...si mai ai nevoie...

 ...si mai ai nevoie de momente cu tine. Nu neaparat departe de "lumea dezlantuita" si nici intr-o chilie de manastire in varful unui munte. Ai nevoie insa de momente in care pui totul in hold. Apesi butonul si lasi tumultul sa se miste in voie in jurul tau. Blochezi canalele de intrare, iti iei o cafea si te uiti in jur. Asta, evident, dupa ce te-ai uitat in oglinda. Nu ca sa vezi daca ai asortat bine outfit-ul zilei ci, pur si simplu ca sa te vezi. Tu pe tine cel pe care nu l-ai mai vazut si auzit de mult. Ai fost atat de prins in deadline-uri, urgente si rezolvarea problemelor celorlalti incat te-ai pus pe tine pe silence. Asta cand nu ti-ai dat ignore. Ai preferat sa pui plasturi cu sclipici pe "bubitele"celorlalti refuzand sa asculti vocea care iti spunea ca esti la fel de ipocrita ca si ei. Sau, poate, esti doar intr-o faza de genul "mai bine sa am liniste decat polemici". 

Numai ca, ce sa vezi, "linistea" asta vine la pachet cu frustrari si alte vartejuri de ganduri care iti aduc orice numai calm nu. Asculti, zambesti, un zambet lipit cu schotch uneori, rezolvi, incerci sa aplici asertivitatea in viziunea celorlalti in detrimentul propriilor tale pareri. Te consumi in task-uri mai mici sau mai mari, pui funde rosii pe pachete urate de oportunism si iti pui ochelarii cu lentile roz in fata grobianismului evident chiar daca este exprimat in vorbe din DEX. Te obosesti pana la nivelul de robotizare doar ca sa nu te asculti. Doar ca sa inchizi supapa catre tine si sa incerci sa opresti furtuna care creste incet dar sigur in interior.

Stii ca la un moment dat zagazul se va rupe si tot ce ai strans se va revarsa cu siguranta in cel mai prost moment posibil. Cand simti ca esti la limita de sus a suportabilitatii e cazul sa-ti dai o cafea. Buna. Intr-o cana frumoasa. Si poti sa adaugi si doua praline ca sa indulcesti conversatia cu tine. Si iti dai timp. Timp sa vezi si sa auzi. Sa vezi gesturile si fetele celor care se plimba in parc la prima ora a diminetii. Sa observi fata care sta turceste pe o banca cu o carte in brate si o cafea de la automat. Bunicul care face fitness intr-o liniste oarecum nefireasca pentru un parc aflat la confluenta bulevardelor. Sa auzi vantul trecand prin frunzele revigorate de racoare diminetii. Sa asculti mierla si pescarusii rataciti in metropola. Si sa-ti auzi propriile ganduri. Cele pe care nu le-ai mai auzit de mult timp. Sa iti lasi mintea sa hoinareasca si sa vezi cum se sedimenteaza lucrurile care par sa se invarta intr-o tornada in jurul tau.  

Uneori, pe la jumatatea cafelei incepi sa zambesti pentru ca in minte iti revin cuvintele spuse de cineva intr-un alt context. Incepi sa zambesti pentru ca realizezi ca, desi nu crezi in tine intotdeauna, ai forta necesara pentru a depasi penele de cauciuc pe care ti le scoate Universul in cale. Iti amintesti toate testele de supravietuire pe care le-ai trecut si bataliile cu proprii demoni purtate pe campurile de lupta ale cauzelor celorlalti. Iti revin in minte pasaje din cartile preferate si iti trec prin fata ochilor imaginile amintirilor uitate ca intr-un film vechi de Cinemateca.

Zambesti si te alinti ca o pisica in imbratisarea veche a unui prieten demult plecat, iti dai voie sa simti nasucul umed de dincolo de curcubeu si, fara sa-ti dai seama, incepi sa-ti numeri binecuvantarile. Dai deoparte criza, frica, geopoliticul si todo list-ul, si te umpli cu norii de pe un cer neingradit de blocuri, cu vocea blanda care iti spune ca toate trec, cu apusurile si rasariturile stranse din toate drumurile tale, cu mirosul diminetilor la aerodrom si sunetul dur al primului bullseye. iti multumesti pentru drum si multumesti Universului pentru cei care te-au insotit si te insotesc. Multumesti chiar si pentru cei care au venit ca o lectie si pentru ca ai supravietuit cupelor cu otrava. 

Momentele cu tine nu sunt neaparat lungi. De multe ori dureaza cat dai peste cap un ristretto, dar iti lasa o senzatie de bine dincolo de absurd si lipsa de substanta a cotidianului. Iti da voie sa vezi in tine si iti lumineaza urmele lasate de senzatii, clipe, carti si muzica. Iti coloreaza efemerul dandu-i o tenta de eternitate.

In momentele cu tine realizezi ca fericirea, ca si parfumul, iti este data in doze mici dar persistente si ca Universul iti da ceea ce ai nevoie daca iti deschizi ochii si inima dincolo de limitele impuse.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafea si piese de puzzle

Cand totul in jur …

Angajez unicorn