Cafeaua de dimineata

 

 Am spus ca imi plac diminetile. Diminetile in care imi fac o cafea si pun pe masa cartile de tarot ale saptamanii. Uneori extrag din pachet si cate o carte ce va sa vina. Si le asez impreuna intr-o etalare aleatorie pana cand ele isi gasesc locul si semnificatia fiecareia se impleteste in puzzle-ul de intelesuri ale saptamanii.

Vazand calea pe care ele o creaza, stii, sau incerci sa descoperi directia. 

La fiecare final de saptamana esti in punctul rascrucilor din Oblio. La fiecare final de saptamana alegi. Nu este nimeni care sa-ti indice directia, nu gasesti biletele cu "bea-ma" sau "manaca-ma" ca in Alice in Tara minunilor, nu ai nici macar un GPS sau o harta. Esti doar tu privind indicatoarele colorate aratand toate directiile posibile. In permanenta facem alegeri. Chiar daca suntem convinsi ca exista destin si predestinare liberul arbitru ne pune sa alegem. Si nu ma refer aici la ce poseta sa ne cumparam sau ce culoare sa alegem pentru camera de zi. Ma refer la alegerile care ne modeleaza calea. La alegerile care ne duc pe cararile abrupte ale gandirii libere, pe drumul cu caramizi galbene spre Oz sau pe autostrada comuna a minimei rezistente. 

De asta momentele cu noi insine sunt esentiale. Chiar daca le ocolim de multe ori, chiar daca consideram ca oglinda noastra nu este asa draguta precum cea prin care ne prezentam celorlalti, chiar daca nu ne place sa ne lasam toate mastile la intrare. Chiar si pe cele pe care le purtam fata de noi. Chiar daca ne plictisim cu noi insine si, mai ales daca nu ne place de noi.

Ca s poti merge mai departe e necesar sa gasesti un motiv sa te iubesti. Tu pe tine. Nu sa astepti validarea de la ceilalti. Pentru ca ea oricum vine numai dupa ce tu te iubesti pe tine, dupa ce tu te simti comfortabil cu tine si, mai ales, dupa ce tu te accepti pe tine. Cu lumina si intunericul tau. Si dupa ce inveti sa iti asumi actiunile, gandurile si sentimentele. 

Cand inveti toate astea, sau chiar si cand abia ai inceput, din toate indicatoarele de la rascruci se desprind cele care te duc catre ceea ce iti doresti si nu ai curaj sa spui, catre ceea ce visezi si nu crezi ca vei realiza. Te duc catre intalnirile cu cei care te sustin sau te doboara pentru a invata mai repede, cu cei pe care ii iubesti si ii pastrezi, sau ii iubesti si ii parasesti pentru ca doar atat a fost sa fie. Iti scot in cale profesorii si elevii deopotriva si pe cei pe care ii pastrezi in locurile speciale din inima pentru totdeauna.

Nu stii niciodata unde sunt indicatoarele pana nu iti etalezi cartile in diminetile cu tine. Lasi aburul cafelei sa pluteasca peste ele si le lasi sa se aseze cum cred ele de cuviinta. Si apoi le privesti. Si reperele incep sa apara. Si inspiratia odata cu ele. Sigur ca nu este intotdeauna ceea ce te astepti. Unele drumuri te vor intoarce in punctul de pornire cerandu-ti sa alegi din nou. Mai atent. Sa reasezi cartile si sa extragi si cartea ce va sa vie. Si, poate, cand le etalezi din nou, vei constata ca nu esti singur. Ca deja acolo unde credeai ca nu este nimic, cineva s-a alaturat cautarii tale. 

Poate fi raspunsul sau intrebarea. Karma? Sigur. Este acolo pentru ca are nevoie de tine sau tu de el. Lectie sau binecuvantare. Nu stii. Nu stii pana nu incerci. Pana nu iti deschizi inima si mintea.

Si, pana nu te asezi cu o cafea aburinda in mana, tu cu tine la o discutie pe deasupra cartilor de Tarot ale saptamanii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise