Cand Universul iti pune piedica

Uneori Universul se satura de semnale discrete. Iti spune “ ba da’ prost esti” si iti pune o piedica sanatoasa. Te baga in spital si apoi iti zice ca, de data asta, ar fi cazul sa-ti inveti lectia. Sa inveti odata ca tu ar trebui sa fii pe primul loc. Sa inveti sa spui NU in loc sa-ti consumi ultimele resurse pe mofturile celorlalti. Sa inveti sa ai rabdare cu tine. Sa inveti sa-ti dai timp.

Semnale ai mai primit dar, evident, nu ai tinut cont de ele prea mult. Ai continuat sa alergi, sa iti mai iei inca ceva in carca, sa crezi ca poti duce un rucsac oricat de greu si sa faci compromisuri la nesfarsit. Asa ca Universul a ajuns la concluzia ca nu e cazul sa te mai traga usurel de urechi, mai bine iti da un branci ca poate inveti ceva cat timp iti revii din cazatura.

Lectiile se invata pe podea. In timp ce iti evaluezi semnele vitale printre urlete de durere. Sigur, ai mai petrecut si cu alte ocazii timp de calitate pe podea. Numai ca acum durerea intensa, fizica, adauga un plus de dificultate. Sau, poate, usureaza conexiunile dintre sinapse. Gandurile sunt mai alerte si manusile de catifea pentru ceilalti au disparut inghitite de abisul algiei. Durerea iti canalizeaza pentru prima data dupa multa vreme gandurile catre tine. Durerea si frica. Frica de consecintele cazaturii, frica de necunoscut si certitudinea ca, de data asta, va trebui sa ai rabdare. Si incredere. Rabdare cu tine si incredere in procesul de vindecare.

Sigur suna pretentios. Insa, vindecarea este un proces complex. Un proces care iti pune in cale toate piedicile pe care trebuie sa le depasesti. Si nu numai piedici fizice. Paradoxal, cele fizice sunt cel mai usor de depasit. Insa gandurile care ti se invart in cap cu viteza ametitoare sunt mult mai greu de ordonat. Iar intrebarile care izvorasc fara intrerupere sunt adevarata sfidare. Tu, cu tine, impotriva cutumelor tale si a ceea ce ai ignorat sau ingropat sub mii de scuze si eschive.

Spui ca vrei sa te vindeci. Stii toata teoria despre cum sa faci pace cu tine. Numai ca, ce sa vezi, nu o aplici. Uneori dai sfaturi celorlalti. Alteori stai cu tine la o cafea si iti dai sfaturi. Mai vorbesti si cu Universul si ii spui ca maine, sigur maine, vei incepe sa ai grija de tine. El zambeste si iti mai da inca o sansa. Pana cand se satura si iti face branci. Nu de alta dar asa vei fi obligat sa ai timp pentru tine. Si, in plus, iti ofera un instrument infailibil de evaluare a celorlalti. 

Interesant este ca, daca vre-o secunda ai crezut ca esti centrul Universului, al altcuiva decat al tau, acum vei afla ca nu esti. Fiecare are un drum care nu se intersecteaza cu al tau atat de mult pe cat crezi tu. Sigur, exista si exceptiile. Cei care sunt langa tine indiferent de situatie. Cei care au urcat in Orient Express-ul tau si raman acolo indiferent de ruta. Pana la urma, ei sunt cei care conteaza. Cei care, cumva, te fac sa vrei sa continui. Sa strangi din dinti si sa depasesti barajul durerii. Ceilalti, pe care ai cheltuit timp, energie si ganduri sunt doar lectii. Iar universul tocmai ti-a acordat timp suficient ca sa le aprofundezi.

Ti-a trecut glontul pe la ureche. Ai avut noroc. Functionezi. Si insesizabil devii zgarcit. Zgarcit cu secundele, cu increderea, cu gandurile si atentia impastiate in locuri si oameni de conjunctura. In plus, incepi sa ai nevoie de spatiu. Ai nevoie de spatiu pentru vise, ale tale nu ale altora. Ai nevoie de spatiu pentru gesturi, pentru tine nu pentru ceilalti. Ai nevoie de spatiu pentru bucuriile marunte, ale tale, pentru tine si sufletul tau. Si, mai ales, ai nevoie de spatiu ca sa respiri. Sa tragi in piept aerul oceanului catre care te indrepti, sa simti mirosul tundrei pe care vrei sa o vezi si al locurilor de poveste pe care ti-ai promis ca le vei vizita.

Realizezi ca e cazul sa faci curat. In spatiul tau si in suflet. Asa ca, te lasi incet pe spate, faci pace cu durerea, ii multumesti Universului pentru lovitura, privesti bine in tine si in jur si pastrezi doar ce iti umple spiritul  cu speranta, iubire si determinare. Si iti promiti sa nu mai ignori semnalele indiferent cat de discrete ar fi.