Timp de calitate pe podea

 


Uneori de pe podea ai o perspectiva mult mai clara a situatiei in care te afli si asupra mersului vietii in general.

Practic, de pe podea nu mai ai unde sa cazi, asa ca, ai macar un punct de sprijin. Cel mai moale. Propriul fund. Si, cu punctul de sprijin asigurat poti privi linistit in jurul tau. Asta dupa ce se risipeste putin ceata cate te-a facut sa ajungi sa petreci timp de calitate pe podea.

Privite de jos in sus, lucrurile capata o alta perspectiva. Foarte utila si extrem de pragmatica. De la nivelul podelei se vad fisurile pe care altfel nu aveai cum sa le vezi si asa vezi mai bine spatele fatetelor poleite. Daca esti cinstit cu tine recunosti ca unii nu mai au de mult ce cauta in viata ta dar te-ai incapatanat tu sa tot resuscitezi relatii aflate in moarte clinica. Ai si surprize placute cu cei ale caror fete nu difera de la o situatie la alta, care te cearta cand, de fapt, sunt extrem de ingrijorati si care se aseaza langa tine ca sa priviti lucrurile de la acelasi nivel.

Cand petreci timp de calitate pe podea, inevitabil treci in revista insiruirea de evenimente si emotii care te-au adus acolo. Si, ce sa vezi, tot din seria daca esti cinstit cu tine insuti, recunosti ca, din nou, ai consumat timp si energie in directii care stiai ca nu duc nicaieri. Dar te-ai incapatanat sa explorezi tu toate sensurile unice si fundaturile cautand aur acolo unde nu este decat un filon de steril. Te-ai suparat pe tine pentru incapatanare dar nu te-ai lasat. Ca stii tu ca in fiecare e ceva bun. Sigur ca este. Dar nu intotdeauna acel ceva bun se vrea descoperit sau este atat de bine pus sub o lespede tocmai pentru ca sterilul este mai la indemana.

Cel mai greu este sa recunosti ca ai ajuns aici pentru ca ai crezut ca esti ca masina de razboi germana, ca motorul functioneaza la nesfarsit chiar si fara combustibil, ca poti sa salvezi toti iepurasii chioar si pe cei care tipa ca nu au nevoie de ajutor. Si mai greu este sa recunosti ca ai preferat sa nu analizezi atitudinile, gesturile, cuvintele si reactiile unora dintre cei care au urcat din mers in trenul tau, ai preferat sa nu vezi ca sunt doar de vreme buna si ceea ce americanul numeste "a taker". 

Ei bine, de la nivelul podelei esti obligat sa recunosti toate astea si sa te redresezi, sa-i pui in cutia cu maimute sau sa-i lasi in prima halta si sa te bazezi pe cei care se strang in jurul tau si iti propun sa faceti un picnic pe dusumea pentru ca apoi sa te ajute sa te ridici.  

Uneori viata este ca pilotajul unui avion, decolarea este optionala dar aterizarea obligatorie. Tot pilotii spun ca avionul se simte in fund. Cam asa si cu podeaua. Dupa ce ti-a amortit partea moale a corpului, e cazul sa te ridici pentru ca esti asteptat pe pista de decolare. Timpul petrecut pe podea poti sa il iei ca pe un accident sau ca pe o aterizare de urgenta pentru ca ti s-a gripat unul dintre motoare. Il repari, arunci piesele defecte, cureti funinginea orgoliului ranit si te pregatesti de zbor. Si, de data asta, faci curat si in rucsac si scoti ceea ce nu ai nevoie: ganduri, emotii, persoane, narcisisti, frustrari. Daca nu vrei sa le arunci le pui frumos la pastrare intr-o cutie metalica peste care e posibil sa dai cativa ani mai incolo si sa te intrebi oare ce se afla in ea. 

Si, poate in timpul de calitate petrecut pe podea inveti sa mai spui si NU si sa nu mai pui ambalaje frumoase celor care nu le vor aprecia niciodata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cand totul in jur …

Angajez unicorn

Lectii de la viata