Sunt zile in care...

                                      

 Sunt zile in care iti simti sufletul greu. Ca si cand cineva i-ar fi legat aripile cu sfoara regretelor si i-ar fi atarnat de picioare toata greutatea dezamagirilor.

Nu poti evita zilele astea. Nu ai cum. Oricat ai incerca si oricat slalom ai face intre stari si declansatoare. Poti sa aduni toate citatele motivationale si tot ai astfel de zile. Daca ne gandim putin toti suntem o cupa. O cupa care aduna emotii, sentimente, vorbe, ganduri, actiuni. Din cupa asta beau si altii. Si asta e rostul nostru, sa le dam din preaplinul nostru si celorlalti. Si, cumva asa se improspateaza sursa.La randul nostru sorbim din preaplinul celorlalti. Este o retea de fire de apa magica care ne leaga intr-o retea de individualitati interdependente. 

Atata vreme cat suntem in armonie si pastram echilibrul Universului, atata vreme cat intelegem si aplicam principiul compensarii, cupa nu seaca. Fiecare dintre noi, insa, are parte de cel putin un desert. De cineva care soarbe din cupa pana la ultima picatura fara sa dea mai departe, sau pune in schimb pietre si scaieti frumos ambalati. Oricat de reusit ar fi ambalajul, inevitabil vei simti ca in pocalul tau au fost aruncate resturi de sentimente, fiere si cioburi de frustrari. Iar asta doare. Izvorul seaca si pocalul se usuca. 

In astfel de momente iti simti sufletul greu. Pentru ca apa magica si-a oprit temporar curgerea si otrava a luat locul luminii. Iar tu ai nevoie de lumina. Si, de multe ori nu intelegi cum se poate sa oferi lumina si sa primesti resturi de ganduri intunecate si vibratii joase. Te framanti incercand sa intelegi, sa analizezi sa despici firul povestii. Dai vina pe altii, apoi pe tine si, ceva mai tarziu realizezi ca trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt si sa-ti asumi ca nu a fost tocmai bine si ca, din pacate sau din fericire, unii nu sunt ce par a fi. Faci excursii pana in iad si inapoi incercand sa te scuturi de greutatea golului din suflet. Paradoxal, de data asta, golul cantareste cat toate emotiile in aur. Amaraciunea, dezamagirea si, uneori, furia te sufoca si nu ai cum sa te alimentezi cu forme ale iubirii pentru ca pocalul a secat. Si atunci iti simti sufletul greu. Nu ai cum sa eviti asta pentru ca ar insemna sa eviti sa traiesti. 

Vestea buna este ca nu dureaza la nesfarsit si ca izvorul se regenereaza iar pocalul se va umple din nou. Vestea proasta este ca va trebui sa treci prin iad, sa inveti lectia si sa nu te uiti inapoi
.