Atat


 Uneori iti doresti un anumit lucru. Din considerente personale, emotionale sau, pur si simplu, din considerente de business. Numai ca, iti este si frica sa te gandesti in directia lui pentru ca stii din start ca, indiferent ce vei face, vei fi judecat. Egoist, intrigant, razbunator, arivist, individualist, oportunist...

Adjectivele se succed unul dupa celalalt cu viteza unei ploi de vara. Le auzi si vezi fetele celorlalti, le simti soaptele in ceafa si le intuiesti miscarile si privirile poncise. La un moment dat aproape ca si tu te indoiesti de motivele pentru care iti doresti acel lucru. Pana si tu incepi sa crezi ca ai o agenda ascunsa si ca , poate nu esti in stare.

Prins in vartejul de ganduri incerci sa gasesti capatul ghemului in timp ce senzatia de sufocare si frustrare creste in tine. Poate ca iti doresti prea mult. Poate ca nu iti doresti suficient. Poate ca ceilalti au dreptate. Poate ca nu vei fi in stare sa pansezi toate ranile si sa vulcanizezi cauciucurile taiate de ascutisurile racilor vechi si fara substanta. O tornada de "poate"si "daca" care nu iti da pace si nu te lasa sa vezi unde este capatul fuiorului. Te lasi angrenat in bulboaca si ti se pare ca ceilalti ar putea sa iti dea solutia. Chiar daca ea este sa renunti la ceea ce vrei si la ceea ce stii ca poti, acceptand patalamaua ordinarului ca pe o medalie de merit.

Suntem toti la fel, spun ei. In viata nu poti avea intotdeauna tot ce iti doresti, mai spun. E o palarie prea mare, vin in continuare pildele intelepciunii cu miros de tocanita. Si, cu fiecare vorba "de bine" simti cum curajul ti se scurge si acceptarea isi face loc in vene.

Numai ca, undeva acolo, in adancuri, se mai afla spiritul calului plecat ultimul in cursa. Cel care si-a ales drumul pentru ca ceilalti, aceeasi care ii dau acum sfaturi, il catalogasera deja in sectiunea "si altii". Sau poate nici macar acolo.

Este interesant cum oamenii se simt datori sa-ti dea sfaturi si sa citeze vorbe intelepte menite sa-ti blocheze calea si sa te aduca cumintel in cadenta gri a cotidianului si convenientelor acceptate. Si, la fel de interesant este modul in care discursul se schimba in functie de evolutia ta intr-o directie sau alta. Ipocrizia capata valente captivante in momentul in care reusesti sa ridici privirea si sa-i observi. Daca reusesti sa-ti tragi un scaun, sa iei o punga de floricele si sa-i urmaresti cum flaneaza de la o extrema la cealalta, iti devin chiar simpatici. Si fix acela este momentul in care gasesti capatul propriului tau ghem.

Abia atunci realizezi ca nu avem cum sa fim toti la fel. Chiar daca suntem manati de spiritul de ginta. Abia atunci realizezi ca nu ai de dat socoteala decat in fata lui Dumnezeu, a ta si, evident, a celor care percep taxe. 

In momentul in care privirea ti se limpezeste, bei o cafea si iti spui "in fond, de ce nu?" De ce sa nu incerci sa obtii ceea ce iti doresti? Brusc, frica de esec dispare, chiar daca esti constient ca asta se poate intampla. Dar, pana la urma, nu poti avea airbag-uri pentru fiecare situatie. mai dai cu capul de sus, mai dai cu fundul de pamant, iti zdrelesti talpile pe drumurile cu pietre ascutite si coatele incercand sa-i dai la o parte pe cei care iti blocheaza orizontul.

Unii iti vor spune ca nu te mai recunosc. Ca asta nu esti tu cel pe care il stiau ei. Sigur ca nu. Pentru ca, in momentul in care reusesti sa iti dai singur seama ca poti sa-ti atingi visul, barierele nu mai functioneaza. Atunci cand ai fost cu spatele la zid si ai hotarat ca singura varianta este sa-ti croiesti un drum acolo unde ceilalti prevestisera o fundatura, nu ai mai fost cel pe care il stiau. Atunci cand ti-ai privit in ochi demonii si i-ai dat la o parte de pe terenul tau de joaca ai devenit altcineva. Incomod, individualis, egocentric, oportunist,... Toate adjectivele neacceptarii pe care le asculti si, de cele mai multe ori, te dor. Te dor pentru ca realizezi ca suprapunerea acelorasi dorinte pe o alta persoana genereaza alt gen de aprecieri: motivat, determinat, inspirational... Totul depinde doar de pozitia la start a calului. Cand esti in lumina reflectoarelor si acolo unde fiecare membru al corului antic aspira sa fie, esti inspirational. Cand pleci din ultima pozitie si gasesti alte cai, esti, in cel mai bun caz, oportunist. Si, evident, nu mai esti cel pe care il stiau ei. 

Asa ca, iti asumi ceea ce iti doresti, pornesti in directia pe care ti-o dicteaza mintea si sufletul si iei reactia corului ca pe o constanta in ecuatia ta. Bagi o variabila de zambet si simpatie si iti vezi de drum. Indiferent daca la final vei avea succes sau nu.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

48 de ore

Bomboane

Cautam fericirea