Semnale si crocodili

 La prima mea calatorie in Kenia am avut ocazia sa vad cum insfaca un crocodil prada. Sigur ca era o demonstratie, dar ferocitatea si viteza extrema a animalului care doar cu cateva secunde inainte parea ca doarme m-a marcat. 

Ei bine sunt zile in care lucrurile se precipita exact la fel ca un crocodil cand isi insfaca prada. E o secunda. Totul se intampla atat de repede incat daca clipesti ratezi secventa.

Cand viata se hotaraste sa accelereze tu esti in acelasi timp in moment si lasat in urma. Nu stii ce si cum a venit, doar constati dezastrul. Iar in timpul asta in mintea ta gandurile se invalmasesc incercand sa capete intaietate. Pe de o parte este unul care spune sa prioritizezi, altul care ridica nivelul de anxietate si ingrijorare pentru tine si ceilalti, intrebarea "ok, si acum ce fac?", si un alt gand firav la inceput care zice, ca ar fi cazul sa te opresti si sa citesti semnele.

Pentru ca, de obicei, cand te loveste furtuna, exista un motiv. Nu cel la care te gandesti, ci, de cele mai multe ori, unul care a dospit ceva timp, care ti-a trimis semnale pe care le-ai ignorat. Niciodata nu evaluezi impactul gandurilor, al vorbelor si al actiunilor tale. Totdeauna mergi pe principiul "mie nu mi se poate intampla nimic". Mai ales cand alegi sa crezi ca esti un mic Dumnezeu. Si nu vezi ca de fiecare data cand poti ajuta si refuzi, de fiecare data cand iti afirmi superioritatea fata de cel de langa tine, de fiecare data cand alegi sa-i ignori pe ceilalti, de fiecare data cand pretinzi ca tu esti mai corect, de fiecare data cand refuzi o vorba de incurajare, de fiecare data cand afirmi eu..., de fiecare data proiectezi toate astea catre Univers. Si, pe principiul actiunii si reactiunii, el iti demonstreaza ca nu esti mai bun, mai puternic, mai etic decat ceilalti si, desi tie ti se parea ca lucrurile nu se modifica, devii brusc prada unui crocodil de evenimente extrem de rapide. Velocitatea cu care lucrurile se schimba, te blocheaza si nu iti mai ramane decat sa aduni cioburile iluziilor de superioritate cu un ego jumulit pana la sange. Si atunci iti doresti sa-i ai in jurul tau pe cei pe care i-ai privit de la inaltimea piedestalului pe care te-ai urcat singur, pe cei carora le-ai refuzat ajutorul, sau i-ai lasat sa astepte pana ai tu timp, pe cei pe care i-ai indepartat cu indiferenta. Nici macar nu este "pay back time". Este pur si simplu. Cand vede ca nu intelegi, ca ignori, ca refuzi sa citesti semnele, Universul te zgaltaie. Scurt si extrem de rapid. Iar in momentul in care te intrebi "de ce eu?", iti trece in revista, in cateva secunde toate semnele pe care le-ai ignorat.  Cam tot atatea cat are prada inainte ca falcile crocodilului sa se inchida deasupra ei.

Vestea buna este ca primesti si a doua sansa, si a treia. Vestea buna este ca ti se da timp sa inveti. 

Vestea proasta este ca nu la nesfarsit. Iar zgaltaielile sunt din ce in ce mai dure. De la nivel la nivel, de la incepator la avansat.

Asa ca, poate uneori nu este rau sa te opresti sa citesti semnele inainte. Si, poate inveti si nu starnesti crocodilul care doarme in soare.