Madam Panseluta

  Sunt ca un soldat ratacit pe un camp minat. Nu imi amintesc cum am ajuns acolo. Ma intreb daca nu cumva este doar o simulare, un escape room cu spatii largi si explozii programate. Esti dezorientat, nu mai stii unde este sus si unde este jos, daca cerul este la locul lui si pamantul este o baza solida. stii doar ca fiecare pas poate detona o amintire veche, o frustrare acoperita cu un strat subtire de poleiala sau nodurile bine innodate ale cuvintelor nerostite.  Stiai ca intr-o zi va trebui sa faci ordine in gramada de lucrusi ascunse sub pres si sa indepartezi scheletele din dulapuri. Ai amanat nu neaparat din lene ci, pur si simplu, pentru ca ai sperat ca ceva sau cineva va face ordine pentru tine. Si ai strans. Ai adunat in ani si ai pus in devalmasie durere, lacrimi, cuvinte inghitite si frustrarile capului plecat si ale "filosofiei" lui "mai bine sa am liniste decat dreptate". Ai ras ironic dar ai aplicat tehnica lui "sa fie bine, sa nu fie rau". T

  Uneori nu inteleg. Nu inteleg in ce directie ne indreptam. Am impresia ca cineva a sabotat busola si plutim in deriva pe o mare de orgolii si ambitii marunte. Cautam idealuri spre care pretindem ca ne indreptam. Cu cat mai greu de atins, cu atat mai bine. Avem cel putin un motiv intemeiat pentru procrastinare. Nu te va mustra nimeni ca nu ai reusit sa indeplinesti o misiune imposibila, nu-i asa? Ba chiar vei primi felicitari pentru ca ai ales sa cauti “ indicii” in cutumele acceptate. E mai usor sa disimulezi lipsa directiei atunci cand te impastii, pardon implici, in cat mai multe cauze, grupuri si comisii, cand pare ca esti intr-o permanenta cautare a noului si a impactului social. Mimezi compasiunea si spiritul de echipa ca sa acoperi “ ubi bene ibi patria”. Iti alegi un hobby sau mai multe sau poate chiar ai o pasiune si aderi la un grup. Chiar daca nu rezonezi cu ce se intampla acolo sau cu abordarea, zambesti ipocrit si preferi sa te “ integrezi” in loc sa-ti spui parerea. Nici

  Cum definesti linistea? Cum poti pastra pacea? Si nu ma refer la pacea mondiala. Nici macar la cea de la granite. Cum poti cuprinde in palme starea de plutire oe care ti-o da linistea inceputului de zi, a inceputului de an? Ora in care esti tu, cu tine si vantul, soarele nefiresc pentru momentul din an si cerul. Cand totul doarme si timpul lare suspendat. E o stare intre asteptare si relaxarea celui care a lasat rucsacul la intrarea intr-o alta dimensiune. Te uiti in jur si iti spui ca este cazul sa incepi sa inveti. Sa inveti sa iubesti. Sa incepi cu tine. Sa deschizi ochii si sufletul catre ceea ce credeai ca nu este posibil, ca nu este stilul tau, ca nu tinse potriveste. Sa dai deoparte prejudecatile si tiparele prestabilite si sa accepti ca iubirea  are multe forme. Sa realizezi ca tu esti prima ta responsabilitate. Si sa iti asumi. Sa-ti asumi ca ceilalti vor numi asta egoism, ca societatea iti va baga sub nas piramida de valori din care ea castiga cel mai mult si ca ti se va at

  Un alt final de an. Inca cateva ore inainte de schimbarea anului. Din nou graba, agitatie, pregatiri, cumparaturi, cadouri si disperarea izvorata din vinovatia celui caruia i-a trecut timpul printre degete. Compensam cu urari "inspirate" lipsa de atentie, absenta din vietile celor despre care spunem ca sunt importanti pentru noi. Ne pansam cu exces de atentie si cadouri frumos impachetate remuscarile. Ne ascundem de noi insine in spatele pachetelor cu continut din ce in ce mai scump, ignorand constant nevoile marunte ale sufletului. Ne impodobim incercand sa simtim "spiritul"sarbatorilor si ne aruncam in valtoarea evenimentelor mari si mici, iar la finalul zilei adormim obositi evitand astfel o discutie cu noi insine.  Numai ca, pe ultimii metri ai anului, Universul ne bate pe umar si ne aseaza usor fortat la o masa pentru doi in cafeneaua din bula de netimp. Stii ca celalt scaun va fi ocupat tot de tine. De cel pe care l-ai evitat din momentul in care ai inceput

 Sunt momente in care ne "tragem sufletul". Ne asezam pe treptele sortii si ne permitem cateva clipe ca sa reflectam asupra vietii. Sau, ca sa nu sune a vorba mare, asupra fragmentelor care ne impacteaza si pe care nu ne dam voie sa le analizam, sa le decantam.  Daca avem noroc, soarele isi face aparitia si ne incalzeste obrajii iar cerul isi imbraca albastrul de duminica si scoate cativa norisori pufosi la promenada, lasandu-i sa pluteasca agale pe deasupra capului nostru. Soarta, induiosata, ne mangaie pe cap si ne schimba perspectiva. Stie ca ne este mai comod sa percepem timpul si viata cat mai liniar. Trecut, prezent si viitor. O evolutie gandita in 2D. Pentru ca e mai simplu. Sau asa pare. E mai comod si mai usor de inteles. In plus, poti sa pozitionezi trecutul si viitorul in locuri diferite. Pe rafturi diferite intr-o camara cu experiente. Numai ca, atunci cand te asezi ostenit pentru o clipa pe treptele sortii, ea iti da o cafea, iti schimba unghiul din care privesti

Cand viata iti da lamai… Ai zice ca e cazul sa faci limonada. Sau, mai bine, le dai pe o bucurie pentru suflet. Inchizi usa in fata cotidianului si alegi o intoarcere in timp. Intr-o lume suspendata in muzica. O muzica care se revarsa de dincolo de veac. Veche si actuala cu puterea calatoriei intre lumi. Patrunzi pe urmele istoriei in spatiul sacru al unei catedrale care a ascultat ariile de sute de ori pana cand s-au impregnat in ziduri.  Iti dai voie sa visezi si iti lasi sufletul sa pluteasca. Iti lasi simturile sa leviteze si gandurile sa se aseze singure.  Nu ai nevoie de mult. Ai nevoie de cateva picaturi de altceva. Un altceva care iti da energia de care ai nevoie ca sa continui. Ai nevoie de continutul fiolei de bine care indeparteaza zgomotul cotidianului. Sterge pentru cateva clipe tot ce scoate intunericul din tine. Iti da timp. Timp cu si pentru tine. Te lasa sa iti raspunzi pana si la intrebarile pe care inca nu le-ai pus.  Uneori, in tumultul in care parca ti-ai pierdut b

 Uneori nu poti. Nu mai poti sa zambesti atunci cand te simti sfasiat pe dinauntru de o durere care stii ca nu va trece. Stii din experienta ca se va atenua, dar, tot experienta iti spune ca nu isi va toci ascutisurile. O vei lasa sa se acopere de praf si vei incerca sa aduci "good vibes only" ca sa o invelesti. Numa ca, ce sa vezi, exista anumite dureri care nu se lasa invelite. Iti rup o bucata de inima si o consuma lacom cat inca mai bate. Degeaba incerci sa te pansezi cu "ai facut ceea ce trebuia facut", "e mai bine asa", "nu te mai gandi la doar la tine". Nu merge. Nu are cum. Oricat ai incerca. Tu si ceilalti. Indiferent daca pansamentele vin din empatie, mila sau, pur si simplu, din zona lui "asa se face" si din dorinta de a bifa un "imi pasa" la fel de fals precum bijuteriile de aur vandute la colt de strada. Dupa toate incercarile constati ca nu poti. Ca ochii ti se umplu de lacrimile neplanse si frustrarile vorbelor

 ...si mai ai nevoie de momente cu tine. Nu neaparat departe de "lumea dezlantuita" si nici intr-o chilie de manastire in varful unui munte. Ai nevoie insa de momente in care pui totul in hold. Apesi butonul si lasi tumultul sa se miste in voie in jurul tau. Blochezi canalele de intrare, iti iei o cafea si te uiti in jur. Asta, evident, dupa ce te-ai uitat in oglinda. Nu ca sa vezi daca ai asortat bine outfit-ul zilei ci, pur si simplu ca sa te vezi. Tu pe tine cel pe care nu l-ai mai vazut si auzit de mult. Ai fost atat de prins in deadline-uri, urgente si rezolvarea problemelor celorlalti incat te-ai pus pe tine pe silence. Asta cand nu ti-ai dat ignore. Ai preferat sa pui plasturi cu sclipici pe "bubitele"celorlalti refuzand sa asculti vocea care iti spunea ca esti la fel de ipocrita ca si ei. Sau, poate, esti doar intr-o faza de genul "mai bine sa am liniste decat polemici".  Numai ca, ce sa vezi, "linistea" asta vine la pachet cu frustrari s

Exista un moment in care intelegi definitia inefabilului.  Ti-ai fi dorit sa ramai nestiutor, sa amusini doar sensul dar sa nu simti intelesul. Numai ca, viata nu prea iti lasa loc de joaca cu dictionarul emotiilor. Te lasa o vreme sa te prefaci ca nu intelegi, dar, atunci cand considera ea ca este momentul, iti varsa tot continutul glosarului in inima si in suflet. Asata doar asa ca sa intelegi ca nu este unul si acelasi lucru.  Si, atunci cand crezi ca le-ai dat de cap, ca le-ai pus la loc in lexicul vietii, te confrunti cu inefabilul. Iti ia ceva timp sa te prinzi de asta, pentru ca tu esti ocupat sa ingheti cuvintele nerostite si sa ascunzi lacrimile neplanse in oublieta de la capatul deznadejdii. Nu poti si nici nu crezi ca ai avea cum sa dai glas amestecului de durere, dezamagire, vinovatie si neputinta. Ai plange cu lacrimi si vorbe dar aerul subtire din jur si judecatile celorlalti nu ar face decat sa amplifice dorul si durerea. Stii ca ai facut ceea ce trebuia facut. Stii ca u

  Atunci cand crezi cu tarie ca le poti face pe toate. Atunci cand esti convins ca nu iti scapa nici un detaliu. Atunci cand iti mai pui inca o caramida in rucsacul de "task"-uri zilnice. Atunci cand te crezi mai Superman decat originalul. Atunci cand  iti spui "gata, am totul sub control". atunci cand esti convins ca poti sa faci totul si ca multitasking-ul a fost crat pentru tine.  Fix atunci Universul te ia la mishto. Nu in modul golanesc al mishtoului. Nu. Oricum Universul nu este grobian. Insa atunci cand se hotaraste sa faca asta o simti. Acut. Pana la ultima celula. O durere pe care nu poti sa o ocolesti. Persistenta si profunda, cu o intensitate care creste in loc sa scada. Atunci cand uiti de tine risipindu-te in "lucruri importante "fara nici o noima, Universul iti da o palma pe care nu ai cum sa o uiti care iti indreapta privirea inspre ceea ce ai uitat. Inspre ceea ce e important dar tu ai ales sa ignori. Inspre ceea ce ai avut si ai crezut ca

 Imi vine in minte din ce in ce mai des o poezie dadaista a lui Eugen Jebeleanu: "Ce ceata deasa, vai, ce ceata deasa Nu mai cunoastem drumul catre casa Suntem usori si ceata e ca fumul, Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?"   Suntem, de cele mai multe ori in ceata. Cautam in permanenta un drum si un "acasa" pentru suflet. Si, cumva atunci cand credem ca l-am gasit intindem mana si nu culegem decat iluzia ascunsa de negura. Nu mai stim unde este drumul, caile s-au amestecat intr-o lume separata de pandemie, prejudecati si razboi. Nu ne asteptam la asta. Nu aveam in lista parcursului prin viata distantarea, dependenta de un ecran, insingurarea, ego-ul exacerbat si un deziderat bine ascuns de pacla unei himere. De multe ori nici macar nu detectam iluzia. Este atat de bine prezentata incat nu vedem golul din spatele poleielii de vorbe si cutume. Cautam un sens folosind busola acceptarii sociale si logica colectiva crezand ca asta ne invalideaza instinctele. Bajbaim i

  Fiecare dintre noi se crede Dumnezeu cel putin o data in viata. Unii chiar de mai multe ori. Nu conteaza momentul ci doar senzatia. Secunda in care te simti demiurgul propriului univers. Nu cred ca este cazul sa ne judecam prea aspru pentru astfel de momente pentru ca ele ne dau combustibilul necesar ca sa continuam. Sigur, cu conditia ca aceste momente sa nu se transforme intr-o constanta combinata cu capcana puterii asupra celorlalti. Pentru ca atunci devine periculos. Si frustrant. Atat pentru noi cat si pentru cei asupra carora avem temporar putere. Pentru ca nimic nu este etern. Exceptand ciclul vietii si al mortii. Si taxele ar spune unii. Cand ne simtim dumnezei ai propriului univers si intindem mana pentru a prinde in causul palmei steaua nazuintelor proiectam si in universurile care se intersecteaza cu al nostru puterea de a visa si de a-ti urma visele.  Numai ca, poate pentru ca natura umana este vulnerabila la capcane, de cele mai multe ori ne simtim Zeus intr-un univers c

 Uneori iti doresti un anumit lucru. Din considerente personale, emotionale sau, pur si simplu, din considerente de business. Numai ca, iti este si frica sa te gandesti in directia lui pentru ca stii din start ca, indiferent ce vei face, vei fi judecat. Egoist, intrigant, razbunator, arivist, individualist, oportunist... Adjectivele se succed unul dupa celalalt cu viteza unei ploi de vara. Le auzi si vezi fetele celorlalti, le simti soaptele in ceafa si le intuiesti miscarile si privirile poncise. La un moment dat aproape ca si tu te indoiesti de motivele pentru care iti doresti acel lucru. Pana si tu incepi sa crezi ca ai o agenda ascunsa si ca , poate nu esti in stare. Prins in vartejul de ganduri incerci sa gasesti capatul ghemului in timp ce senzatia de sufocare si frustrare creste in tine. Poate ca iti doresti prea mult. Poate ca nu iti doresti suficient. Poate ca ceilalti au dreptate. Poate ca nu vei fi in stare sa pansezi toate ranile si sa vulcanizezi cauciucurile taiate de asc

  Speranta este o pana purtata de vantul sortii. Efemera si, totusi, atat de concreta atunci cand ne agatam de ea. De multe ori m-am intrebat de ce doar speranta a ramas in cutia Pandorei. Si cum de ne amintim de ea doar cand avem impresia ca cerem lucruri irealizabile. Cumva speranta este legata prin mii de fire de inima si mintea noastra. Este steaua magilor pentru vremurile intunecate de povara neputintei. Este acel ceva nevazut care te ridica dupa fiecare cazatura si iti spune ca juliturile vietii nu sunt facute ca sa te doboare ci doar ca sa-ti personalizeze harta sufletului. O cautam in locuri indepartate, cercetam cele mai intunecate unghere si ii investim pe ceilalti cu incredere atunci cand viata ne pune in genunchi. Ne ridicam si cadem la loc, repetam lectia sperantei pana cand reusim sa o intelegem.  Speranta este cu noi in fiecare zi, in fiecare clipa, in toate momentele, in ticurile verbale: "sper ca...", "sa speram...". Lectia este in fata noastra. Con

 Uitam ca fiecare moneda are doua fete. Acceptam si chiar asteptam sa ni se arate doar una dintre ele. Evident cea care pare a contine adevarul. Sau cea cu mult roz in ea. Asteptam si acceptam un spectru redus care ne induce perceptii si reactii bine inregimentate intr-o matrice controlata. Nu stim sau refuzam sa cautam cealalta fata. Teama, ignoranta, indiferenta sau toate la un loc. Parca e mai bine sa mergi pe calea batuta indicata cu benzi luminoase decat sa cauti ce se afla dincolo. De cealalta parte a drumului luminat. De cealalta parte a monedei. Daca nu o sa-ti placa ce vezi? Daca o sa descoperi adevaruri inconfortabile? Daca nu te vei putea intoarce la drumul asfaltat? Daca…?  Si atunci preferi sa ramai in zona acceptata de toti ceilalti. E mai comod si, probabil, iti confera o senzatie de siguranta. Siguranta apartenentei la grup, la trib.  Paradoxal, din zona de comfort ne plangem  de superficialitate. Pretindem ca ne dorim profunzime, substanta, lucruri reale, relatii auten