Alege...

 "Alege un partener căruia să nu fie nevoie să-i explici ce-și doreste sufletul tău.

Alege pe cineva care te face să te simți liber să fii tu însuți care te încurajează să fii tu însuți.”

Vorbe auzite candva si ramase adanc in minte si in suflet. Mai ales ca intr-un timp al mastilor si al fake-ului ridicat la rang de principiu indemnul asta este echivalentul inceputului unei vanatori de unicorni. 

Nu realizezi ca dorinta de real, adevar si spatiu personal intr-o relatie este vecina cu utopia decat in momentul in care citesti sau auzi astfel de cuvinte. Sunt vorbe simple, care ridica praful gros asternut peste visele din adolescenta. Vise pe care le-ai considerat copilaresti, de o naivitate extrema si le-ai lasat in fundul cufarului cu papusi. 

Ai pasit in valtoarea sociala si te-ai adaptat adunand masti de zi si noapte, masti de asertivitate si rezilienta, adaptate fiecarei trepte ierarhice si sociale, ba chiar asortate cu tinuta. Te-ai obisnuit sa-ti alegi hainele si relatiile de pe raftul acceptarii sociale, al apartenentei la trib si al integrarii in tiparul prestabilit. 

Ai definitia relatiei “ perfecte” si esti invadat de postarile cu perfectiune de pe retelele de socializare. Pentru ca online-ul, ca si hartia, suporta multe si nu ridica valul care acopera falsul si scheletii din dulapul realitatii. 

Cauti, pozezi, zambesti, afisezi o fericire lipita cu supergluu pe toate ferestrele prin care ar putea privi cineva catre sufletul nostru. Afisam manifestarile exterioare ale relatiei ideale, urmarim avizi numarul de like-uri si, la randul, nostru validam relatiile la fel de "implinite". Ascundem cu gratie sau furie gunoiul sub pres si pulverizam parfum de "asta e mersul lumii" peste mirosul tristetii si al blazarii. Ne infasuram in falsa siguranta a lui "nu exista relatie perfecta", pentru ca, nu-i asa, noi stim cel mai bine cat de greu este sa cosmetizezi tacerile interminabile si sa pretinzi ca este doar oboseala si stress acolo unde, de fapt, nu mai este nimic de spus.

Folosesti din ce in ce mai multe masti si incepi sa faci perfuzii cu esenta de fals, mimezi interesul pentru discutii seci si relatari lipsite de continut si nu te mai ostenesti sa te intrebi daca esti acolo unde ti-ai fi dorit. Plutesti in supa calduta a obisnuintei intr-un tipar pe care il gasesti la fiecare pas si al carui atu major este sentimentul de apartenenta. Iti spui ca este ok si ca nu e cazul sa inventezi apa calda. Iti repeti obsedant ca nu exista predestinare si ca doar in filme si romane siropoase se intampla partenerul care se potriveste instant in puzzle-ul sufletului tau.

Iti refuzi zborul si, oricat ai pretinde ca ai o gandire libera, alergi imediat in culcusul obisnuintei fara sa-ti dai voie sa ridici capul sa privesti putin mai atent in jurul tau. Iti pui imediat o masca pentru ca nu cumva sa te uiti in oglinda si sa-ti vezi ochii tristi si zambetul gol. Nu explici ce iti doresti pentru ca, de fapt, nici tu nu mai esti sigur ca stii. Toate alegerile tale au fost coordonate in interiorul stereotipului acceptat, o imagine construita in concordanta cu ce ti s-a spus ca e mai bine pentru tine si calapodul promovat de postarile cu miros de "perfectiune". 

Incepi sa te sufoci. Spatiul tau se ingusteaza invadat de "normalitatea"lui "gandim la fel, simtim la fel, ne suntem suficienti". Nu mai ai timp si nu mai ai cum sa fii tu. Nu mai ai cand si nici nu mai ai loc sa-ti scoti grimele zilelor si noptilor si eziti, eziti si iti musti buzele ca sa taci atunci cand, de fapt iti vine sa urli. Nevoia de tine si de oxigenul din spatiul tau personal devine acuta si stii ca, la un moment dat, autocenzura nu va mai functiona si, intr-un fel sau altul, vei arunca bocancii intruzivi in afara orizontului personal. 

Esti un vulcan sub presiunea unei eruptii iminente. Stii ca, odata iesita la suprafata, lava va curata toate frustrarile zambetelor de complezenta, a vorbelor domoale in momentele in care iti venea sa tipi, a usilor deschise peste intimitate, a grobianismului devenit stare de normalitate si fardul gros pus ca sa dea bine in poza cu perfectiune de afisat. Stii ca esti aproape de punctul de implozie al ordinarului. Stii si, cu toate acestea, incerci sa te convingi ca nu este cazul sa pleci in cautarea unicornilor. Nu exista. Sunt doar personaje fantastice care inflacareaza imaginatia adolescentilor.  

Si totusi, exista un moment, in care te intalnesti tu cu tine cel de demult si, brusc, iti amintesti ce isi doreste sufletul tau si simti mirosul proaspat al libertatii. Te uiti, pentru prima oara dupa mult timp la tine, atent, ca sa vezi fiecare rid, si recunosti ca ti-ai refuzat visele numai pentru a te incadra in griul obisnuitului in acceptiunea celorlalti. Realizezi ca te cunosti si nu chiar, inca te mai cauti si inca nu te simti in siguranta. Si, de altfel, nici nu ai cum sa te simti in siguranta intr-o relatie creata dupa modele alese din raftul de semipreparate pentru ca nu ai avut curajul sa-ti faci propria reteta. 

Revelatia iti elibereaza parca gandurile, vorbele si gesturile si lasi vulcanul sa erupa aruncand la distanta intruziunile, controlul si mana de fier din manusa de matase a "rezonabilului". Nu esti un rebel dar ai nevoie de oxigen. Ai o nevoie acuta de spatiu personal pentru a putea continua. Si, da, ai nevoie de un unicorn. Poate chiar de cel care s-a aflat tot timpul langa tine.

Si atunci postulezi: "Alege pe cineva care creează un spațiu în care să te simți în siguranță în a-ți rosti adevărul, care îți respectă adevărul."

In traducere: deschide larg ferestrele sufletului si lasa patiu pentru unicorni! Si pentru tine.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce te face sa te simti iubit

Usi

Cel mai pretios lucru...