Madam Panseluta

 Uitam ca fiecare moneda are doua fete. Acceptam si chiar asteptam sa ni se arate doar una dintre ele. Evident cea care pare a contine adevarul. Sau cea cu mult roz in ea. Asteptam si acceptam un spectru redus care ne induce perceptii si reactii bine inregimentate intr-o matrice controlata. Nu stim sau refuzam sa cautam cealalta fata. Teama, ignoranta, indiferenta sau toate la un loc. Parca e mai bine sa mergi pe calea batuta indicata cu benzi luminoase decat sa cauti ce se afla dincolo. De cealalta parte a drumului luminat. De cealalta parte a monedei. Daca nu o sa-ti placa ce vezi? Daca o sa descoperi adevaruri inconfortabile? Daca nu te vei putea intoarce la drumul asfaltat? Daca…?  Si atunci preferi sa ramai in zona acceptata de toti ceilalti. E mai comod si, probabil, iti confera o senzatie de siguranta. Siguranta apartenentei la grup, la trib.  Paradoxal, din zona de comfort ne plangem  de superficialitate. Pretindem ca ne dorim profunzime, substanta, lucruri reale, relatii auten

Uneori Universul se satura de semnale discrete. Iti spune “ ba da’ prost esti” si iti pune o piedica sanatoasa. Te baga in spital si apoi iti zice ca, de data asta, ar fi cazul sa-ti inveti lectia. Sa inveti odata ca tu ar trebui sa fii pe primul loc. Sa inveti sa spui NU in loc sa-ti consumi ultimele resurse pe mofturile celorlalti. Sa inveti sa ai rabdare cu tine. Sa inveti sa-ti dai timp. Semnale ai mai primit dar, evident, nu ai tinut cont de ele prea mult. Ai continuat sa alergi, sa iti mai iei inca ceva in carca, sa crezi ca poti duce un rucsac oricat de greu si sa faci compromisuri la nesfarsit. Asa ca Universul a ajuns la concluzia ca nu e cazul sa te mai traga usurel de urechi, mai bine iti da un branci ca poate inveti ceva cat timp iti revii din cazatura. Lectiile se invata pe podea. In timp ce iti evaluezi semnele vitale printre urlete de durere. Sigur, ai mai petrecut si cu alte ocazii timp de calitate pe podea. Numai ca acum durerea intensa, fizica, adauga un plus de dific

Ultima zi a anului. Te pregatesti de bilanturi si rezolutii de an nou. A fost un an intortocheat. Si asa este si finalul. Pe ultima suta de metri te pune in fata unui fapt care iti aduce rapid in cap toate intrebarile si raspunsuri care ridica alte intrebari. Viata si moartea impletite intr-o singura clipa. Cele doua fete ale unei monede a carei valoare iti este dezvaluita doar arunci cand Universul considera ca esti pregatit. Numai ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru efemer. Evitam pe cat putem sa ne confruntam cu efemerul. Ne construim viata ca si cand am fi descoperit secretul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte. Ne place sa credem ca suntem Dumnezei in Universul nostru si ca avem o eternitate la indemana.  Amanam bucuria si punem deoparte la pastrare serviciul de cafea din portelan de  China. Credem ca imparatim timpul si ne pierdem in planuri si diagrame care de care mai eficiente. Lasam viata la finalul unui to-do list. Amanam concertul, vacanta, ca

  Uneori un cadou neasteptat deschide calea intrebarilor mocnite. Si, in ultimul timp am inceput sa primesc cadouri care aduc cu ele provocari sau motive de reflectie. Astazi am primit sapte intrebari. Cea mai profunda este cea a lui Mercur: Ce ar trebui sa moara in tine si ce ar trebui sa invie? Sensuri adanci in noaptea intunericului cel mai adanc. Talerele unei balante nestiute, care masoara cu ocaua sufletului intr-o bula de netimp. Oglinda pe care incerci si ai si reusit pana acum sa o eviti. Nu vrei sa-ti raspunzi la intrebarea asta. Pentru ca, de cele mai multe ori, nu vrei sa recunosti ca de-a lungul timpului victoriile mai mici sau mai mari au fost platite de ceva care a murit in tine. Uneori a fost increderea, alteori visele si, de multe ori, o bucatica din sufletul tau a ramas pe altarul circumstantelor atenuante acordate altora. In noaptea intunericului cel mai adanc e cazul sa privesti spre cer. Pentru ca abia atunci poti vedea cu adevarat lumina. Chiar si pe cea d

 Cand? Cand si cum a zburat anul tau personal? Anul ala in care ar fi trebuit sa te concentrezi asupra ta. Asupra partii spirituale. Anul in care ar fi trebuit sa faci mai mult pentru tine. Ceea ce, de altfel ar fi trebuit sa faci in fiecare an nu numai in asta din care mai ai 2 zile. Esti exact ca un elev prins cu tema nefacuta si care incearca sa ingrase porcul in Ajun. Incerci sa-ti amintesti pe ce ai cheltuit toate zilele pe care le-ai avut la dispozitie. Nu iti place sa faci liste, si oricum, daca ne gandim la cele de cumparaturi, cati dintre noi le respecta cu sfintenie? Cam asa si cu zilele din anul tau personal. Ai fost darnic cu ele, ai crezut ca 365 este o avere si, ce sa vezi, nici macar nu iti poti aminti cand si pe ce s-au dus. Plasa cu emotii cumparate cu mica avere nu pare sa atarne prea greu. Deschizi palma si vezi ca mai ai doar 48 de ore din ceea ce parea atat de indepartat.  Te cuprinde panica, te simti ca inaintea unui examen petru care nu ai invatat mai nimic si to

Ce vine dupa “ nu mai pot” ? Ce urmeaza dincolo de clipa in care ultima picatura de energie s-a evaporat? Cum continui dupa ce si bateria externa s-a consumat? Si, oricum, cum stii cand ai ajuns la capat? Si cum descoperi daca mai exista ceva dincolo de finalul vizibil? Maica Tereza spunea ca “ I-am cerut lui Dumnezeu sa nu imi dea mai mult decat pot duce. Dar mi-as fi dorit sa nu aiba atata incredere in mine”.  De cate ori nu ai continuat dincolo de “nu mai pot”? De cate ori nu ai mers mai departe cu pietre de moara legate de ambele glezne? De cate ori nu ti-ai spus “inca putin”? De cate ori nu ai pasit pe drumul desfundat al inevitabilului urmand firul subtire al sperantei?  De cele mai multe ori nu realizezi ca ai ajuns la un capat de drum. Intri, pur si simplu pe o carare deschisa de staruinta cu care ai ignorat semnul “drum inchis”. Insisti si, cumva, nu vezi sau nu vrei sa vezi ca e cazul sa te opresti. Apelezi la textele si cartile motivationale si ncerci sa te convingi ca, de f

Viata te duce pe drumuri nebanuite si, uneori, iti da si bomboane.  Deschide bomboniera de pe tejgheaua clipelor rare si te invita sa alegi. Iar astfel de momente trebuie savurate. Stiu ca suna a cliseu. Numai ca, atunci cand universul iti da ceea ce ti-ai dorit este cazul sa lasi totul deoparte si sa te bucuri de clipa de bine. Ne-am obișnuit sa așteptăm furtuna. Ne-am rutinat in a vana dezastre si breaking news. Navigam intre deadline-uri, apeluri video si ședințe. Cotidianul ne cotropește cu zgomote care ne sunt straine dar, paradoxal, ne populeaza mintea anihiland linistea. Alergam in cursa absurda a zilei de maine uitand sa traim orele lui astazi. Sprintam către himera lui mai târziu fără sa ne dam răgaz sa respiram aerul dimineților. Iar seara, in momentul de tihna dinaintea somnului ne dorim.  Ne dorim liniste, ne dorim oameni, ne dorim zile si tanjim dupa locurile care ne acopera inima cu valul vrajit al senzatiei de bine.  In graba cotidianului ne refuzam ceea ce ne atinge suf

Ii gasesti peste tot. La cafenea cand intra si cer o cafea “ normala” , la conferinta cand vorbesc la telefon in timpul prezentarilor, in vacanta cand isi umplu ochi farfuria cu tot ce gasesc pe bufet si, evident, in avion. Fix atunci cand crezi ca ai ales un loc bun, cu spatiu suficient ca sa-ti intinzi picioarele si astepti zborul cu promisiunea unui somn relaxat. Dar ce sa vezi, pe locul de langa tine, expandat ca un urmas al tarului Petru este el. Demonstratie de forta din body language cu afirmarea unei masculinitati exacerbate si o colega cu multiple competente asezata pe locul de la geam.  Mirosul de tocanita al moralei aplicata altora te invaluie si in primul moment te enervezi. Te scoate din sarite pozitia extinsa peste jumatate din locul tau. Tocmai cand tu iti doreai sa dormi. Te enerveaza vorbitul tare ca sa auda cei din jur si te irita atitudinea de grof fata de elementul feminin asezat cuminte si ascultator intr-o admiratie grozava pe locul de la fereastra.  Iti pui casti

  Cautam fericirea. In fiecare zi, cu obstinatie si nerabdare. Scotocim in toate cotloanele frustrati cand nu gasim nimic. Jucam totul pe o carte si alergam intr-o cursa acerba ca o noua febra a aurului. Suntem atat de presati  de cautarea fericirii si a perfectiunii incat inghitim pe nemestecate orice pare a ne aduce mai aproape de ceea ce credem ca ne dorim.  "Keep your eye on the goal" asa invatam din cartile motivationale. Nu conteaza pana la urma care este scopul. Mergem cu ochii mintii fixati pe un deziderat, de cele mai multe ori reflexia intr-o oglinda deformanta a unui ideal. In goana dupa fericire, nu vedem peisajul, de cele mai multe ori nu ii vedem nici pe ceilalti prea bine. Ne intersectam absent cu aspiratii si vise, trecem indiferenti pe langa clementa si modestie. Suntem atrasi ca fluturii de noapte de tinta stralucitoare fluturata tentant de cei care "conteazä". Figuri de carton poleit finisate neglijent a caror spoiala cade odata cu aparitia unui m

  Ce faci cand te doare? Durerea aia surda, asezata care refuza orice panaceu. Durerea aia care iti seaca sufletul si iti inmoaie genunchii pana la punctul in care verticala nu mai este o optiune. Ce faci? Ce faci cand nu poti decat sa implori mai mult timp?    Cand iti doresti o minune. Cu toata fiinta ta.    Cand nimic altceva nu mai conteaza?  Te agati cu putere de aripile fragile ale sperantei? Lasi lacrimile sa curga antrenand    frustrarea si neputinta? Urli in tine, urletul tacut al disperarii? Sau ridici din nou ochii si sufletul catre ceea ce este mai puternic decat tine? Te prosternezi la poarta Universului si ceri sa toarca mai incet fuiorul.  Stii ca nu il poate opri dar ceri, te rogi si speri ca va incetini iminenta. Stii ca momentul in care va trebui sa alegi durerea este aproape dar mai ceri o amanare. Imagini mai vechi si mai noi ti se invalmasesc in minte, dincolo de logica si temporalitate. Ai vrea sa plonjezi in marea de franturi de momente, sa-l alegi pe cel mai bun

"Lucrurile incompatibile cu alte lucruri pot fi compatibile intre ele." - Edward A. Murphy  Si oamenii la fel.  Cateodata ma intreb cum definim compatibilitatea. Cum si dupa ce criterii stabilim cine cu cine se potriveste, cine cu cine se completeaza. Pana si aici suntem prea pudici sau prea incorsetati in tipare ca sa ne afirmam preferintele reale. Stam in patratica de multe ori autoimpusa sau acceptata din comoditate si indolenta si privim printre gene la cei pe care ii numim inadaptabili, excentrici, extrovertiti si, evident, incompatibili cu noi, cu societatea si, in general cu mersul lumii asa cum il percepem noi si vecinii nostrii de patratele. Impartim lumea in noi si "ceilalti" fara a ne osteni macar sa facem un pas in afara tiparului. Sigur ca tot ceea ce ne inconjoara, presa, televiziune si social media, ne sustin in acest sens. Pana si sfaturile de "evadare" urmeaza un sablon prestabilit. In fiecare zi aflam despre noi modalitati de evadare: gla