Cand nu te vede nimeni


Cine esti atunci cand nu te vede nimeni?

E o intrebare care imi revine periodic in minte in cele mai neasteptate momente si la cei mai neobisnuiti stimuli. 

Suntem animale sociale. Oricat am incerca sa ne spunem altceva si oricat am incerca sa demonstram ca suntem solitari, unici si introspecti. Avem nevoie, lucru demonstrat stiintific, de interactiune cu ceilalti. Si nu numai cu familia si cercul de apropiati ci si cu necunoscuti. Indiferent daca este vorba de curierul care iti aduce comenzile, vecinul de masa din restaurantul supraaglomerat,  stewardesa din avionul care te poarta spre vacanta,  farmacista care iti zambeste de fiecare data si fata de la patiserie care iti da intotdeauna croissantele preferate. Avem nevoie de interactiune asa cum avem nevoie si de momente cu noi. 

Interactiunea este ceea ce ne tine pe linia de plutire, cel putin din punct de vedere psihic. Sigur ca, societatea isi pune amprenta asupra noastra. Asupra reactiilor la stimuli, asupra modului in care ne comportam sau a modului in care vorbim, asupra atitudinii la birou, la restaurant, in public sau in privat. Si ne integram. Mai mult sau mai putin in functie de nivelul de instinct de turma pe care il avem. Dar, indiferent cum, ne integram, ne conformam, facem compromisuri mai mari sau mai mici, ne adaptam la regula cererii si a ofertei. Socializam si comunicam, negociem, lacrimam si zambim si ne topim in personalitatea colectiva.

Trecem de nivelul de interactiune necesar sanatatii mintale si, uneori, o luam pe drumul asfaltat al minimei rezistente si ne cumparam seturi de masti standard si accesorizate, totul ca sa ne integram cat mai bine. 

Stim cine suntem, sau credem ca stim, definiti fiind in mare parte de perceptia celorlalti. Suntem fata sau baiatul "de treaba", colegul de "gashka", creativul, introvertitul, expansivul, initiatorul, "the bitch", tipa cool, tocilarul, leaderul informal, seful, sotia mai mult sau mai putin "perfecta", prietenul cel mai bun, profesorul, excentricul, si enumerarea poate continua. Suntem ceea ce facem si ceea ce spunem intr-un context sau in altul. Dar, in general, in perceptia  generala nu suntem emotii, nu suntem ganduri, nu suntem ceea ce iubim.                                                                                                                         

Si atunci, intrebarea: cine esti cand nu te vede nimeni? Cine esti in  momentele tale cu tine? Cine esti cand te dezbraci de imaginea generala?                           

E ca in etalarile de Tarot, cum te vad ceilalti si cum esti de fapt. Cine esti? Esti carcasa sau esti sufletul? Esti "a fi" sau " a avea"? Esti "masina de razboi germana" sau un empat? Cine esti cand stai fata in fata cu tine? Te placi? Ai subiecte de conversatie sau te plictisesti cu tine? Cine esti cand adevarul este singura optiune? Esti lumina sau intuneric, ai forta de a merge descult pe drumurile neumblate sau vei alege doar calea minimei rezistente? Esti ceea ce pretinzi a fi sau doar un imitator? Ai curajul de a iubi si de a-ti asuma?   Poti sa-ti recunoasti slabiciunile si momentele de ura, invidie si frustrare? Stii ce iti declanseaza emotiile? Stii la ce stimuli vibrezi?  Esti pragmaticul sau creatorul de fantome? Alergi impreuna cu unicornii sau negi existenta magiei din tine?                                                                   

Cine esti cand nu te vede nimeni? Ce culoare are sufletul tau? Si, mai ales, te iubesti pe tine cel care esti atunci cand nu te vede nimeni?

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise