Bobarnac

 Uneori primim bobarnace care ne fac sa deschidem ochii  mai bine si sa apreciem ceea ce avem. Bobarnacele vin exact in momentele in care suntem ca printesele mofturoase, nemultumiti de viata noastra si a celorlalti ni se pare mai roz, mai mov sau mai curcubeu. Fix cand avem mai mult de comentat despre ce nu avem si despre ce am vrea, in general cam tot ce se conjuga cu a avea, viata ne pune in fata oglinda lui a fi. Si ne arata ca, de fapt, avem mii de motive mititele ca sa fim. Sa fim noi, sa fim in echilibru, sa fim in stare sa visam. Nici unul din motivele astea nu are legatura cu a avea. Nici unul. Doar cu a fi.

Culmea este ca stim ca avem motive sa fim fericiti, impliniti, bucurosi, echilibrati, linistiti. Avem motive sa fim. Doar ca, uneori, avem nevoie de un bobarnac, sa nu zic un pumn in nas, ca sa le vedem. Sa vedem bucuria cainelui cand ajungem acasa, zambetul prietenilor cand le povestesti ultimele gafe facute, mesajul de "ce faci?" trimis la prima ora a diminetii, un sarut pe frunte cand celalalt crede ca ai adormit, conversatiile nesfarsite la telefon cu inevitabilul despicat de fir in patru, o carte veche gasita la anticariat, un film de Craciun la care te uiti in plina vara si povestile spuse la cafea in dimineata in care chiulesti de la birou.

Avem motive sa fim. Si in jurul nostru ii avem si pe cei care ne fac sa fim. Cei care ne iubesc neconditionat si care nu dispar odata cu noutatea, cei care se alatura atunci cand ai de carat mobila si atunci cand ai de carat pietre de moara in suflet, cei care nu se sperie de ceea ce simt si isi asuma prietenia si iubirea, cei care sunt parte din real dar pastreaza fantezia in suflete si croseteaza povesti fantastice impreuna cu tine.

Uneori insa, uitam de toate astea, si ne avantam in a avea sau in relatii si relationari doar pentru ca poleiala straluceste. Sigur ca totul face parte din planul de invatare pe care Universul il are pentru noi. E normal sa vrei sa explorezi, iar sclipiciul atrage, indifernt daca esti copil sau adult, la fel si cuvintele frumoase chiar daca nu sunt altceva decat vorbe goale. Ne lasam prinsi in universul altora din dorinta de a ajuta, ne apropiem uneori mult prea mult de cei care iau fara sa dea, uneori pentru ca nu stiu, alteori pentru ca asa functioneaza, ne avantam in povestile altora pentru ca stim ca au nevoie de ceea ce oferim noi. Din toate astea ne putem alege cu prieteni in cazul in care ei sunt pe aceeasi frecventa cu tine sau, cu bobarnace.  Mai ales daca nu esti atent si ignori semnalele si te faci ca nu vezi neasumarea.

Bobarnacul te dezechilibreaza sau te pune la podea. Oricum ar fi, din zgaltaiala ti se limpezeste privirea si lucrurile se reaseaza. Abia atunci vezi exact cine este in jurul tau si ce iti incalzeste cu adevarat sufletul. Si abia atunci apreciezi cu adevarat ceea ce te face sa fii. 

Uneori un sut in fund e un pas inainte. La fel si bobarnacul. E un pas inainte pe drumul ales de tine cu cei care sunt cu tine asumat si care, la randul lor, isi depasesc suturile, fricile si angoasele. 

Pentru ca, pana la urma, cand privesti in spate la drumul parcurs, suturile, bobarnacele si fricile au doar rolul de a reaseza directia iar ceea ce conteaza este intotdeauna in tine si cu tine pe drumul din caramizi galbene catre OZ.