Madam Panseluta

  Cum stii ca incepi sa te vindeci? Incepi sa scoti personaje din Cutia cu maimute si sa te "joci" cu ele. Mental. Le exacerbezi anumite laturi pe cere le-ai observat dar le-ai trecut cu vederea pe vremea cand inca te credeai eroul resuscitarii sau al salvarii tuturor iepurasilor. E un exercitiu bun, mai ales ca rasul, nu timpul vindeca ranile. Faptul ca inventezi scenarii posibile ale unor intamplari trecute e ca si cand ai naviga in lumi paralele si te-ai privi pe tine si evenimentele din alt unghi. Ok, pentru asta ai nevoie de cel putin doi prieteni din cercul restrans, o cafea buna si muulta inghetata. Cu "scenografia" pregatita poti sa incepi sa croazezi pe apele imaginatiei si sa combini scripturile actiunilor trecute cu variatii ale viitorului in schetch-uri cu un umor dulce-amar. Hohotele de ras sunt reale si, la fel de reala este durerea pe care o simti cand glumele in cascada pun si desprind plasturi de pe rana pana cand, dupa un moment cu hohote aproape

 Uneori primim bobarnace care ne fac sa deschidem ochii  mai bine si sa apreciem ceea ce avem. Bobarnacele vin exact in momentele in care suntem ca printesele mofturoase, nemultumiti de viata noastra si a celorlalti ni se pare mai roz, mai mov sau mai curcubeu. Fix cand avem mai mult de comentat despre ce nu avem si despre ce am vrea, in general cam tot ce se conjuga cu a avea, viata ne pune in fata oglinda lui a fi. Si ne arata ca, de fapt, avem mii de motive mititele ca sa fim. Sa fim noi, sa fim in echilibru, sa fim in stare sa visam. Nici unul din motivele astea nu are legatura cu a avea. Nici unul. Doar cu a fi. Culmea este ca stim ca avem motive sa fim fericiti, impliniti, bucurosi, echilibrati, linistiti. Avem motive sa fim. Doar ca, uneori, avem nevoie de un bobarnac, sa nu zic un pumn in nas, ca sa le vedem. Sa vedem bucuria cainelui cand ajungem acasa, zambetul prietenilor cand le povestesti ultimele gafe facute, mesajul de "ce faci?" trimis la prima ora a diminetii

 Zilele de inceput de toamna au un miros special. Pastreaza inca aroma intensa a verii asezonata cu parfumul de “ceva bun”. Miroase a roade si a vinete coapte, a recolta si a struguri, a vin si a pamant incalzit de un soare bland. Miroase a zile de final de vacanta, a vara indiana, a spice si a tartacute, a placinta cu dovleac si a padure impodobita in nuante de galben. Inceputul toamnei aduce cu el dorinta de evadare, de a plonja in coloritul bogat si, in acelasi timp, iti aduce si valiza cu amintiri. Amalgamul de lumina si mirosuri te face sa tanjesti catre ceva sau cineva, Nu neaparat concret. Ci doar catre un moment si o stare de bine care, vorba poetului, sa-ti acopere inima cu ceva.  E o nevoie de “je ne sais quoi”, care creste in tine si te indeamna sa cauti. Sa cauti viile cu struguri copti si intinderile in culori fantastice, sa cauti magia din cuvinte si din privirile deschise, sa cauti ce e bun si bland in ceilalti, imbratisarile calde si taifasul pe deashpra unei cesti cu c

                                        Sunt zile in care iti simti sufletul greu. Ca si cand cineva i-ar fi legat aripile cu sfoara regretelor si i-ar fi atarnat de picioare toata greutatea dezamagirilor. Nu poti evita zilele astea. Nu ai cum. Oricat ai incerca si oricat slalom ai face intre stari si declansatoare. Poti sa aduni toate citatele motivationale si tot ai astfel de zile. Daca ne gandim putin toti suntem o cupa. O cupa care aduna emotii, sentimente, vorbe, ganduri, actiuni. Din cupa asta beau si altii. Si asta e rostul nostru, sa le dam din preaplinul nostru si celorlalti. Si, cumva asa se improspateaza sursa.La randul nostru sorbim din preaplinul celorlalti. Este o retea de fire de apa magica care ne leaga intr-o retea de individualitati interdependente.  Atata vreme cat suntem in armonie si pastram echilibrul Universului, atata vreme cat intelegem si aplicam principiul compensarii, cupa nu seaca. Fiecare dintre noi, insa, are parte de cel putin un desert. De cineva care s

 Pe cat de greu este sa vorbesti despre ceea ce iubesti, pe atat de greu este sa te desprinzi de ceea ce ai crezut a fi real. Doare la fel de tare ca atunci cand scoti un spin intrat in carne si te lasa cu aceeasi senzatie de gol rece in suflet. Cel mai rau este ca, desi ai tendinta de a da vina pe celalalt tu esti cel catre care trebuie sa arati cu degetul. Pentru ca tu esti cel care a ignorat semnele si nu s-a oprit la timp. Tu te-ai aruncat cu capul inainte. Fie pentru ca ai avut un moment in care ai spus "fie ce-o fi" sau pentru ca, in cautarea unui moment, ai ales sa nu observi detaliile.  Indiferent care a fost motivul, tot ce poti face este sa te privesti atent in oglinda si sa recunosti ca ai pecit-o. Asta este. Nu esti nici primul nici ultimul si, cu siguranta, nu este ultima oara oricat incerci sa te convingi de chestia asta.   Toti ne dorim un moment de plutire, o bula in timp in care sa ne cuibarim precum o pisica pe soba, un spatiu in care sa ne refugiem cand fur

 Am invatat ca in viata autoironia este o calitate. Cand reusesti sa te iei pe tine peste picior ai un avantaj logistic in orice batalie. In plus, te ajuta sa fii cat se poate de cinstit in relatia cu tine insuti. Bine, pentru asta iti trebuie o mare doza de asumare. Iti asumi ce faci si ce zici, iti asumi vanataile morale pe care ti le provoaca propria ironie si tot ce decurge de aici. Cineva spunea ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii. E posibil. Nu ma apuc acum sa disec ce inseamna iadul pentru fiecare. Eu, de cele mai multe ori inclin spre opinia lui Sartre cum ca iadul suntem noi si relatiile pe care le cultivam. Fix din categoria asta fac parte si povestile in care tu ai numai bune intentii iar ceilalti miros oportunitatea si iau. Iau tot ceea ce dai si chiar si ce nu dai. Iar cand vrei o pauza, nu mai ai de unde sau, si mai rau, nu mai vrei sa dai, incep dramele. Toate formele si culorile de Drama Queen. Si totul impachetat frumos in "nu o lua personal", "n

  Da-mi un graunte de nisip si o sa-ti spun istoria Universului. Pentru ca Universul este in lucruri mici. Avem tendinta de a considera ca tot ceea ce este important este mare: iubirea, fericirea, legile Universului, emotiile, actiunile. Ne plac fructele si legumele mari, farfuriile pline ochi, platourile cu mancare, ne plac cadourile importante, petrecerile cu fast, credem ca fericirea inseamna un print pe un cal alb (masina, yacht sau ceva in sensul asta). Ei bine, pe masura ce te intreci cu timpul, ajungi la concluzia ca nu este deloc asa. De multe ori fericirea este  in aerul proaspat pe care il tragi in piept dimineata devreme cand orasul inca doarme, e in ochii cainelui tau si in boticul umed care te trezeste, in padurea care isi schimba culoarea la inceput de toamna si in telefonul care te intreaba "cum esti astazi?".  Alergam dupa mare, mult, spectaculos cand, de fapt, fiecare zi este magica in felul ei. Daca esti atent ai atat de multe motive: cafeaua de dimineata, c

  Uneori de pe podea ai o perspectiva mult mai clara a situatiei in care te afli si asupra mersului vietii in general. Practic, de pe podea nu mai ai unde sa cazi, asa ca, ai macar un punct de sprijin. Cel mai moale. Propriul fund. Si, cu punctul de sprijin asigurat poti privi linistit in jurul tau. Asta dupa ce se risipeste putin ceata cate te-a facut sa ajungi sa petreci timp de calitate pe podea. Privite de jos in sus, lucrurile capata o alta perspectiva. Foarte utila si extrem de pragmatica. De la nivelul podelei se vad fisurile pe care altfel nu aveai cum sa le vezi si asa vezi mai bine spatele fatetelor poleite. Daca esti cinstit cu tine recunosti ca unii nu mai au de mult ce cauta in viata ta dar te-ai incapatanat tu sa tot resuscitezi relatii aflate in moarte clinica. Ai si surprize placute cu cei ale caror fete nu difera de la o situatie la alta, care te cearta cand, de fapt, sunt extrem de ingrijorati si care se aseaza langa tine ca sa priviti lucrurile de la acelasi nivel. C

  Cafeaua de dimineata in lumina soarelui de inceput de toamna este cel mai bun panaceu dupa furtunile sufletului. E ca momentul de liniste dupa o ploaie torentiala. Gustul bland al latte-ului netezeste asperitatile si spala zgura emotiilor trecute prin strungul furtunii. Furtunile sunt inevitabile. La fel si rasaritul. Rasariturile sufletului, insa, sunt cele la care trebuie sa lucrezi. Furtunile lasa urme adanci si, uneori, ai sta acolo ca sa-ti lingi ranile. Ai nevoie de curaj ca sa ridici capul si sa-ti porti cicatricile ca pe niste tatuaje la moda. Ai nevoie de curaj ca sa lasi lucrurile sa curga si ai nevoie de curaj ca sa spui NU. E greu sa spui nu atunci cand ai spus intotdeauna DA indiferent cat de mult te-a costat da-ul, indiferent cat de mult timp a curs in favoarea acelui da iar tie, de multe ori nu ti-a ramas decat o secunda ca sa traiesti. Dupa fiecare furtuna privesti in jurul tau si te apuci de dereticat : asezi emotiile pe raftul lor, sentimentele intregi le pui intr-u

 Uneori suntem defazati. Incercam si ne ia destul de mult timp pana intelegem sau pana acceptam ca uneori trebuie sa ne iubim pe noi putin mai mult. Suficient de mult incat sa ne indepartam de persoanele si situatiile toxice.  E greu sa accepti faptul ca unii oameni trec doar un minut prin vietile noastre, ca ceasurile noastre sunt pe fusuri orare diferite. E si mai greu sa accepti ca, uneori, trebuie sa schimbi abordarea si locul din care privesti si din care te privesti, ca poate este cazul sa te retragi ca sa ai o imagine de ansamblu. Este greu sa recunosti ca deja ai obosit si ca nu mai ai resurse, ca nu mai ai de unde sa dai si ca nu mai ai stocuri de rabdare si compasiune. E dificil sa admiti ca esti ca un vas uscat dupa ce a fost golit de prea multe ori de timp, emotii, zambete si lacrimi si ai fost deconectat cu avaritie de la sursa ta de echilibrare, de la tine insuti. E ca atunci cand te tai la deget cu o foaie de hartie. Nu simti taietura fina, insa ustura ingrozitor si se i