Cel mai castigat
Evident ca te enervezi, pentru ca, in astfel de situatii exact asta este intentia interlocutorului. Daca, insa, reusesti sa treci de prima unda de soc fara sa ai reactia vanata de cel din fata ta, realizezi ca, in spatele cuvintelor aruncate ca o incarcatura de alice, exista un adevar frustrant care, de fapt a provocat discutia "sincera". Paradoxal, tocmai cei care nu ti-au dat nici o sansa, nici macar o farama, iti spun ca tu esti cel mai castigat. Si, pentru ca ipocrizia sa fie se mai palpabila, afirmatia vine in contextul in care ei au furnizat acul care trebuia sa te tintuiasca in insectarul uitarii sau al esecului. Subtextul este ca tu ar trebui sa fii recunoscator pentru ca soarta te-a favorizat.
In astfel de momente totul tine de antrenament. De cat de rapid reusesti sa disimulezi greata si de cat de iute afisezi masca de "uau, ai dreptate, cum de nu m-am gandit pana acum?". Totul este sa reusesti sa opresti la timp vorbele care dau sa izbucneasca si sa realizezi ca, oricum, indiferent ce ai spune, voroavele astea nu sunt decat rezultatul unei mancari indelung mestecate si al carei gust nu il poti ajusta.
"Tu esti cel mai castigat."
Te pune pe ganduri si ti se invarteste in cap starnind praful de pe gesturi, oameni si jocuri de culise. Deschide capacul cutiei cu maimute si usile demonilor abia zavorati in derizoriu. Te pune fata in fata cu tine si iti intinde o cafea botezata cu fiere care, in mod straniu, iti ascute simturile si iti limpezeste privirea.
Si, da, chiar asa este. Pana la urma, atunci cand nu iti da nimeni nici o sansa, poti sa faci ce vrei. Nu conteaza, pentru ca nestine nu se osteneste sa se uite catre calul plecat de pe ultima pozitie. El este acolo doar ca sa iasa la numar. Cantitate neglijabila si, eventual, subiect de glume sau element de comparatie pentru previziunile facute cu superioritate. Clasat din start in grupa de perdanti.
Sigur ca te deranjeaza. Sigur ca o iei personal oricate training-uri corporate sau de dezvoltare personala ai avea in spate. Tragi aer in piept iti pui incaltari comode si pornesti in pas de plimbare in ceea ce pentru altii este o cursa. Nu esti in lumina reflectoarelor, pentru ca ele se centreaza doar pe primul pluton, si, ce sa vezi, conul de umbra iti arata drumuri despre care stiai ca exista dar nu aveai cum sa le vezi decat in penumbra.
Brusc iti dai seama ca poti face ce vrei si, in acest context, poti sa o carmesti in alta directie fata de cea intuita si oarecum trasata de cei care aclameaza cu ardoare trapul plutonului fruntas si loviturile sub linia centurii.
Esti deja randuit in grupa de pierzatori si atunci, ce sens are sa mergi pe drumurile trasate? Esti insignifiant, ca drept urmare ceilalti stiu exact pe unde o vei lua si ce reactii vei avea. Sau asa isi imagineaza.Asa ca, poti sa tragi adanc aer in piept, sa bei o cafea si apoi sa o iei pe unde vrei. Stii unde vrei sa ajungi. Iti ajustezi busola, scoti dispozitivul de urmarire, iti incarci rucsacul cu apa, determinare, cafea si o carte buna, iti scoti ochelarii de cal, ignori colbul si pornesti intr-o saga personala. Interesant este ca pe drum intalnesti oameni care nu sunt prea grabiti sau prea indiferenti, isi fac timp sa stati la o cafa si o tacla, iti reimprospateaza proviziile de ganduri si vise, ba chiar iti arata scurtaturile si te insotesc o bucata. Nu te grabesti, iti dai timp sa asculti, sa zambesti, sa privesti atent detaliile pe care le treceai cu vederea in goana dupa un loc in lumina acceptarii generale. Inveti intr-un timp scurt mult mai mult despre tine si ceilalti decat ai fi crezut ca se poate. Inveti ca juliturile din genunchi pot fi purtate ca niste medalii ale incercarii, inveti ca atunci cand iti dai timp s-ar putea sa descoperi oameni si locuri care presara praf de stele peste dezamagiri transformandu-le in oportunitati. Iti amintesti ca nu tot ce straluceste este diamant si ca cea mai rea zi se poate dovedi cea mai mare oportunitate. Iti amintesti ca prietenii apar atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa te sprijini si ca nu toti cei care te inconjoara sunt ce par a fi.
Te incarci cu discutii despre carti si filme, conversatii relaxate despre subiecte dificile, lectii de viata si interactiuni dincolo de barierele sticlei sablate. Golesti toate resturile de frustrare, dezamagire si portiile de ciulini inghitite pe nemestecate si le inlocuiesti cu rasarituri si apusuri, acte de iubire si franturi de zambet sincer si strangeri de mana intr-o vreme in care fiecare evita interactiunea directa. Deschizi cutia Pandorei si infrunti demonii cum stii tu mai bine iar apoi o lasi pe marginea drumului pentru cei care cred ca au nevoie de neguri.
Cumva, imprimi timpului un ritm numai al tau si ajungi acolo unde ti-ai propus fara prea multa drama. Nu esti surprins ci doar recunoscator pentru modul in care te-a modelat drumul. Uimirea este apanajul celor care nu ti-au dat nici o sansa. Pentru ca, intr-o mare in care toti alearga pentru o bucatica de tort muscata de altii inainte, tu ai descoperit ca exista o prajitura doar a ta si o lume mult mai bogata in arome decat cea din galantarul faimei. Ai descoperit ca dincolo de conventii, ierarhii si cutume exista variante neexplorate pe care le poti fasona in forme apropiate de sufletul tau fara a trage cu dintii de o felie uscata de acceptare sociala.
Si atunci cand ti se spune ca tu esti cel mai castigat, ridici capul, adulmeci zarea si vantul, zambesti si esti de acord. Pentru ca, intr-adevar tu esti cel mai castigat. Dar nu in modul in care isi inchipuie ceilalti. Dar, de ce sa te ostenesti sa le modifici scenariile prestabilite?
Numai ca tu te-ai incapatanat si nu ai ramas acolo dandu-le peste cap previziunile.
Comentarii
Trimiteți un comentariu