Viata si moartea

Ultima zi a anului. Te pregatesti de bilanturi si rezolutii de an nou. A fost un an intortocheat. Si asa este si finalul. Pe ultima suta de metri te pune in fata unui fapt care iti aduce rapid in cap toate intrebarile si raspunsuri care ridica alte intrebari. Viata si moartea impletite intr-o singura clipa. Cele doua fete ale unei monede a carei valoare iti este dezvaluita doar arunci cand Universul considera ca esti pregatit.

Numai ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru efemer. Evitam pe cat putem sa ne confruntam cu efemerul. Ne construim viata ca si cand am fi descoperit secretul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte. Ne place sa credem ca suntem Dumnezei in Universul nostru si ca avem o eternitate la indemana. 

Amanam bucuria si punem deoparte la pastrare serviciul de cafea din portelan de  China. Credem ca imparatim timpul si ne pierdem in planuri si diagrame care de care mai eficiente. Lasam viata la finalul unui to-do list. Amanam concertul, vacanta, cafeaua cu prietenii, cartea cumparata imediat dupa aparitie, filmul, rasaritul pe plaja si plimbarea prin ploaia repede de vara, prajitura dupa reteta bunicii, zambetele si revederile. Ne restrangem cercul doar la nivel de convenienta, nu mai tinem minte de cand nu am mai sunat sa intrebam “ ce mai faci?”. 

Suntem convinsi ca avem timp. Asa ca lasam “marintisurile” pe mai tarziu. Indepartam cainele care ne intampina cu bucurie chiar daca am lipsit doar cinci minute, ignoram mangaierile parintilor si strangerile complice de mana. Cumparam borcane mari in care sa punem la vedere “ realizarile” : job-ul, functia, potenta financiara, casa, masina, cel mai nou model de… si cea mai… orice. In timpul asta sticlutele cu esenta se zambet, extract de vise si aroma de viata sunt uitate intr-un sertar cu “ nimicuri”.

Planificam succesul dupa retete acceptate, ne inrolam in cursa lui “trebuie” si a lui “am timp maine sau altadata pentru asta”. 

Si avem timp. Sau asa credem. Pana cand nu mai avem. Pana cand, Universul ne spune: aici e capatul tau de drum. Si atunci si acolo ne intreaba ce am facut pentru noi cu timpul pe care l-am avut. Pe ce l-am cheltuit. Cu ce ne-am hranit sufletul. Si cu cine ne-am inconjurat.

Atunci si acolo ne intreaba ce urme am lasat in nisipul vremii. Cine isi va aminti vorbele si gesturile noastre. Cine va plange cand vom trece granita si vom pasi in oceanul lui Cronos?

Intrebari ale caror raspunsuri sunt alte intrebari.

Si momente in care Universul iti da un avertisment. Te opreste, in ultima zi a unui an incalcit si iti pune toate intrebarile finalului de drum. Iti arata ambele fete ale monedei, Iti da tacerea in fata mortii, iti aminteste de sticlutele uitate in sertarul cu "nimicuri"si iti spune ca este cazul sa cantaresti mai bine ce faci cu timpul care ti-a mai ramas.

Mai ales ca in impletirea vietii si a mortii in ultimele ore ale anului la intrebarea: "cat timp mai am?" Universul iti spoteste peste umar: "cheltuie cu grija ceea ce mai ai".