Cand Universul te ia la mishto

 


Atunci cand crezi cu tarie ca le poti face pe toate. Atunci cand esti convins ca nu iti scapa nici un detaliu. Atunci cand iti mai pui inca o caramida in rucsacul de "task"-uri zilnice. Atunci cand te crezi mai Superman decat originalul. Atunci cand  iti spui "gata, am totul sub control". atunci cand esti convins ca poti sa faci totul si ca multitasking-ul a fost crat pentru tine. 

Fix atunci Universul te ia la mishto. Nu in modul golanesc al mishtoului. Nu. Oricum Universul nu este grobian. Insa atunci cand se hotaraste sa faca asta o simti. Acut. Pana la ultima celula. O durere pe care nu poti sa o ocolesti. Persistenta si profunda, cu o intensitate care creste in loc sa scada.

Atunci cand uiti de tine risipindu-te in "lucruri importante "fara nici o noima, Universul iti da o palma pe care nu ai cum sa o uiti care iti indreapta privirea inspre ceea ce ai uitat. Inspre ceea ce e important dar tu ai ales sa ignori. Inspre ceea ce ai avut si ai crezut ca nu se va termina niciodata. Inspre ce ai lasat la coada listei tale de "prioritati". Si, ca sa nu uiti, iti ia. Iti ia ceea ce iubesti, o parte din inima. Si nu te intreaba daca vrei. Nici nu te lasa sa te pregatesti. Ia, pur si simplu. Scurt, fara multe vorbe si fara drept de apel. Ti-a dat, in timp, sansa sa pretuiesti ceea ce ai. Ti-a mai dat un branci pe scari ca sa-ti aminteasca ce este important. Dar, ai parut doar sa intelegi. De fapt ai luat-o de la inceput. Te-ai oprit atunci putin si apoi ai continuat sa alergi ca un hamster intr-o rotita care nu duce niciunde. Ai continuat sa vanezi o recompensa inexistenta dand la o parte tot ceea ce credeai tu ca te impiedica.

Ai adunat un rucsac de "maine". Maine ma vad cu prietenii. Maine merg la locul de joaca. Maine incep teancul de carti puse de-o parte. Maine merg la doctor. Maine imi iau o zi libera. Maine ma hotarasc la vacanta amanata deja de peste cinci ani. Maine imi dau timp sa.... Maine. Un teanc de promisiuni catre tine insuti adunate una peste alta si acoperite de praful unui "azi"mult mai urgent. Un azi care da deoparte introspectia si ce iubesti cu adevarat si face loc pentru superficial, poleiala si urgentele celorlalti. Un azi care tinde sa indeparteze bucuria inlocuind-o cu un pospai de fericire "taior made" in tiparele socialului. Un azi care te mana de la spate intr-o turma de hamsteri hiperactivi alergand in rotitele fara sens crezand, pe buna dreptate, ca fac parte dintr-o retea importanta. Si asta e adevarat, insa, toata reteaua de rotite produce energie pentru "azi"- ul altcuiva. Care stie sa profite de timp si sa-si dea timp pentru viata. Pentru ca, nu-i asa, are o armata de hamsteri ametiti de poleiala care ii hranesc nevoia de energie cu timpul si idealurile lor amanate pe un maine care se tot indeparteaza.

Ei bine, asta e momentul in care Universul hotaraste ca e nevoie de ceva care sa te atinga dincolo de suprafata ca sa te opresti mai mult de o clipa si sa te uiti in si la tine. Sa te opresti si sa te reconfigurezi. Daca vrei, Universul iti apasa butonul cu "reconfigurare traseu". E mesajul lui catre tine: ai gresit drumul. Grav. Te indrepti cu viteza maxima catre un drum inchis. Stiu ca nu pare asa. Dar, pentru tine e drum inchis. Nu ai ce sa gasesti acolo in afara de un azi al viselor altcuiva. TU nu esti acolo. Asa ca: reconfigurare traseu.

Si, pentru ca ai refuzat sa intelegi primele avertismente, iti deschide noul drum cu pretul a ceva ce iubesti. Iti da o durere pe care nu o poti depasi si iti smulge toti plasturii pusi grijuliu peste idealurile tale, peste zilele tale cu tine, peste suflet si peste ceea ce ar trebui sa fie "azi"-ul tau. Iti ia, brutal, ceea ce iubesti. Brutal, nu nedrept, chiar daca asa pare. Stiai ca va trebui sa pierzi ceva ca sa te regasesti dar, intotdeauna supa calduta pare cea mai buna solutie, asa ca ai procrastinat. Din nou inca un "maine "adaugat peste gramada pusa grijuliu de-o parte. 

Atunci Universul te pune in genunchi. Nu ca sa te rogi catre un dumnezeu, indiferent care ar fi acela, ci, pur si simplu, ca sa iti amintesti sa cauti urma. Urma pasilor tai pe drumul din caramizi galbene catre Oz. Catre nazuintele tale si catre ceea ce esti. Catre vulnerabilitati si superputeri adevarate, catre ganduri intortocheate si solutii ascunse in locuri si oameni neobisnuiti.

Cand Universul te ia la mishto, iti aminteste ca, de fapt, ai fost creat cu superputerea de a supravietui chiar si atunci cand totul iti este impotriva. Iti deschide ochii si simturile si iti redesteapta instinctul adormit sub gramada de "maine". Iti spune ca viata si moartea sunt doar fete ale aceleasi monezi si ca amintirile sunt cel mai bun panaceu pentru durere. Si, mai ales, iti aminteste ca tu ai capacitatea fenomenala de a te recrea din cenusa propriilor regrete.

Te mai tine putin cu capul in pamant ca sa nu uiti de unde te tragi si iti da din nou seva necesara ca sa-ti deschizi aripile si sa spargi bariera cotidianului dincolo de prejudecati si cutume.

Asa ca, atunci cand Universul te ia la mishto, e posibil sa fie de bine. Pentru ca, dincolo de durere si frustrare este drumul pe care l-ai ignorat atata amar de vreme.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cand totul in jur …

Angajez unicorn

Lectii de la viata