Un graunte de nisip

 

Da-mi un graunte de nisip si o sa-ti spun istoria Universului. Pentru ca Universul este in lucruri mici. Avem tendinta de a considera ca tot ceea ce este important este mare: iubirea, fericirea, legile Universului, emotiile, actiunile. Ne plac fructele si legumele mari, farfuriile pline ochi, platourile cu mancare, ne plac cadourile importante, petrecerile cu fast, credem ca fericirea inseamna un print pe un cal alb (masina, yacht sau ceva in sensul asta).

Ei bine, pe masura ce te intreci cu timpul, ajungi la concluzia ca nu este deloc asa. De multe ori fericirea este  in aerul proaspat pe care il tragi in piept dimineata devreme cand orasul inca doarme, e in ochii cainelui tau si in boticul umed care te trezeste, in padurea care isi schimba culoarea la inceput de toamna si in telefonul care te intreaba "cum esti astazi?". 

Alergam dupa mare, mult, spectaculos cand, de fapt, fiecare zi este magica in felul ei. Daca esti atent ai atat de multe motive: cafeaua de dimineata, ciocanitoarea care s-a aciuat in pomii din fata ferestrei, tricoul cu mesaj, parfumul favorit, inghetata artizanala, o carte de la anticariat si discutia despre sensurile vietii pornita de la un subiect banal. In zilele extraordinare ai oameni care se intersecteaza cu drumul tau si lasa urme in suflet, muzica, luna plina si clipele la taifas. Poate nu le simti sau nu suficient de intens decat dupa ce ai fost in arena si ti-ai scos armura sau dupa ce ai constatat ca otrava se ascunde in cele mai inofensive colturi.

Pana la urma suntem asemeni grauntelui de nisip. Fiecare dintre noi are undeva un diamant care se slefuieste cu fiecare pas, cu fiecare victorie si fiecare infrangere, cu fiecare zi insorita si cu fiecare lacrima. Ne trec furtuni si zile linistite, ne amesteca valuri inspumate si ne mangaie vantul de miazanoapte, ne inteapa razele fierbinti ale soarelui si ne alina luna plina, ne incalzesc zambetele si iubirea si ne ingheata indiferenta si dezamagirea. Suntem totul si nimic in acelasi timp, venim de peste tot si de niciunde, suntem totodata atat de intelepti si atat de naivi, stim atat de multe si, totusi, nimic din ceea ce ne face fericiti.

Suntem un graunte de nisip rostogolit de vantul vietii prin intinderile Universului. Cu fiecare rostogolire acumulam si eliberam emotii, ganduri, cunostinte, ne insotim si ne separam de alte graunte. Nimic nu este static, totul este o curgere aparent haotica, dar cu o structura surprinzatoare, care ne poarta in directia gandurilor si a viselor noastre. Suntem neinsemnati si extrem de importanti in acelasi timp pentru ca directia este imprimata de noi si de cautarea neobosita a fericirii. O cautam in legende, in cele mai mici cotloane, in povesti si la stiri. O cautam chiar si atunci cand negam asta cu vehementa si, mai ales atunci cand afirmam cu emfaza ca suntem extrem de fericiti. Cautarea asta ne face parte a unei memorii comune a grauntelor de nisip care compun umanitatea. Momentul in care incetam sa scotocim Universul este momentul in care ne oprim. Si alt graunte preia miscarea avand undeva adanc in memorie gandurile, povestea si nazuintele noastre. 

Da-mi un graunte de nisip si o sa-ti spun istoria Universului.