Ce vine dupa "nu mai pot"?
Maica Tereza spunea ca “ I-am cerut lui Dumnezeu sa nu imi dea mai mult decat pot duce. Dar mi-as fi dorit sa nu aiba atata incredere in mine”.
De cate ori nu ai continuat dincolo de “nu mai pot”? De cate ori nu ai mers mai departe cu pietre de moara legate de ambele glezne? De cate ori nu ti-ai spus “inca putin”? De cate ori nu ai pasit pe drumul desfundat al inevitabilului urmand firul subtire al sperantei?
De cele mai multe ori nu realizezi ca ai ajuns la un capat de drum. Intri, pur si simplu pe o carare deschisa de staruinta cu care ai ignorat semnul “drum inchis”. Insisti si, cumva, nu vezi sau nu vrei sa vezi ca e cazul sa te opresti. Apelezi la textele si cartile motivationale si ncerci sa te convingi ca, de fapt, drumul ales de tine e cel corect si ca ceea ce pare a fi un capat de drum, de fapt, nu exista. Ca e cazul sa iti setezi modul de gandire pe "si mai pozitiv", sa gasesti noi metode de eficientizare si sa continui.
Si o faci. Continui sa alergi ca un hamster intr-o roata artizanala. Se misca dar, de fapt, nu produce nimic in afara senzatiei false ca inaintezi cand tot ceea ce faci este sa gonesti intr-un cerc care nu te duce niciunde.
La un moment dat, insa, ceva se rupe si atunci esti obligat sa te opresti. Sa te opresti si sa te uiti in jur. Si abia atunci remarci golul. Prietenii cu care nu ai mai vorbit de cel putin trei saptamani, familia pe care ai ales sa o pui in hold, bucuriile marunte pe care ai ales sa le depozitezi in camera lui "mai tarziu", jurnalul in care nu ai mai scris si relanti-ul oricarui lucru care nu are legatura cu "deadline, target, acum".
In primul moment respiri golul si il confunzi cu linistea. Abia apoi incepi sa simti vidul creat de tine. Intorci capul in stanga si in dreapta doar ca sa constati ca nu ai cu cine vorbi. Este exact aceeasi senzatie pe care ai avut-o si cand erai cu spatele la zid. Numai ca, acum tu esti cel care i-a indepartat pe ceilalti sau i-a pus in cutia lui "maine sau de sarbatori" in alergatura stupida dupa un tel prost inteles.
Te freci la ochi si cumva privirea ti se limpezeste suficient pentru a remarca rascrucea aflata fix in mijlocul sensului giratoriu in care te invarti de ceva timp. Iesi din de si te apropii de stalpul plin de directii posibile. Te asezi si privesti in sus. Odata cu semnele de directie vezi cerul pe care ai uitat sa il privesti de ceva timp. Si iti spui "nu mai pot". Constientizezi ca "nu mai pot"se refera la sirguinta permanenta de a-i face sa se simta comfortabil pe cei care nu au nici o intentie sa stea, pe cei care nu dau doi bani pe cafeaua si serbetul tau ci asteapta sa termine repede ca sa poata baga in buzunar lingurita de argint. "Nu mai pot" vine din efortul de a pune petale de trandafir in calea unora care toarna otrava la radacina si din ignorarea bratelor deschise ale celor care vor sa faca parte din viata ta, din obstinatia cu care te agati de maruntisurile aruncate in calea ta doar pentru ca se stie ca te deranjeaza, din stradania de a depasi supararile neinsemnate carora tu le dai dimensiuni epice.
Si, brusc, "nu mai pot" vine de la "Nu mai vreau". Acolo, in mijlocul sensului giratoriu care a insemnat rutina ta in ultimul an, iti dai seama ca doar tu esti de vina pentru "nu mai pot". Esti singurul responsabil pentru timpul irosit in a fi ceea ce crezi ca ar "da bine" si in a cauta acceptare acolo unde usile sunt inchise si sigilate. In momentul in care intelegi ca nu e cazul sa te uiti mai depate de imaginea ta in oglinda pentru a gasi sursa oboselii, a neputintei si a angoasei, pietrele de moara prinse bine de glezne dispar, mintea se deschide precum cupola observatorului astronomic in seara Perseidelor si, cumva, tot zgomotul de fond dispare iar dintre toate indicatoarele ramane doar cel catre tine. Cel care iti spune sa te scuturi de rutina si sa vezi ca dincolo de "nu mai pot" este un alt drum pe care l-ai zarit doar atunci cand te-ai asezat fata in fata cu tine.
Dincolo de "nu mai pot" vine zambetul vacantelor refuzate, vocile celor pe care nu i-ai mai vazut de mult, o mana pe umar si un "hai ca reusim si asta", o ciocolata lasata pe masa intr-o dimineata ploioasa in loc de mic dejun si senzatia de bine a cerului deschis deasupra padurii.
Ce vine dupa "nu mai pot"? Vine realitatea modelata de tine cu esentele care te fac sa te simti bine in pielea ta si cu zambetul in coltul gurii acolo unde fruntea facea cute de incruntare. Dupa "nu mai pot" vine acceptarea a ceea ce esti si a ceea ce simti, intelepciunea de a lasa lucrurile sa se intample in felul si in ritmul lor si credinta ca poti face tot ceea ce iti propui atata vreme cat apesi butonul "denoise" al zgomotului pretentiilor celorlalti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu