Cautam fericirea

 

Cautam fericirea. In fiecare zi, cu obstinatie si nerabdare. Scotocim in toate cotloanele frustrati cand nu gasim nimic. Jucam totul pe o carte si alergam intr-o cursa acerba ca o noua febra a aurului. Suntem atat de presati  de cautarea fericirii si a perfectiunii incat inghitim pe nemestecate orice pare a ne aduce mai aproape de ceea ce credem ca ne dorim. 

"Keep your eye on the goal" asa invatam din cartile motivationale. Nu conteaza pana la urma care este scopul. Mergem cu ochii mintii fixati pe un deziderat, de cele mai multe ori reflexia intr-o oglinda deformanta a unui ideal. In goana dupa fericire, nu vedem peisajul, de cele mai multe ori nu ii vedem nici pe ceilalti prea bine. Ne intersectam absent cu aspiratii si vise, trecem indiferenti pe langa clementa si modestie. Suntem atrasi ca fluturii de noapte de tinta stralucitoare fluturata tentant de cei care "conteazä". Figuri de carton poleit finisate neglijent a caror spoiala cade odata cu aparitia unui model "updatat". 

Cautam fericirea. Pelerini insingurati pe un drum arid sperand sa primim apa de la cei pe care ii vedem in vitrinele sociale. Cotrobaim in garderoba teatrului universal dupa costume care sa ne aduca mai aproape de cei de la care asteptam "marea"fericire. Ne pregatim papornite uriase ca sa putem cara bucata imensa de fericire pe care o vom gasi la capatul drumului. Pentru ca, nu-i asa, totul trebuie sa fie mare. Si perfect. Viata perfecta, vacanta perfecta cu marea gasca de prieteni perfecti la randul lor, marea iubire, job-ul perfect, o casa mare, o masina mare si o pozitie influenta.

Dam la o parte tot ceea ce pare a fi maruntis, indepartam fara sa stim praful de stele de pe inceputul zilei si atingerea usoara a dragostei. Asteptam si cautam mai mult, mai bun, mai bine pozitionat, mai bogat, mai influent, mai bine vazut, mai sus, mai in fata, mai...

Ne indopam cu stereotipuri si ponegrim magia, pretindem si ne agatam de tipare alungand unicornii, privim inainte impodobiti cu ochelari de cal si ignoram vazduhul si culorile asfintitului. Vedem ce ni se spune ca e frumos fara sa ne indoim macar o clipa de criteriile dupa care esteticul este catalogat ca atare.

Cautam fericirea. Asiduu. Dincolo de noi. In tot ce credem ca trebuie sa ne inconjoare si in ceilalti. Cei care, ca si noi privesc incolonati catre stralucirea amagitoare a beatitudinii impuse si acceptate social. Nu ne oprim. Nu vrem sa pierdem pozitia castigata in cursa catre nimic. Nu simtim decat tarziu golul pe care il cream in noi in alergatura stearpa dupa fericirea stabilita de criteriile altora. Si, chiar si atunci, continuam sa scotocim in locuri din care fericirea a disparut de mult inlocuita de iluzia unei straluciri care ne atrage precum ultimul bec aprins fluturii de noapte. 

Nu ne oprim, nu vrem sa ne asumam oprirea si, in nici un caz, discutia cu noi. Pentru ca, de fapt, nu sntem pregatiti sa recunoastem ca am aruncat ani si clipe in focul care intretine caldura unei iluzii. Nu suntem pregatiti sa acceptam ca ar trebui sa renuntam la himere. E momentul sa ascultam GPS-ul interior si sa ne reconfiguram traseul. Sa abandonam caile batute de altii si zacamintele epuizate si sa lasam fericirea sa ne gaseasca. Sa incercam sa oprim alarmele prejudecatilor si sa ascultam. Atat. Sa ne oprim, sa ridicam ochii spre cer si sa ascultam. 

Sa ne lasam simturile libere si sa nu mai testam tiparele si retetele de succes. Sa-i lasam pe ceilalti sa patrunda in viata noastra, asumandu-ne durerea si esecul dar pastrand un loc pentru fericire. Sa aruncam valizele uriase in care voiam sa adunam fericirea imensa si sa ne pastram loc in causul palmei pentru esente. Sa reinvatam gesturile mici si sa observam din nou lucrurile marunte. Sa mirosim apropierea toamnei in frunzele copacilor si libertatea in adierea vantului deasupra apelor.

Sa lasam tristetea, ambitia absurda si frica sa treaca prin noi si sa redescoperim gustul prieteniei. Chiar si acolo unde am esuat. Sa ne asumam greselile si sa le punem linistit intr-un sertar cu amintiri mai putin placute. Sa abandonam incercarile disperate de a fi pe placul tuturor, sa ne arogam propriul eu si sa ne asezam la o cafea cu noi insine si, uneori, cu Universul.

Sa facem pace cu noi. Si, abia atunci vom observa ca, de fapt, fericirea a fost intotdeauna partenerul nostru de drum. Pe care nu il simtim decat in momentul in care ne dam voie sa ascultam.    

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Usi

Ce te face sa te simti iubit

Mea culpa