinzi, creezi alte imagini, alte capete de ata care asteapta sa devina parte a ghemului. 

Camera oglinzilor este in acelasi timp lectia si profesorul, pentru ca abia dupa ce ti-ai explorat toate ipostazele posibile, poti deveni tu. Camera oglinzilor aduna binele si raul, negru, alb si gri, declanseaza phoenix-ul din tine si iti modeleaza sinele cu fiecare reflexie si refractie. Camera oglinzilor iti ghideaza cu haosul ei aparent devenirea. Cu fiecare pas devii, evoluezi sau involuezi, te privesti pe tine si pe ceilalti in reflexia fiecarei zile. La fiecare pas aduni bucati de sfoara, amintiri, cuvinte, emotii, oameni, pe care le innozi intr-un fir rasucit intr-un ghem de ganduri si trairi. La fiecare pas te afunzi in labirintul de oglinzi sau intelegi tiparul lui ciudat si iti incepi drumul catre tine. 

La un moment dat, daca ghemul a adunat suficienta sfoara, se va insira in fata ta si te va duce la iesirea din labirint, acolo unde esti asteptat de tine, cel care a devenit. 

Abia atunci, cu ghemul aproape derulat in mana vei face cunostinta cu tine. Si tot acolo te intorci atunci cand ai obosit. Atunci cand simti ca nu mai gasesti sensurile si cand ai nevoie sa vezi posibilitatile.

Pentru ca din bucatile de sfoara poti construi o alta cale.

Chiar daca pentru asta mai intri cateodata in camera cu oglinzi a altui balci.