Madam Panseluta

   Schimbarea. Cand te simti blocat, cand  parca te strange lumea si ceea ce te inconjoara te gandesti ca e cazul sa faci o schimbare. Sigur si cartile de dezvoltare personala te indeamna sa faci chestia asta. Si speakerii motivationali, si unii dintre cei din jurul tau. Practic o parte din cei care iti creaza senzatia de stramt. Si atunci? Ce faci? Mai ales cand unii  dintre cei care au diverse avantaje ca urmare a felului tau de-a fi iti spun ca o schimbare e necesara. Ce faci? Te inregimentezi in trendul schimbarii cu directie predefinita sau scoti un iepure din palarie? Te duci in directia schimbarii care implica mult trambitata eficientizare a spatiului personal si a modului de lucru sau ... Chiar asa, cum alegi sa faci schimbarea? Cum alegi sa-ti schimbi atitudinea fata de grobianismul mascat sub vorbe frumoase? Cum alegi sa schimbi siguranta unui job la care fructele li se cuvin altora? Cum alegi sa schimbi permanenta grija pentru bunastarea altora cu cea pentru sanatatea ta min

  Ce este fericirea? Nu stiu cate definitii exista. Si nici cate raspunsuri. Pentru fiecare dintre noi fericirea are alta definitie si alte valente.  Toata viata cautam fericirea sau, poate, numai notiunea de fericire. De cele mai multe ori suntem atat de preocupati sa cautam incat trecem surzi si orbi pe langa micile piese din mozaicul care compune, de fapt beatitudinea. Pana la urma, cautarea fericirii ca si Craciunul s-au transformat in niste solutii de business extrem de avantajoase. Craciunul este sezonier, pe cand Fericirea este perena. Indiferent daca este vorba de gasirea sufletului pereche, a hobby-ului transformat in jobul ideal, a celui mai exotic loc de pe planeta, a unei posete Prada la super reducere, a locuintei ideale sau a masinii viselor tale. Pentru fiecare "element" al fericirii exista ghiduri, specialisti, nenumarate articole in revistele glossy, carti, workshop-uri si webinare.  Toti specialistii si toate aceste instrumente iti explica pe indelete cum an

 Atunci cand incepi sa-i crezi pe cei care iti spun ca nu valorezi nimic, ca nu stii, ca nu te pricepi, ca orice ai face nu poti sa ajungi acolo unde iti doresti e bine sa te opresti. Atunci cand cei din jurul tau incep sa-ti dea exemple de "oameni de succes" care sa te ajute sa intelegi ca nu esti nici macar la genunchiul broastei e bine sa te opresti. Atunci cand cei din jur incep sa-ti povesteasca despre valoarea altora validata de terti, desi pe tine nu te intereseaza asta, e bine sa te opresti. Sa te opresti si sa te asiguri ca cei care se straduie atat de mult sa-ti demonstreze ca tu nu.. orice, nu sunt limitati, ca nu au un IQ sub nivelul marii sauca nu sunt idioti.  Stiu ca suna tendentios, dar, in timp, am invatat ca valoarea fiecaruia dintre noi este data de ceea ce face, de ceea ce gandeste, cum gandeste, si ca singura persoana care poate aprecia asta esti tu insuti. Pentru restul, valoarea ta este data de un moment, de o senzatie, de interes sau de toate astea la

Privim rar cerul. Dimineata, la crepuscul sau noaptea. Ratam cu buna stiinta culorile si energia. E un dat. Este acolo si ni se cuvine. La fel cum ni se cuvin apele si padurile, florile si oceanele. Cel putin asta este parerea noastra. Doar ca, uneori Geea ne aminteste ca lucrurile nu sunt chiar asa, ca suntem trecatori, chiar daca nu ne convine sa auzim asta, si ca urmele noastre in nisipul vremii se sterg cu buretele uitarii sau al nepasarii.  Nu suntem vesnici oricat am incerca. Doar spiritul trece in forme vremelnice incercand sa ne ajute sa invatam lectia. De multe ori, pana reusim. Uneori orgoliul si rutina ne fac sa blocam accesul catre ceea ce nu poate fi catalogat, inregimentat, trasat, catre libertatea de gandire si spiritualitate. De asta revenim pana invatam. Pana invatam ca tot ceea ce ne inconjoara se conjuga cu a fi.  Numai noi ne incapatanam sa trecem totul prin filtrul lui a a avea. Si ne aruncam in valtoarea unor batalii marunte sau inutile, ne pierdem in tumultul con

 Exista locuri in care linistea e deplina. Nu in sensul de nemiscare. Dar in astfel de locuri parca sufletul respira. Este el cu tine    si o pisica venita lin si cuibarita la tine in brate. Tumultul vietii obisnuite este ramas undeva departe, la ultima cotitura la care si GPS-ul a pierdut drumul.  Intre dealurile imbracate deja in culorile toamnei, la rascrucea vanturilor si a viilor incarcate, gasesti linistea. Nu una idilica ca in Viata la tara, ci aceea pe care o cautai de multa vreme, uneori fara sa stii. Nu stiu cum se face ca in locurile catre care nu am pornit cu entuziasm am gasit tihna de care aveam nevoie ca sa ma incarc. Dincolo de masti, de cutume si iuresul zilnic. Intr-un loc pierdut intre dealurile Dobrogei am gasit un aer si o vibratie speciala. Si o pisica.  Mai degraba m-a gasit ea pe mine si mi s-a incolacit in brate impletind torsul cu adierea vantului de sfarsit de vara.  O senzatie de bine care iti aduce lacrimi in ochi impodobita cu pildele unui calugar batran b

 Imi place marea. Stiu ca este un cliseu dar nu conteaza. Imi place marea si imi plac pescarusii. Imi place tenacitatea lor, planarea impotriva curentului vivace si straniu statica. Mesageri ai vestilor soptite de valuri inainte sa atinga tarmul. Invadeaza plaja golita de tumultul zilei si agitatia turistilor. Se opresc pe varful unei umbrele sau langa stiva de chaisse long -uri, si te privesc cu interes defensiv intrebandu-te parca ce mai cauti in spatiul cucerit acum de zbaterile de aripi si sunetele ascutite impletite cu sunetul marii.  Daca esti suficient de linistit, se poate sa iti impartaseasca si tie povestile aduse de valuri si albatrosi. Sau te indeamna sa le spui tu ce te aduce, ce te framanta, ce ganduri te petrec. Ceva te indeamna sa o faci si ramai tu, cu ei pe plaja deja goala in lumina crepusculului. Un val de cuvinte nerostite dar intelese, gandurile si emotiile pastrate cu grija sau cu teama isi gasesc drumul catre pastratorii secretelor marea, vantul si pescarusii. P

 Ce faci cand tu crezi ca esti pestisorul de aur, si poate ca esti, dar esti nevoit sa plonjezi din bolul tau transparent in tancul cu rechini? Iti fluturi genele asteptand aplauze si un print pe cal alb care sa te salveze sau iti spui "fie ce-o fi" si sari? Astepti ca cineva sa impresionat de comoditatea ta ambalata in "drama" sau iti evaluezi optiunile si incerci sa-ti cresti sansele de scapa cu viata? Suna dramatic, sigur eu sunt putin de drama queen, dar, redus la realitate, uneori esti pus intr-o astfel de situatie. Oricat de mult ti-ai dori un parcurs linistit si lipsit de hopuri, oricat ti-ai dori numai norisori roz pufosi si oricat ti-ai dori bolul transparent cu turle de castel, ei bine, viata are de obicei cu totul alte planuri. Viata in real mode. Pentru ca cea de pe retelele de socializare e aia "perfecta" plina de zambete si de totul este sau va fi bine. In "real mode" trebuie sa inveti sa iei si sa dai, si pumni si prajituri, si zam

  Multa vreme am crezut ca cele mai bune momente sunt cele in care se lasa linistea la birou dupa ce pleaca toata lumea. Acelea erau clipele in care puteam sa ma concentrez si, evident, sa rezolv mai multe decat in timpul zilei. Cu timpul, insa, am devenit un contemplator al clipelor de liniste ale diminetii. Poate si pentru ca nu sunt legate atat de mult de sarcini, deadline-uri, sedinte si mailuri. Sunt doar momnte in care te opresti si asculti zgomotele care parca sunt mai intense in vazduhul diminetii. Nici macar nu ai nevoie de un peisaj extraorinar ca sa simti bucuria zilei in vene. Sigur, daca ai si o priveliste grozava asta ste un bonus. Poate ca, pe masura ce inaintezi pe drumul vietii, incepi sa apreciezi mai mult ceea ce te inconjoara, esentele tari din sticlutele mici ale fiecarei zile.  Imi plac spatiile deschise, le caut, dar si un singur copac este suficient pentru a ma face sa zambesc. Am invatat ca fiecare zi este un dar, stiu ca suna a cliseu dar chiar asa este. Am in

 Si s-a mai dus o saptamana. Nu stiu cand si cum. Cumva zilele si saptamanile au tendinta de a se concentra ca sa incapa in buzunarul micsorat al noului sacou al timpului.  Cineva spunea ca timpul se comprima si, e drept ca uneori am senzatia ca zilele incep si se termina prea repede. Ca si cum am trai doua vieti intr-una singura. Nici nu mai stii daca tu sau vremea se grabeste. O intrecere intre tine si timp din care nu ai cum sa iesi castigator. Timpul poate, pentru ca el isi poate schimba curgerea si, de fapt, el este o conventie.  Noi, insa, suntem guvernati de fastium ca in povestea ciobanului care primest un nasture fermecat pe care il rasucea de fiecare data cand voia sa treaca mai repede peste o etapa a vietii. Cam asa suntem si noi. Fastium. Totul se accelereaza, de multe ori fara un motiv real, ci numai pentru ca asta este "trendul", Vrem mai mult, mai repede, mai frumos, mai bun, mai.. ceva. Orice. Ne comparam in permanenta cu ceilalti, vrem mai multul lor, mai bun

  Imi place cafeaua si momentele cu mine. Nu pentru ca as fi introvertita, din contra , dar pentru ca m omentele astea care dureaza cat sa bei o cafea sunt ca niste mici halte in programul zilnic care iti ofera suficient "oxigen" cat sa continui. Nu stiu cum sunt altii, dar la mine, fix in zilele in care imi promit ca o sa o iau mai incet se bulucesc toate evenimentele. Sigur e posibil sa fie lipsa de eficienta, sau time management deficitar sau, pur si simplu, este modul Universului de a-mi spune "acum nu e momentul". Asa cum face si cu cei care intra in viata mea dar nu au ce cauta acolo. Si, indiferent de situatie, am momentele cu mine la cafea. Uneori compar zilele cu diversele specialitati.  Sunt zile precum un espresso, intense, aromate si pline de evenimente pentru ca, nu-i asa nu te poti opri la unul singur, si zile precum un flat white, dulci pe dinauntru si amarui pe dinafara. Daca ma gandesc bine si oamenii seamana cu cafelele. Unii sunt acizi, altii arom