Elixir
Ai zice ca e cazul sa faci limonada. Sau, mai bine, le dai pe o bucurie pentru suflet. Inchizi usa in fata cotidianului si alegi o intoarcere in timp. Intr-o lume suspendata in muzica. O muzica care se revarsa de dincolo de veac. Veche si actuala cu puterea calatoriei intre lumi. Patrunzi pe urmele istoriei in spatiul sacru al unei catedrale care a ascultat ariile de sute de ori pana cand s-au impregnat in ziduri.
Iti dai voie sa visezi si iti lasi sufletul sa pluteasca. Iti lasi simturile sa leviteze si gandurile sa se aseze singure.
Nu ai nevoie de mult. Ai nevoie de cateva picaturi de altceva. Un altceva care iti da energia de care ai nevoie ca sa continui. Ai nevoie de continutul fiolei de bine care indeparteaza zgomotul cotidianului. Sterge pentru cateva clipe tot ce scoate intunericul din tine. Iti da timp. Timp cu si pentru tine. Te lasa sa iti raspunzi pana si la intrebarile pe care inca nu le-ai pus.
Uneori, in tumultul in care parca ti-ai pierdut busola, in mijlocul strategiilor de supravetuire si a teoriei conspiratiei, renunti la "trebuie", pentru "a fi". Lasi muzica sa ia cu ea praful gros pe care l-ai lasat sa se depuna peste ce ai visat, o lasi sa aprinda lumina in camaruta in care ai inghesuit de-a valma ganduri si versuri, idealuri si naivitatea de a crede ca speranta te asteapta sa te ia de mana.
Asculti ariile din Nunta lui Figaro in catedrala care le-a auzit prima data si te intrebi ce ai facut cu tine. Pe unde te-ai ratacit in goana dupa altius, fortius... Realizezi ca nu ai mai stat de multa vreme cu tine la o cafea si ca iar te-ai lasat prins in batalii straine de tine. Lasi muzica sa treaca prin tine si perenitatea ei te ajuta, cumva, sa te regasesti. Iti deschide din nou ochii asupra a ceea ce este cu adevarat important dincolo de ce considera ceilalti ca ar trebui sa ti se para important.
Nu ai nevoie de mult, dar ai nevoie de ceea ce iubesti. Chiar daca este invechit, sau asa este considerat. Nu este desuet, este doar elitist, pentru ca tot ceea ce nu se incadreaza in conceptul "fast - food" este elitist. Atunci cand traiesti intr-o lume gen fast food, tot ceea ce nu se incadreaza in tiparul si reteta fixa de prajeala sociala este dezavuat. Pentru ca, nu-i asa, de ce sa cureti cartofi ca sa faci cartofi prajiti cand ai un semipreparat la punga? Nu conteaza ca poate nici nu contina cartof. Este inlocuitorul acceptat. Totul, de la mancare la interactiuni este pe principiul inlocuirii rapide a originalului cu ceva considerat la fel de bun si, evident, mai rapid de procesat. E mai simplu si mai eficient, ti se spune. Ce nu ti se spune este ca iti omoara neuronii. Mancarea si viata semimestecate te transforma. Te face sa accepti fara sa-ti pui intrebari, iti ia energia vitala si iti lasa doar un gust amar cu care ajungi sa te obisnuiesti. Te face sa consideri ca mai repede este si mai bun, iti disipa capacitatea de a analiza faptele si accepti informatia si directiile de actiune impuse pentru ca asa fac toti ceilalti si pentru ca, nu-i asa, trebuie sa te integrezi.
Nu mai ai timp si chef sa te intrebi in ce sa te integrezi? Nu mai ai timp si chef sa te intrebi daca asta este ceea ce vrei cu adevarat, daca asta te defineste. Nu. Doar mergi inainte in cadenta impusa si iti alegi aspiratiile din reclamele care iti invadeaza spatiul. Iti alegi valorile din ceea ce straluceste fara sa vezi va sub stratul subtire de poleiala este, in cel mai bun caz, un material ieftin.
Si atunci ai nevoie sa-ti amintesti. Sa-ti amintesti ce te defineste cu adevarat, sa-ti amintesti ce iti doresti si care sunt idealurile catre care te indreptai inainte sa intri in zona de viata fast food.
Si atunci, cand viata asta pe repede inainte iti da lamai, iti faci un gin fizz si patrunzi in lumea sunetelor de dincolo de timp. Te lasi purtat de povestile surprinzator de actuale din opere vechi si iti intorci privirea si sufletul catre tine. Iti dai voie sa-ti imaginezi notele acumulate in peretii unei catedrale veche de doua secole si te gandesti ca, dincolo de lume si probleme care par stringente la un anumit moment in timp, ceea ce ne supravietuieste este farama de bine, de bun si frumos. Indiferent ca, la un moment dat vor fi considerate desuete sau elitiste, ele sunt ceea ce ramane.
Si atunci, cand viata iti da lamai, pui o picatura in fiola cu ce iubesti si le transformi in elixir...
Comentarii
Trimiteți un comentariu