Cer

Privim rar cerul. Dimineata, la crepuscul sau noaptea. Ratam cu buna stiinta culorile si energia.

E un dat. Este acolo si ni se cuvine. La fel cum ni se cuvin apele si padurile, florile si oceanele. Cel putin asta este parerea noastra. Doar ca, uneori Geea ne aminteste ca lucrurile nu sunt chiar asa, ca suntem trecatori, chiar daca nu ne convine sa auzim asta, si ca urmele noastre in nisipul vremii se sterg cu buretele uitarii sau al nepasarii. 

Nu suntem vesnici oricat am incerca. Doar spiritul trece in forme vremelnice incercand sa ne ajute sa invatam lectia. De multe ori, pana reusim. Uneori orgoliul si rutina ne fac sa blocam accesul catre ceea ce nu poate fi catalogat, inregimentat, trasat, catre libertatea de gandire si spiritualitate. De asta revenim pana invatam. Pana invatam ca tot ceea ce ne inconjoara se conjuga cu a fi. 

Numai noi ne incapatanam sa trecem totul prin filtrul lui a a avea. Si ne aruncam in valtoarea unor batalii marunte sau inutile, ne pierdem in tumultul consideratiilor de suprafata si a pretentilor celorlalti cu o determinate vecina cu furia. Nu avem timp, de fapt ne furam singuri timpul pe care am putea sa-l folosim pentru noi, pentru ceea ce ne hraneste mintea si sufletul, pentru prieteni si cei speciali.

Ne inrolam intr-o cursa stupida cu noi insine si cu ceilalti, mai ales cu ceilalti, credem noi. O cursa care nu se termina niciodata, p\na la momentul in care depunem armele de tot. Ceea ce nu intelegem este mesajul a tot ceea ce ne inconjoara: daca viata ar fi despre competitie si despre alergat dupa mai mult, atunci am fi fost inregimentati pe un stadion urias si cam atat. Dar, in jurul nostru sunt poate cele mai pretioase lucruri care ne ofera viata si, in acelasi timp, ne fac sa o pretuim. 

Totul tine de alegerea noastra. Putem alege sa alergam si sa inregistram restul in imagini pentru Insta, sa urmarim documentare sau sa ne oprim uneori si sa pasim in spre ceea ce am urmarit doar din spatele unui ecran, fie el al televizorului sau al telefonului. Sigur, asta inseamna nisip in pantofi, noroi uneori, mult vant, soare si ploaie deopotriva, zgarieturi si julituri in genunchi, dar si culorile toamnei si ninsoarea din ziua de Craciun. 

Si asta inseamna sa privesti cerul. Cu bucurie si nesat indiferent daca este innorat sau senin, cu luna si stele, la apus sau la rasarit. Sa privesti si sa lasi linistea si senzatia de plutire sa te patrunda. Cerul ca si marea iti cheama gandurile si iti da voie sa visezi si sa nazuiesti departe.  Si fiecare minut in care te lasi atras in albastru e un minut in care te contopesti cu a fi.  

Asa ca, hai sa ne luam un minut sa privim cerul... 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise