Madam Panseluta

   Am spus ca imi plac diminetile. Diminetile in care imi fac o cafea si pun pe masa cartile de tarot ale saptamanii. Uneori extrag din pachet si cate o carte ce va sa vina. Si le asez impreuna intr-o etalare aleatorie pana cand ele isi gasesc locul si semnificatia fiecareia se impleteste in puzzle-ul de intelesuri ale saptamanii. Vazand calea pe care ele o creaza, stii, sau incerci sa descoperi directia.  La fiecare final de saptamana esti in punctul rascrucilor din Oblio. La fiecare final de saptamana alegi. Nu este nimeni care sa-ti indice directia, nu gasesti biletele cu "bea-ma" sau "manaca-ma" ca in Alice in Tara minunilor, nu ai nici macar un GPS sau o harta. Esti doar tu privind indicatoarele colorate aratand toate directiile posibile. In permanenta facem alegeri. Chiar daca suntem convinsi ca exista destin si predestinare liberul arbitru ne pune sa alegem. Si nu ma refer aici la ce poseta sa ne cumparam sau ce culoare sa alegem pentru camera de zi. Ma refer

 Exista momente in care totul parca vine spre tine. Oameni, situatii, emotii, actiuni, trairi, vremuri. Cand timpul porneste inspre toamna, in lumina de vara indiana gandurile se aseaza cu tine la taifas. Nu hotarasti tu cand sa vorbesti tu cu gandurile tale. Este undeva un declansator care reactioneaza la un cuvant, o stare, o amintire sau o tusa de lumina.  E un amalgam linistit si zgomotos in acelasi timp. Locuri, mirosuri, chipuri, vorbe, toate intr-un singur minut, intr-un haos aparent. Preaplinul tau de emotii care ies la suprafata precum delfinii. Toate astea se intampla in momentele in care totul vine spre tine. Cand lucruril pe care nu le credeai posibile incep sa se intample. Cand Universul iti scoate in cale oameni, entitati speciale. Pe cei care nu sunt inregimentati. Pe cei care au nevoie de tine si tu de ei ca sa fii complet. Pe cei care iti spun despre tine lucruri pe care numai tu credeai ca le stii. Si despre care stii lucruri pe care nu ti le-au spus. Momentele astea

  Exista momente in care esti atat de obosit psihic incat nu mai ai reactii. E un ghem ciudat cu prea multe capete. Incerci sa tragi de un capat dar ies alte trei. Incerci sa il recompui dar se desface in bucati. Si apoi incerci sa pui bucatile impreuna incercand sa iesi din vortexul gandurilor. Incerci sa lipesti capetele ca sa dai de urma firului si sa clasezi ceea ce te-a adus in punctul asta. Dar, cu fiecare nod pe care il faci, iti revin in minte fragmente de cuvinte, priviri, gesturi, pe care le reinterpretezi si incerci sa le gasesti sensurile ascunse. Esti tu si altcineva in acelasi timp.  Toate pildele si cartile motrivationale te invata sa te detasezi de situatiile care te fac sa nu te simti bine in pielea ta. Doar ca nu iti spune nimeni cum. Cum sa te detasezi de oameni pe care i-ai crezut prieteni ani de zile, cum sa te detasezi de locuri care ti-au fost "acasa", cum sa te detasezi de propriile tale prejudecati si idei preconcepute. Nu iti spune nimeni ca in perma

Ii admir pe cei care reusesc sa isi pastreze calmul indiferent de situatia in care sunt pusi si indiferent de presiunile exercitate. Sigur, as fi ipocrita sa nu recunosc ca este si o doza consistenta de invidie in admiratia asta. Pentru ca eu mai am mult de lucru in directia asta. Cu situatiile ma descurc dar cu oamenii..... Aici este o cu totul alta poveste.  Cu oamenii este cel mai greu. Asa cum cel mai greu este sa vorbesti despre cei pe care ii iubesti, la fel de greu este sa recunosti ca nu esti dispus sa inghiti permanent dozed consistente de frustrare mascata sub teoria asertivitatii si asezonate cu o atitudine pasiv - agresiva. Nu sunt psiholog, insa, dupa multi ani de corporatie si workshop-uri despre tipurile de angajati, atitudini, construirea echipei, asertivitate, comunicare interna, etc, ar fi jenant sa nu stii termenii si aplicarea lor. Dupa multi ani de multinationala si multi ani in general, ajungi in punctul in care incepi sa te comporti asa cum ti-ai fi dorit sa fii

  Cineva mi-a spus odata o vorba foarte interesanta: fii atenta ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample. In ultima vreme , cam de vreo 3-4 ani asa, vorba asta imi revine din ce in ce mai mult. Exista momente in care timpul curge lent, fara valuri, usor predictibil si sunt momente in care exista un abuteiaj de evenimente combinate cu valuri de trairi si emotii care te iau pe sus intr-un dans straniu, frumos tocmai datorita lipsei de predictibilitate. Fix in aceste momente imi amintesc de "fii atenta ce iti doresti". Pentru ca nu exista nici o moneda cu o singura fata. In magie se spune ca fiecare actiune are plata ei. la fel si fiecare dorinta indeplinita vine la pachet cu asumarea si, de foarte multe ori, cu un set de responsabilitati, pe care nu ai cum sa le eviti, sau, nu la nesfarsit, oricat ai incerca. Ne dorim sa zburam, dar zborul vine cu asumarea aerului rarefiat al inaltimilor, cu golurile de aer, schimbarile bruste de directie, soarele prea fierbinte si funingine

  Cineva spunea ca la momentul de trecere catre toamna, vremurile nu stiu incotro sa o apuce, spre vara sau spre toamna, ca frunzele ingalbenesc, dar nu cad, ca pasarile vor sa plece, dar inca nu stiu daca spre nord sau spre sud. Se mai spune ca raurile nu mai curg si ca marea nu are valuri, pentru ca timpul sta pe loc si asteapta. Asteapta ca noi sa ne oprim putin din valtoarea realitatii autoimpuse. Sa ne oprim si sa ne asezam la o cafea cu noi insine. O data pe an, timpul asteapta. Asteapta ca noi sa privim dincolo de ceea ce stim, sau ceea ce credem ca stim si sa ne proiectam ceea ce dorim. Ceea ce avem nevoie ca sa crestem, ca sa devenim, chiar daca ne e greu sa recunoastem.  O data pe an timpul ne asteapta. Sa ne asezam la taifas cu cel mai vechi prieten al nostru, noi insine, si sa decantam. Sa decantam tot ce a trecut prin si peste noi, sa decantam actiunile si oamenii, sa decantam compromisurile si visele. Sa ne amintim sau sa descoperim cine suntem atunci cand totul asteap

  Cind ceva nu merge asa cum ne dorim, ne enervam. Cand cineva nu reactioneaza asa cum ne dorim, ne enervam. Doar ca, de cele mai multe ori, sursa enervarii este in noi, pentru ca noi ii atragem cumva pe toti cei din jurul nostru. Si pe cei care ne fac sa ne simtim bine si pe cei care ne enerveaza. Am avut nevoie de mult timp ca sa realizez ca, de fapt, importanta este nu atitudinea cuiva fata de tine ci modul in care alegi sa reactionezi. Sigur ca nu sunt atat de inteleapta incat sa aplic aceasta "descoperire' in mod constant. In general ma agit citez  "ca un Pepsi", analizez, despic  firul in patru, incerc sa gasesc explicatii si, uneori scuze pentru comportamentele celorlalti. Cred ca mare parte din stres vine uneori din efortul constant de a le gasi scuze celorlalti. Si de a-ti pune constant intrebarea "unde am gresit", desi, uneori cred ca abordarea asta nu functioneaza cu toata lumea. Si chiar cred ca exista oameni care  nu sunt pe aceeasi lungime de

Cine esti atunci cand nu te vede nimeni? E o intrebare care imi revine periodic in minte in cele mai neasteptate momente si la cei mai neobisnuiti stimuli.  Suntem animale sociale. Oricat am incerca sa ne spunem altceva si oricat am incerca sa demonstram ca suntem solitari, unici si introspecti. Avem nevoie, lucru demonstrat stiintific, de interactiune cu ceilalti. Si nu numai cu familia si cercul de apropiati ci si cu necunoscuti. Indiferent daca este vorba de curierul care iti aduce comenzile, vecinul de masa din restaurantul supraaglomerat,  stewardesa din avionul care te poarta spre vacanta,  farmacista care iti zambeste de fiecare data si fata de la patiserie care iti da intotdeauna croissantele preferate. Avem nevoie de interactiune asa cum avem nevoie si de momente cu noi.  Interactiunea este ceea ce ne tine pe linia de plutire, cel putin din punct de vedere psihic. Sigur ca, societatea isi pune amprenta asupra noastra. Asupra reactiilor la stimuli, asupra modului in care ne com

  Stiu ca ma repet, dar, despre ceea ce iubim ne este cel mai greu sa vorbim. Exista oameni pe care ii iubesti din momentul in care i-ai intalnit si cu care vorbesti din primul minut ca si cand v-ati cunoaste dintotdeauna. Exista oameni pe care ii intrebi aproape imediat dupa ce ai facut cunostinta cu ei "unde ai fost pana acum?". Exista oameni care iti tin sufletul in mainile lor calde atunci cand in jurul tau urla crivatul. Si exista oameni care te asculta si au intotdeauna un umar pe care sa iti pui capul cand ai obosit sa te conformezi.  Daca ai intr-adevar noroc, ii intalnesti in drumul tau. Si daca norocul si viata tin cu tine, ei iti raman alaturi, ei sunt zona ta de siguranta. Ei sunt ceea ce numesti cercul restrans. Sunt cei care te cunosc uneori mai bine decat tine si vin dupa tine la 600 de km distanta chiar dac pentru asta isi cheltuie ultimii bani pe benzina. Sunt diferiti si totusi atat de asemanatori in modul in care te cearta pentru ca nu te odihnesti si conti

  Viata si timpul nu au curgere liniara. Indiferent cat de mult incercam sa ne convingem de acest aspect. Poate pentru mintea noastra este mai simplu sa perceapa o curgere liniara, de la A la B, fara bucle in timp, fara deja - vu, fara clipe cu intensitatea unui an intreg. Daca esti atent, reusesti sa vezi buclele in timp si curbele mai mult sau mai putin periculoase. Nu ca ai putea sa le eviti. Singurul lucru pe care il poti face este sa incerci sa mergi cu ochii si inima larg deschise. Stiu ca pare la fel de periculos ca si cand ai merge pe un motor de viteza fara casca si echipament de protectie. Dar, cumva viata are un mod foarte discret de a-ti oferi si protectia necesara atunci cand este cazul si de a-ti smulge armura atunci cand drumul iti cere sa pasesti descult printre experiente. Iar timpul se impleteste subtil intre trairile si evenimentele de pe drumul tau. El pare liniar: de la 9 la 5, de luni pana duminica, de seara pana dimineata, dar te surprinde uneori rasucind secunda