O alta dimineata

 


Multa vreme am crezut ca cele mai bune momente sunt cele in care se lasa linistea la birou dupa ce pleaca toata lumea. Acelea erau clipele in care puteam sa ma concentrez si, evident, sa rezolv mai multe decat in timpul zilei. Cu timpul, insa, am devenit un contemplator al clipelor de liniste ale diminetii. Poate si pentru ca nu sunt legate atat de mult de sarcini, deadline-uri, sedinte si mailuri. Sunt doar momnte in care te opresti si asculti zgomotele care parca sunt mai intense in vazduhul diminetii. Nici macar nu ai nevoie de un peisaj extraorinar ca sa simti bucuria zilei in vene. Sigur, daca ai si o priveliste grozava asta ste un bonus. Poate ca, pe masura ce inaintezi pe drumul vietii, incepi sa apreciezi mai mult ceea ce te inconjoara, esentele tari din sticlutele mici ale fiecarei zile. 

Imi plac spatiile deschise, le caut, dar si un singur copac este suficient pentru a ma face sa zambesc. Am invatat ca fiecare zi este un dar, stiu ca suna a cliseu dar chiar asa este. Am invatat ca fiecare persoana din Orient Express-ul meu este un dar, indiferent daca sta numai pana la prima halta sau pentru totdeauna, indiferent daca in bagajul lui se ascunde ambrozie sau otrava, indifrnt daca este o lectie sau un prieten.  Am invatat ca experienta este facuta din drumuri abrupte, bulevarde bine asfaltate, drumuri din caramizi galbene, spini si panselute, raze de soare si furtuni de gradul patru. Si din mult curaj si asumare. Pentru ca nu cred ca este benefic sa-ti traiesti viata cu capul in nisip sau intr-un turn de clestar asteptand in permanenta un print pe cal alb care sa te ia pe sus si sa-ti garanteze o viata in tonuri de roz. Poti incerca. Si chiar poti reusi dar esti convins ca asta iti doresti? Cu adevarat? 

Cumva toti tindem catre un grad de comfort. Fie el material, spiritual sau mental. Sau catre toate acestea. Unii isi gasesc comfortul in vile cu piscina si yacht-uri ancorate in porturi exclusiviste, altii in lectura zilnica a Bibliei, Coranului sau a altor scrieri de capatai, unii in festivalurile de muzica, fie ea clasica sau rawe iar altii in shopping-ul compulsiv si postarile pe Insta. Nu suntem la fel, insa, fiecare dintre noi are felia lui de vise, dorinte si idealuri catre care tinde. Indiferent care sunt ele. Si fiecare are ceva care il face sa se opreasca uneori ca sa priveasca in jur. Ceea ce vezi tine mult de ceea ce esti. Si de ceea ce esti dispus sa recunosti ca esti.  

Pana la urma ceea ce ne inconjoara tine de ceea ce suntem dispusi sa proiectam, de ceea ce ne asumam sau nu si de ceea ce suntem dispusi sa acceptam si sa experimentam. Daca iti proiectezi o viata liniara pe drumul sigur si comod al convenientelor, este alegerea ta, insa nu il judeca pe cel care alege sa faca looping-uri si tonouri. Aceea este alegerea lui. 

Daca ti se pare ca alegerea ta nu se mai potriveste sau nu este ceea ce iti dorsti de fapt, tu esti cel care poate sa schimbe lucrurile. De asta drumul vietii nu este lin, oricat ne-am pacali noi ca asta este, de asta ai rascrucile la care poti si trebuie sa alegi. Si de asta ai momentele in care din proprie initiativa sau fortuit, te opresti, privesti in jur si discuti putin cu tine si cu vremurile.

Nu zic ca am avut multe rascruci pana acum in viata. Nici putine. Probabil ca am avut exact cate a considerat Universul necesar sa imi dea. Dar, daca am invatat ceva, am invatat ca acele clipe cu tine, cu sau fara cafea, desi mai bine cu, sunt magice. Te incarca si te duc mai departe.

Asa ca, am invatat sa iubesc diminetile cu ceasca de cafea si ciocanitoarea batand aproape ritmic in scoarta copacului din fata ferestrei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise