Timpul sta in loc ...

 

Cineva spunea ca la momentul de trecere catre toamna, vremurile nu stiu incotro sa o apuce, spre vara sau spre toamna, ca frunzele ingalbenesc, dar nu cad, ca pasarile vor sa plece, dar inca nu stiu daca spre nord sau spre sud. Se mai spune ca raurile nu mai curg si ca marea nu are valuri, pentru ca timpul sta pe loc si asteapta. Asteapta ca noi sa ne oprim putin din valtoarea realitatii autoimpuse. Sa ne oprim si sa ne asezam la o cafea cu noi insine.

O data pe an, timpul asteapta. Asteapta ca noi sa privim dincolo de ceea ce stim, sau ceea ce credem ca stim si sa ne proiectam ceea ce dorim. Ceea ce avem nevoie ca sa crestem, ca sa devenim, chiar daca ne e greu sa recunoastem. 

O data pe an timpul ne asteapta. Sa ne asezam la taifas cu cel mai vechi prieten al nostru, noi insine, si sa decantam. Sa decantam tot ce a trecut prin si peste noi, sa decantam actiunile si oamenii, sa decantam compromisurile si visele. Sa ne amintim sau sa descoperim cine suntem atunci cand totul asteapta. Si sa hotaram directia si drumul.

Putem continua in aceeasi directie, putem sa reintram in marsul gri al complezentei, putem sa privim catre piscuri, putem sa ne curatam funinginea de pe aripi si sa zburam. Totul depinde de noi. De cat de cinstiti suntem fata de noi insine. Si de cat de mult curaj avem. Curaj sa recunoastem ca ne place falsa siguranta pe care ne-o da supa calduta a cotidianului si ca, uneori, alegem compromisul in locul cailor nebatute. Curaj sa ne asumam  ceea ce suntem si sa deschidem usa catre visele noastre. Curaj sa ne asumam ceea ce iubim si sa spunem Nu atunci cand cutumele ne obliga sa spunem Da.

O data pe an, timpul ne asteapta. Ne asteapta sa ne exercitam liberul arbitru. Ne asteapta sa ne facem liste cu prioritati si sa le rupem, sa luam decizii si sa renuntam la ele, sa ne scoatem visele si amintirile de la naftalina si sa ne reconfiguram traiectoria.

Uneori o luam inapoi pentru ca, un an mai tarziu, sa ne gasim in acelasi loc, la o cafea cu noi insine cu acelasi bagaj de ganduri nerostite si cu acelasi balast din oameni pentru care nu esti decat cel mult un numar in agenda telefonica.

Tocmai de aceea Universul ne da in fiecare an o sansa. Cand vara si toamna se curteaza pe granita vremurilor, timpul sta in loc pentru noi. Ne asteapta sa ne parguim gandurile si inima, ne asteapta sa ni se coaca emotiile si sa recunoastem pe cine si ce iubim, ne asteapta sa ne hotaram sa o luam in directia viselor noastre si catred ceea ce ne dorim cu adevarat.

Curgerea liniara a timpului este o conventie dar oprirea lui este palpabila. Ca momentul de apnee in care vezi clar sub apa. Desi imaginea este deformata, exista o secunda in care totul se limpezeste si drumurile se deschid in fata ta ca intr-o etalare de Tarot. Si timpul te asteapta sa dezlegi parabola propriei tale etalari.

Cand vremurile nu stiu incotro sa o apuce, timpul se opreste in loc si asteapta. Asteapta sa o iei in directia visurilor tale. Asteapta sa te insotesti cu cei care iti dau aripi sa zbori si iti pun plasturi colorati pe julituri

le din genunchi. Asteapta sa te eliberezi de prejudecati si sa renunti la balastul cutumelor, sa iesi din rand si sa nu mai mergi in cadenta. 

Timpul se opreste in loc si asteapta. Tu alegi  cum modelezi momentul de ragaz.