Ce faci cand...?


Ce faci cand nu mai poti? Un nu mai pot care contine mult de "nu mai vreau". Ce faci cand te-ai saturat sa fi adaptiv? Cand pansatul ranilor cu gandire pozitiva nu mai este o optiune?

Ce faci cand spinii trec dincolo de mansoanele de matase? Cand resentimentele ies din dulapul cu scheleti incuiat cu doua lacate? Ce faci cand stii ca tot ceea ce vei spune va fi bifat la rubrica Drama Queen in cel mai bun caz? Cand esti constient ca perceptia celorlalti va fi unilaterala? Cand mastile celuilalt stau bine merci la locul lor si doar ale tale au cazut?

Ce faci cand te-ai saturat sa gasesti cuvinte si solutii asertive pentru situatii pe care le-ai fi rezolvat mai usor cu doua palme? Ce faci cand tot ce ai bagat sub pres se revolta si sapa falii intre tine si cei pe care ii consideri prieteni? Ce faci cand un lucru banal aprinde scanteia care da foc tuturor gesturilor reprimate? Cand ceilalti nu inteleg si iti reproseaza impetuozitatea unor vorbe si gesturi motivate de ranile provocate de colectia de cutite infipte pana in prasele intre omoplati. E drept ca, de cele mai multe ori, doar tu iti stii forma si adancimea plagilor. Pentru ceilalti ele nu exista. De cele mai multe ori ei vad doar masti si o suprafata poleita cu adaptabilitate. Si, poate, nici nu vor sa vada mai mult.

Pana la urma si ei au proprii lor scheleti in dulapuri mai noi sau mai vechi si, cu siguranta, propriile acte bine ascunse sub pres.

Si, totusi, sunt cei de care iti pasa. Si ti-ai dori sa poata sa vada prin ochii tai. Numai ca, tot ceea ce vezi este o spranceana ridicata a mirare cand ai lasat masca pozitivismului sa cada. Nu este empatie acolo unde ti-ai fi dorit sa o gasesti. Doar un sablon de complezenta si ironia . Pentru ca, desi nu vrei sa accepti, esti deja incartiruit pe raftul celui care exagereaza fara motiv. Ba chiar afli ca esti nejustificat de pricinos. 

Stii ca asa pare. Si stii ca "expunrea de motive" nu este decat o incursiune in carnea vie a unor rani neinchise si a unor acceptari dincolo de nivelul adaptabilitatii. Nu esti insa convins ca dezvaluirea unor cicatrici dureroase ar schimba reactia sablonata a celuilalt. Ba chiar ar fi interpretata ca o scuza pentru comportamentul irational. Deranjant ca bazaitul unei muste vara pe terasa.

Stereotipul este de multe ori ca o galeata cu apa rece intr-o zi geroasa. Iti limpezeste gandurile si te face sa realizezi ca totul tine de perceptii. Pentru tine conteaza perceptia ta despre lucruri si oameni. Dar asta nu inseamna ca ceilalti au aceeasi perceptie. Si, mai ales, nu inseamna ca esti cantarit cu aceeasi balanta pe care o folosesti tu. 

De multe ori, cautam in ceilalti un filon geaman cu al nostru, numai ca, este posibil ca totul sa se reduca la cautare. Nu gasim intotdeauna ceea ce cautam. Si atunci apelam la povestea cu gandirea pozitiva si impregnam cu praf magic stereotipul. Nu ne place sa recunoastaem ca nu suntem speciali pentru ceilalti. Preferam o poveste cu miros de zahar candel si refuzam sarea realitatii. Contam atata vreme cat avem ceva de oferit. Fara drame si fara prea multe adancimi. In general valul basmului se destrama fix atunci cand lasi mastile sa cada. Fix atunci cand, adancit in propria ta plasmuire, crezi ca poti sa-ti dezvelesti bateriile.

Si atunci, ce faci cand nu mai poti? Cand nu mai vrei sa-ti strici tenul cu mastile puse una peste alta? Cand nu mai vrei sa accepti batalii din vini inexistente? Si cand vrei sa injuri copios in loc sa zambesti de complezenta si sa cauti solutii adaptive? Ce faci cand ai nevoie de o solutie radicala dar inca esti pe nisipuri miscatoare?

Cauti un punct de sprijin? Oftezi , iti dai cu cea mai buna crema si iti pui mastile la loc? Risti etichjeta de Drama Queen si rabufnesti? Incerci sa depasesti reticenta si granitele impuse de ceilalti si lasi scheletii din dulap sa iasa la lumina? Rupi valul de liniste aparenta si imprastii cioburile frustrarii?

Ce faci cand constati ca acolo unde aveai nevoie de o mana intinsa si o vorba la cafea este doar o usa trantita in fata si o incurajare luata in graba din raftul pentru "si altii"?

Te intorci si iti amintesti cum a fost cu spatele la zid. Parcurgi inapoi drumul cu pietre ascutite al "bunavointei"si incurajarilor de renuntare. Te mai uiti bine in jur si vezi daca nu cumva, ai consumat prea mult praf magic pe cine nu era cazul. Si e posibil sa constati ca mirosul de zahar candel era doar in imaginatia ta. Te scuturi de senzatia de supa calduta in care incepusei sa te simti comfortabil, mai iei o portie de ciulini asortati cu sosul amar al pozitivismului exacerbat si te asezi la o cafea cu tine.                 

Oricum nu ai mai facut asta de mult si era cazul sa iti amintesti gustul dulce amar al discutiilor cu tine insuti. Sigur ca nu iti va placea ce vei auzi dar, in acelasi timp, in fata ta poti sa-ti scoti toate mastile si, daca vrei, sa inventezi injuraturi cat mai creative. Iar tu chiar stii cum arata "expunerea de motive". Ai fost acolo.

Asa ca, atunci cand nu mai poti, ofera-ti cea mai bina cafea si lasa noaptea sa te acopere cu promisiunea unei noi zile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cand totul in jur …

Angajez unicorn

Lectii de la viata