Fitze de avion sau cum sa ratezi un somn bun

Ii gasesti peste tot. La cafenea cand intra si cer o cafea “ normala” , la conferinta cand vorbesc la telefon in timpul prezentarilor, in vacanta cand isi umplu ochi farfuria cu tot ce gasesc pe bufet si, evident, in avion.

Fix atunci cand crezi ca ai ales un loc bun, cu spatiu suficient ca sa-ti intinzi picioarele si astepti zborul cu promisiunea unui somn relaxat.

Dar ce sa vezi, pe locul de langa tine, expandat ca un urmas al tarului Petru este el. Demonstratie de forta din body language cu afirmarea unei masculinitati exacerbate si o colega cu multiple competente asezata pe locul de la geam. 

Mirosul de tocanita al moralei aplicata altora te invaluie si in primul moment te enervezi. Te scoate din sarite pozitia extinsa peste jumatate din locul tau. Tocmai cand tu iti doreai sa dormi. Te enerveaza vorbitul tare ca sa auda cei din jur si te irita atitudinea de grof fata de elementul feminin asezat cuminte si ascultator intr-o admiratie grozava pe locul de la fereastra. 

Iti pui castile roz ca protectie in fata sarcinilor trasate pe ultima suta de metri inainte de decolare pe care colega de banca se grabeste sa le indeplineasca. In romana si franceza.

Plansetul copiilor aflati doua randuri mai in spate adauga cireasa de pe tortul frustrarii somnului alungat. 

Dai muzica mai tare si te apuci de scris. 

Te fatai si mai scapi un cot in jumatatea de loc ocupata abuziv. Cu rezultat. 

Avionul se pune in miscare si, brusc, atentia expandatului se indreapta catre picioarele colegei de rand si se hotaraste sa cucereasca spatiul ei locativ.

Buun asa. Te bucuri putin, zambesti sub masca ( buna si asta la ceva), si continui sa observi cu coada ochiului cum ordinele se transforma in atentie nemarginita favorizata de disparitia semnalului la telefon.

Acum se sharuieste ecranul telefonului, se cere parerea, nu ca ar fi interesat, vorbeste in acelasi timp impunand opinia si comenteaza pozele altora. 

Chiar gaseste si vreo doua melodii de impartit. Si iar cere opinia.

De data asta despre un partener. Sigur nu la fel de agil, de informat si de… minunat.

Parerea tovarasei este in aceeasi directie cu a lui, asa ca isi continua actiunea de cucerire a spatiului. 

Tie iti convine. Cu aceasta ocazie se retrage din jumatatea ta de loc iar tu cu muzica in urechi continui sa zambesti pe sub masca ( am zis eu ca e buna) si ramai cu ochii in scrisul tau care starneste curiozitatea “ conquistadorului”. Il vezi uitandu-se cu coada ochiului la ritmul in care scrii, curios pesemne, ce fel de afaceri ai de compui un mail asa se lung. 

Se apuca si el de scris si de dat indicatii pe masura ce avionul coboara la aterizare.

Stie ca in curand semnalul telefonului va reveni.

Mai încearcă niste dulcegării demontrativ strepezitoare, dar il vezi cum se desprinde si vireaza catre zona de profesional elocvent. Sa nu cumva sa creeze prea multe așteptări. Dar, in acelasi timp, sa ramana punctul de atracție si interes. 

E amuzant cat de mult pot spune semnalele nonverbale si vorbele din alt context despre intenții si morala cu miros de tocănița. 

Cand taci si te ascunzi in spatele muzicii din casti auzi si vezi mai mult decât intr-o conversatie. Auzi grobianismul mascat sub camasa atoatestiutorului, simți ipocrizia din spatele intențiilor declarate, sesizezi disimularea din spatele gesturilor caline. Observi si te distrezi. Pana la urma compensezi lipsa de somn cu imaginatie si incerci sa completezi un puzzle pe care stii ca il vei pune intr-un sertar la prafuit imediat dupa aterizare. Dar, pana atunci te amuzi de citirea la comun a mesajelor de pe whatsapp si de “ ce sa fac?” “ tu ce zici?”, intrebari de complezenta la care, de fapt nu asteapta un raspuns. Pentru ca, nu-i asa, le are el deja pe toate.

Iti trec nervii observand poleiala de relatie “ colegiala” care nu prea mai poate ascunde restul povestii.

Cum atinge avionul pista de aterizare, expansionistul se intoarce la pozitia intiala, cea care te-a enervat de la inceput.

Jumatate peste locul tau si, evident, cu un mail important de scris . 

Nici copii din spate nu stau degeaba si dau drumul unor urlete pe masura frustrarii tale. 

Te ridici sa iti iei bagajul si, din nou te bucuri ca ai masca pe fata.

Nu prea mai poti sa-ti rasul cand, din spatele costumului Armani se aude intrebarea - indicatie catre colega de scaun: trimiti tu mailul ( pronuntat fonetic) sau trimit eu?

Dupa ce hotaraste ca e mai bine sa trimita el, mai da o indicatie despre cum trebuie informat X ca banii trebuie sa intre rapid.

Totul cu un ton al vocii mai ridicat pentru ca, nu-i asa, la ora relativ tarzie exista oameni cu business-uri importante despre care e cazul sa afle si vecinii de zbor. 

Parasesti avionul si, in spatele tau auzi ca “ vaai ce frig este” urmat de vocea partenerei care ii aminteste grijulie ca ea i-a spus sa-si ia geaca. 

Zambesti din nou, te duci la banda de bagaje si lasi fitzele sa-si scrie un continuare povestea idilei de birou mascata sub valul colegialitatii si sinergiei.

Iar tu plonjezi in aventura recuperarii bagajelor.

Dar asta e alta poveste...