Madam Panseluta

Viata te duce pe drumuri nebanuite si, uneori, iti da si bomboane.  Deschide bomboniera de pe tejgheaua clipelor rare si te invita sa alegi. Iar astfel de momente trebuie savurate. Stiu ca suna a cliseu. Numai ca, atunci cand universul iti da ceea ce ti-ai dorit este cazul sa lasi totul deoparte si sa te bucuri de clipa de bine. Ne-am obișnuit sa așteptăm furtuna. Ne-am rutinat in a vana dezastre si breaking news. Navigam intre deadline-uri, apeluri video si ședințe. Cotidianul ne cotropește cu zgomote care ne sunt straine dar, paradoxal, ne populeaza mintea anihiland linistea. Alergam in cursa absurda a zilei de maine uitand sa traim orele lui astazi. Sprintam către himera lui mai târziu fără sa ne dam răgaz sa respiram aerul dimineților. Iar seara, in momentul de tihna dinaintea somnului ne dorim.  Ne dorim liniste, ne dorim oameni, ne dorim zile si tanjim dupa locurile care ne acopera inima cu valul vrajit al senzatiei de bine.  In graba cotidianului ne refuzam ceea ce ne atinge suf

Ii gasesti peste tot. La cafenea cand intra si cer o cafea “ normala” , la conferinta cand vorbesc la telefon in timpul prezentarilor, in vacanta cand isi umplu ochi farfuria cu tot ce gasesc pe bufet si, evident, in avion. Fix atunci cand crezi ca ai ales un loc bun, cu spatiu suficient ca sa-ti intinzi picioarele si astepti zborul cu promisiunea unui somn relaxat. Dar ce sa vezi, pe locul de langa tine, expandat ca un urmas al tarului Petru este el. Demonstratie de forta din body language cu afirmarea unei masculinitati exacerbate si o colega cu multiple competente asezata pe locul de la geam.  Mirosul de tocanita al moralei aplicata altora te invaluie si in primul moment te enervezi. Te scoate din sarite pozitia extinsa peste jumatate din locul tau. Tocmai cand tu iti doreai sa dormi. Te enerveaza vorbitul tare ca sa auda cei din jur si te irita atitudinea de grof fata de elementul feminin asezat cuminte si ascultator intr-o admiratie grozava pe locul de la fereastra.  Iti pui casti

  Cautam fericirea. In fiecare zi, cu obstinatie si nerabdare. Scotocim in toate cotloanele frustrati cand nu gasim nimic. Jucam totul pe o carte si alergam intr-o cursa acerba ca o noua febra a aurului. Suntem atat de presati  de cautarea fericirii si a perfectiunii incat inghitim pe nemestecate orice pare a ne aduce mai aproape de ceea ce credem ca ne dorim.  "Keep your eye on the goal" asa invatam din cartile motivationale. Nu conteaza pana la urma care este scopul. Mergem cu ochii mintii fixati pe un deziderat, de cele mai multe ori reflexia intr-o oglinda deformanta a unui ideal. In goana dupa fericire, nu vedem peisajul, de cele mai multe ori nu ii vedem nici pe ceilalti prea bine. Ne intersectam absent cu aspiratii si vise, trecem indiferenti pe langa clementa si modestie. Suntem atrasi ca fluturii de noapte de tinta stralucitoare fluturata tentant de cei care "conteazä". Figuri de carton poleit finisate neglijent a caror spoiala cade odata cu aparitia unui m

  Ce faci cand te doare? Durerea aia surda, asezata care refuza orice panaceu. Durerea aia care iti seaca sufletul si iti inmoaie genunchii pana la punctul in care verticala nu mai este o optiune. Ce faci? Ce faci cand nu poti decat sa implori mai mult timp?    Cand iti doresti o minune. Cu toata fiinta ta.    Cand nimic altceva nu mai conteaza?  Te agati cu putere de aripile fragile ale sperantei? Lasi lacrimile sa curga antrenand    frustrarea si neputinta? Urli in tine, urletul tacut al disperarii? Sau ridici din nou ochii si sufletul catre ceea ce este mai puternic decat tine? Te prosternezi la poarta Universului si ceri sa toarca mai incet fuiorul.  Stii ca nu il poate opri dar ceri, te rogi si speri ca va incetini iminenta. Stii ca momentul in care va trebui sa alegi durerea este aproape dar mai ceri o amanare. Imagini mai vechi si mai noi ti se invalmasesc in minte, dincolo de logica si temporalitate. Ai vrea sa plonjezi in marea de franturi de momente, sa-l alegi pe cel mai bun

"Lucrurile incompatibile cu alte lucruri pot fi compatibile intre ele." - Edward A. Murphy  Si oamenii la fel.  Cateodata ma intreb cum definim compatibilitatea. Cum si dupa ce criterii stabilim cine cu cine se potriveste, cine cu cine se completeaza. Pana si aici suntem prea pudici sau prea incorsetati in tipare ca sa ne afirmam preferintele reale. Stam in patratica de multe ori autoimpusa sau acceptata din comoditate si indolenta si privim printre gene la cei pe care ii numim inadaptabili, excentrici, extrovertiti si, evident, incompatibili cu noi, cu societatea si, in general cu mersul lumii asa cum il percepem noi si vecinii nostrii de patratele. Impartim lumea in noi si "ceilalti" fara a ne osteni macar sa facem un pas in afara tiparului. Sigur ca tot ceea ce ne inconjoara, presa, televiziune si social media, ne sustin in acest sens. Pana si sfaturile de "evadare" urmeaza un sablon prestabilit. In fiecare zi aflam despre noi modalitati de evadare: gla

 Viata este despre alegeri si perceptii. Un caleidoscop ale carui bucatele de sticla colorata se aseaza in imagini neverosimile. Percepem un alt sens pentru fiecare imagine. O alta curgere a timpului pentru fiecare secventa. O noua rasucire creeaza alte asteptari, deschide alte orizonturi si intersecteaza alte drumuri. Imaginile poarta incastrate in codul lor alegeri. O imagine, mai multe variante sau, poate, numai una. Caleidoscopul se roteste intr-un ritm dictat de Univers, optiunile insa, sunt tributare perceptiilor. Nu exista alegeri corecte sau gresite. Exista doar momente in timp si predilectii. Ceea ce pare gresit in primul moment, se poate dovedi a fi fost cea mai buna optiune. Ceea ce pare a fi o mana prieteneasca intinsa peste falia fricii se poate dovedi numai o Fata Morgana a proiectiilor personale iar drumul care parea inchis poate dezvalui o fisura in zidul prejudecatilor. Ceea ce decizi intr-un anumit moment tine de unghiul din care privesti ansamblul.  Universul invarte

Ce faci cand nu mai poti? Un nu mai pot care contine mult de "nu mai vreau". Ce faci cand te-ai saturat sa fi adaptiv? Cand pansatul ranilor cu gandire pozitiva nu mai este o optiune? Ce faci cand spinii trec dincolo de mansoanele de matase? Cand resentimentele ies din dulapul cu scheleti incuiat cu doua lacate? Ce faci cand stii ca tot ceea ce vei spune va fi bifat la rubrica Drama Queen in cel mai bun caz? Cand esti constient ca perceptia celorlalti va fi unilaterala? Cand mastile celuilalt stau bine merci la locul lor si doar ale tale au cazut? Ce faci cand te-ai saturat sa gasesti cuvinte si solutii asertive pentru situatii pe care le-ai fi rezolvat mai usor cu doua palme? Ce faci cand tot ce ai bagat sub pres se revolta si sapa falii intre tine si cei pe care ii consideri prieteni? Ce faci cand un lucru banal aprinde scanteia care da foc tuturor gesturilor reprimate? Cand ceilalti nu inteleg si iti reproseaza impetuozitatea unor vorbe si gesturi motivate de ranile provoc

Imi plac provocarile. Si, de curand cineva m-a provocat sa fac o lista cu cele cinci lucruri care te fac sa te simti iubit. Genul de provocare care te starneste pentru ca in primul moment te gandesti ca cinci e mult, ca nu ai cum sa gasesti atat de multe. Te gandesti sa abandonezi dar ceva nu te lasa sa o faci. E mult prea incitanta ideea.  Asa ca, te asezi comod cu o cafea si un biscuit, dai prejudecatile la o parte si scoti din sipetul cu comori momentele in care ai simtit iubire. Iti amintesti toate actele de iubire, ale tale si ale celorlalti si iti dai voie sa pasesti intr-o zona de comfort psihic pe care ai evitat-o in alergatura dupa cotidian.  Iubirea are valente multiple si, pentru fiecare dintre noi, fiecare gest are alte semnificatii. Uneori cele mai simple gesturi si cele mai directe sunt deformate de lentilele unui mod de gandire prestabilit. Si atunci nu mai stim sa gasim ceea ce ne face sa ne simtim iubiti. Ne pierdem in labirintul vorbelor inutile si a privirilor latera

Exista conversatii care te fac sa-ti reevaluezi asteptarile si modul in care vezi lucrurile.  Evident ca te enervezi, pentru ca, in astfel de situatii exact asta este intentia interlocutorului. Daca, insa, reusesti sa treci de prima unda de soc fara sa ai reactia vanata de cel din fata ta, realizezi ca, in spatele cuvintelor aruncate ca o incarcatura de alice, exista un adevar frustrant care, de fapt a provocat discutia "sincera". Paradoxal, tocmai cei care nu ti-au dat nici o sansa, nici macar o farama, iti spun ca tu esti cel mai castigat. Si, pentru ca ipocrizia sa fie se mai palpabila, afirmatia vine in contextul in care ei au furnizat acul care trebuia sa te tintuiasca in insectarul uitarii sau al esecului. Subtextul este ca tu ar trebui sa fii recunoscator pentru ca soarta te-a favorizat.  In astfel de momente totul tine de antrenament. De cat de rapid reusesti sa disimulezi greata si de cat de iute afisezi masca de "uau, ai dreptate, cum de nu m-am gandit pana acu

 "Alege un partener căruia să nu fie nevoie să-i explici ce-și doreste sufletul tău. Alege pe cineva care te face să te simți liber să fii tu însuți care te încurajează să fii tu însuți.” Vorbe auzite candva si ramase adanc in minte si in suflet. Mai ales ca intr-un timp al mastilor si al fake-ului ridicat la rang de principiu indemnul asta este echivalentul inceputului unei vanatori de unicorni.  Nu realizezi ca dorinta de real, adevar si spatiu personal intr-o relatie este vecina cu utopia decat in momentul in care citesti sau auzi astfel de cuvinte. Sunt vorbe simple, care ridica praful gros asternut peste visele din adolescenta. Vise pe care le-ai considerat copilaresti, de o naivitate extrema si le-ai lasat in fundul cufarului cu papusi.  Ai pasit in valtoarea sociala si te-ai adaptat adunand masti de zi si noapte, masti de asertivitate si rezilienta, adaptate fiecarei trepte ierarhice si sociale, ba chiar asortate cu tinuta. Te-ai obisnuit sa-ti alegi hainele si relatiile de

 Nu exista retete. Chiar daca suntem inconjurati de munti de carti de bucate si moduri perfecte de a ne trai viata.  Hai sa fim seriosi! Toate te indeamna sa iti schimbi mindset-ul. Bun. Numai ca, ce sa vezi, iti dau si directia. Exista tomuri cu retete pentru a fi angajatul perfect, sau seful perfect, cum sa iti dezvolti o afacere de succes, cum sa ai relatia perfecta, familia perfecta, job-ul perfect, casa perfecta... Da practic cum sa ai totul perfect.  Citesti si te simti mic. Coplesit de solutiile prescrise si directiile de gandire si actiune catre care esti ghidat. Pentru ca, nu-i asa, nu poti sa contrazici o somitate, un trend sau mindsetter. Nu ai cum. Pentru ca tu esti cel care cauta rezolvari in scrierile lor. Sau, daca nu esti obisnuit cu cititul, in vlogurile si podcasturile celor care au reusit.  Nici macar nu conteaza ce au reusit. Conteaza ca exista o reteta pentru asta. Frumos, cu ingrediente descrise in amanunt, cantitati prezentate pedant si rezultate detaliate. In Ev

Cineva spunea "Persoana potrivită te va face să o iubești nu doar pe ea, ci te va face să te iubești și pe tine însuți." Intrebarea este, de unde stii care este persoana potrivita? Cum o vei identifica? O cauti ? Te cauta? Sau se intampla, pur si simplu?  Nu cred ca exista o reteta. Nu cred ca exista un standard al persoanei potrivite. Cred insa ca exista incercari. In unele cazuri multe si chair fara rezultat. In altele una singura. Nu poti sa te uiti in curtea celorlalti si sa copiezi ceea ce functioneaza acolo. Nu ai cum.  La un moment dat, cineva m-a provocat sa-i spun cum poate avea o relatie buna. Cum ar putea gasi persoana potrivita. Si intrebarea a pornit de la uitatul in batatura altcuiva. Raspunsul s-a intins pe vreo trei pagini. Abia dupa ce l-am recitit am vazut ca, de fapt, am initiat o vanatoare de unicorni.  Si apoi am dat peste fraza asta. Ceea ce m-a facut sa realizez ca, cel putin o data in viata cautam cu asiduitate unicorni. Inorogii ne strabat visele si n

  Un principiu yogin spune sa nu faci lucruri inutile. Numai ca, ce sa vezi, noi nu stim asta. Si chiar daca aflam continuam sa ignoram. Este atat de evident incat preferam sa ne invartim pe calcaie si sa complicam inutil lucrurile. Ne aruncam cu capul inainte in relatii care nu ni se potrivesc motivand ca am obosit sa cautam pe cineva care chiar rezoneaza cu noi. Pretindem si umplem dulapul cu scheletii tacerilor lasand faliile dintre noi sa se mareasca pana cand, intr-o zi constatam ca suntem la ani lumina distanta. Si stocul de navete spatiale s-a epuizat. Asa ca… Doar ca “ asa ca” nu se intampla. Pentru ca ne place sa facem lucruri inutile. Si arunci continuam un simulacru de relatie in care fiecare isi refuza fericirea. Continuam sa marim stocul de scheleti si incepem sa consideram ca suntem in trend. Poate chiar ii vopsim in culori fosforescente si ii organizam apoi pe culori in dulapurile din care scoatem hainele ca sa le facem loc. La un moment dat, poate, aflam despre regula p

 Refuzam sa fim fericiti. Pare complicat sa fii fericit. Si, totusi, in momentul in care decizi ca vrei sa iti fie bine, Universul aseaza toate piesele la locul lor. Oamenii care iti deschid calea se intampla, oportunitatile de care ai nevoie se intampla si chiar si incheierile de care ai nevoie se intampla. Singurul lucru de care este nevoie este ca noi sa hotaram ca vrem sa fim fericiti. Dar nu genul de decizie facuta in prima zi din an, dupa o petrecere sau atunci cand ne confruntam cu obstacolele puse in cale de noi sau ceilalti. Nu. Universul incepe sa faca lucrurile sa se intample atunci cand decizia este asumata. Genul de hotarare pe care o iei intr-o dimineata, la o cafea cu tine.  Cineva spunea fii atent ce iti doresti. Ei bine, vorba asta se aplica foarte bine in cazul acestei rezolutii. Nu faci asta in fiecare zi. Pentru ca Universul iti da o singura sansa. Nu poti sa decizi in fiecare zi ca vrei sa fii fericit si apoi sa continui sa ignori semnele pe care le primesti. Faci

 Cel mai pretios lucru pe care il putem darui e timpul.  Ne plangem in permanenta ca nu avem timp. Si, totusi, exista oameni pentru care ne oprim din agitatie si daruim. Le daruim clipe, momente, zile si chiar ani din timpul nostru. Stim ca nu putem lua inapoi darul si, poate din acest motiv, suntem extrem de zgarciti. Uneori, refuzam sa oferim timp celor pe care apoi ii regretam si, paradoxal, dam fara masura celor care doar iau fara sa umple golurile si fara sa aprecieze ceea ce primesc.  E drept ca nu poti pretinde altcuiva sa pretuiasca ceea ce tu risipesti. E cam ca in zicala cu margaritarele si porcii. Suntem mai degraba inclinati sa dam clipe pretioase celor care infasoara dezinteresul in ambalajul necesitatii de a fi in lumina reflectoarelor. Asta pana ne prindem, de cele mai multe ori prea tarziu, ca reflectoarele si acceptarea sociala nu sunt, de fapt, decat niste lumini cu consum mare de energie. A ta, in defavoarea propriilor tale idealuri.  Intr-o era a economiei de resurs