Sala de spectacol


 Sunt momente in care ne "tragem sufletul". Ne asezam pe treptele sortii si ne permitem cateva clipe ca sa reflectam asupra vietii. Sau, ca sa nu sune a vorba mare, asupra fragmentelor care ne impacteaza si pe care nu ne dam voie sa le analizam, sa le decantam. 

Daca avem noroc, soarele isi face aparitia si ne incalzeste obrajii iar cerul isi imbraca albastrul de duminica si scoate cativa norisori pufosi la promenada, lasandu-i sa pluteasca agale pe deasupra capului nostru. Soarta, induiosata, ne mangaie pe cap si ne schimba perspectiva. Stie ca ne este mai comod sa percepem timpul si viata cat mai liniar. Trecut, prezent si viitor. O evolutie gandita in 2D. Pentru ca e mai simplu. Sau asa pare. E mai comod si mai usor de inteles. In plus, poti sa pozitionezi trecutul si viitorul in locuri diferite. Pe rafturi diferite intr-o camara cu experiente.

Numai ca, atunci cand te asezi ostenit pentru o clipa pe treptele sortii, ea iti da o cafea, iti schimba unghiul din care privesti viata si te provoaca sa iesi din zona de comfort, sa te mai uiti inca o data in jurul tau. Te ia de mana si te duce intr-o sala la opera cu cateva ore inainte de inceperea spectacolului, te plaseaza in loja de langa scena si te pune sa privesti atent sala si scena. Scaunele goale si echipa care monteaza decorul spectacolului ce urmeaza. Si apoi te intreaba ce vezi. Daca ii raspunzi "o sala goala", iti da o palma si te pune sa privesti din nou. Mai atent de data asta. 

Brusc, realizezi ca, paradoxal te uiti la tine. Pentru ca, si tu, si parcursul tau in aceasta viata sunteti ca o sala de spectacol. O sala ale carei locuri se ocupa rand pe rand cu experiente, mai bune sau mai rele, oameni, ganduri si vise. Aici parcursul nu mai este liniar. Spectacolul esti chiar tu. Decorul este cel pe care tu il creezi cu mintea si sufletul tau. O perpetua premiera pentru care nu exista repetitii. Regizorul esti tu iar producatorul este viata insasi. Fie ca vrei sau nu, fie ca stii sau nu, existenta ta se deruleaza in luminile rampei. Pe o scena si intr-o sala care sunt doar ale tale. Un univers al carui punct de sprijin esti doar tu. 

Tematica spectacolului si calitatea celor care ocupa sau dezocupa scaunele tin numai de tine si de alegerile pe care le faci. Ipocrizia nu umple sala. Sau, poate doar la inceput, pana cand cei atrasi de asa ceva se muta intr-o alta sala unde, de cele mai multe ori spectacolul este identic dar cu mai multa poleiala. Adevarul, insa, face sali pline. Si asumarea. Asumarea imperfectiunii, a drumului abrupt, a genunchilor juliti, a viselor sacrificate pe altarul supravietuirii si a cenusii care este inca cuibul pasarii Phoenix.

Paradoxal, daca pe scena ta dai la o parte decorurile fastuoase, nevoia acceptarii sociale si dorinta de a parea ce se asteapta de la tine si pui durerea si lacrimile, bucuria si realizarile marunte, esenta de bine si intunericul acceptat, luminile rampei se aprind pentru tine. Pe locurile din sala incep sa se aseze cei care au nevoie de real nu de poleiala si funde rosii, cei care vor ramane pana la final indiferent ce alte spectacole mai sunt in paralel. Cei care isi doresc sa fii in viata lor si sa fie in a ta. Intr-un fel sau altul. asumarea ii atrage pe cei care rezoneaza cu visele tale.

Poate ca sala nu se va umple. Poate ca vor fi doar cateva locuri ocupate. Dar cei care vin, raman. Si, uneori, te ajuta cu decorurile si chiar dau o mana de ajutor la curatenie. Curatenia pe care ar trebui sa o faci macar din cand in cand. In oameni, in ganduri si in apucaturile sociale.

Si atunci, te asezi obosit pe treptele sortii, accepti cafeaua si te uiti din nou in jur. Si te intrebi daca esti real sau doar o imagine intr-o galerie copy - paste. Iti evaluezi scenariul si prestatia fata de tine insuti. Te scuturi de tot ceea ce iti impiedica zborul, te intorci in tine si accepti intunericul ca sa poti defini lumina. 

Bei ultima inghititura din cafea, multumesti pentru momentul de introspectie, te ridici si iei cu tine doar ceea ce te defineste cu adevarat. 

Si imaginea unei sali cu scaune din catifea rosie, pe scena careia se monteaza decorul celei mai noi productii: TU.     

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

48 de ore

Cele doua fete ale monedei

Viata si moartea