Acasa 2.0
Se pare ca momentul acela a sosit.
Mult mai repede si mai neasteptat decat as fi putut crede.
Anul asta ne-a inchis in casa. Cu noi insine si cu ceilalti si, cumva ne obliga sa ne rerevaluam relatia noastra cu ceilalti si, mai presus de toate cu noi insine.
Cand stai tu cu tine descoperi cine esti si, mai ales, cine esti in raport cu tine.
Si e bine cand nu te plictisesti, cand poti sa tragi sertarul amintirilor si sa le explorezi. Sa te intalnesti cu tine cel de atunci si cu locurile de care acum iti este mai dor pentru ca nu stii cum arata maine.
Astazi cafeaua mi-a amintit de mirosul cafelei in savana si de cafeneaua de langa casa lui Karen Blixen in Nairobi.
In ultimul timp Kenia este tot mai prezenta in mintea mea.
Poate pentru ca acolo m-am simtit intotdeauna libera si fericirea spatiilor deschise nu se compara cu nimic altceva.
Sau poate ca in valtoarea concretului si a pragmatismului de zi cu zi am nevoie de o bula in timp in care sa-mi reincarc bateriile.
Kenia m-a fascinat intotdeauna.
La inceput prin ecranul televizorului urmarind Big cat diaries. Apoi m-a cucerit in momenmtul in care am pus pi
ciorul pe scara avionului la aterizare in Mombasa. E drept ca la prima noastra intalnire mi-a inmuiat genunchii la propriu - 27 de grade la ora 8 dimineata si o umiditate de peste 85% dupa un zbor de 8 ore cu sosete in picioare.
Oricat ai citi ghidurile de calatorie, nimic nu te pregateste pentru experienta reala.
Daca vii dintr-o fosta tara comunista, "autocarul" care te preia de la aeroport care seamana izbitor cu un autobuz 368 nu este un soc si nici drumul cu hartoape pe care il parcurgi de la coborarea de pe feribot si pana la intrarea in resort.
Primul lucru care te fascineaza este marea de oameni si animatia din apropiera feribotului si calatoria scurta cu feribotul.
Cand esti prina data in Kenia si ai capul plin cu ce nu e bine sa faci si cu pericolele care te pot intampina la tot pasul, prima traversare cu feribotul este o experienta cel putin interesanta.
Calatoria cu feribotul este gratuita pentru populatie, asa ca dupa ce urca masinile pe centru si sunt ancorate se deschid portile pentru calatori si brusc o masa compacta de oameni in toate nuantele de negru de la abanos pana la ciocolata cu lapte inunda feribotul privindu-te cu o curiozitate nedisimulata facandu-te sa te simti ca un animal expus la zoo intr-o cusca de sticla.
Dupa coborarea din feribot drumul merge serpuit de-a lungul coastei catre resorturile din Diani Beach.
Ce te frapeaza este o benzinarie pe zidul careia scrie cu litere vizibile: "Don't park your cars here, we do not answer for the stolen ones".
Cand esti pentru prima oara in Kenia, impactul mesajului este unul de genul: da, au dreptate astia in ghid. Stau in perimetrul hotelului si nu ies de acolo.
Cand esti pentru a doua sau a patra oara, este doar un mesaj familiar de intampinare. Chiar te uiti sa vezi daca mai este acolo si vederea lui este ca salutul unei vechi cunostinte.
Kenia este surprinzatoare in fiecare clipa.
Cu drumurile desfundate si presarate din loc in loc cu benzi cu gheare metalice pentru controalele de politie, cu resorturile luxoase, cu tot pachetul turistic si viata colorata pe care o descoperi dincolo de comfortul hotelului, cu Akamba village si centrul de reabilitare de la Bambuuri, cu bananele rosii de Zanzibar cumparate dupa targuiala din piata Mc'Kenna si Masaai Club, locul in care noi eram petele de culoare.
Si mai sunt diminetile.
Diminetile pe malul oceanului in care tragi in piept aerul sarat incarcat cu povestile noptii cand doar matinalii sunt la micul dejun, diminetile in Kipungani cand arcul perfect al curcubeului te intampina la capatul pontonului si crabii se grabesc pe nisipul ud si diminetile in Masai Mara cand stai cocotat pe capota jeep-ului si aerul noptii se topeste in dimineata iar prima raza de soare iti deschide ochii peste savana care asteapta sa-si inceapa ritualurile de zi.
Kenia te cucereste cu fiecare adiere de vant, cu fiecare rasarit de soare si cu fiecare apus, cu zapada de pe culmile Kilimandjaro si cafeaua de pe plantatiile care au apartinut candva baronesei Blixen.
Iti atinge locuri nebanuite in suflet cand mergi la o scoala in mijlocul savanei unde copii te caineaza pentru ca la scoala in Romania animalele nu vin pana la gard.
Te surprinde cu zambetele sincere ale oamenilor, cu "olesere" si "lala salama", cu strazile inguste din Lamu si cu filosofia atat de asemanatoare cu a Mioritei cuprinsa in hakuna matata.
Si, cumva, ca turist, chiar si unul curios care nu respecta indicatiile, te simti in siguranta.
Siguranta pe care ti-o da un pamant stravechi, siguranta pe care ti-o dau animalele libere in savana si hipopotamii pazind turmele de antilope Gnu la marea trecere.
La prima mea vizita in Kenia, cineva mi-a spus ca este un loc in care ma voi intoarce pentru ca ai nevoie de timp ca sa o descoperi.
Si m-am intors. Si, de fiecare data, am descoperit alte laturi la fel de surprinzatoare.
Am descoperit ca noaptea africana este "vorbareata", am vazut un leopard cu pui, o cheetah cu 5 pui, am vazut cat de repede se ridica puiul de antilopa dupa nastere, am descoperit ca leul zambeste cand isi mananca prada si ca hipopotamul este extrem de agil desi nu pare.
Am descoperit ca oamenii iti ofera chair daca nu au mult, ca isi acopera tristetea cu zambete. Am vazut ca viata a golit lumina din ochii batranei care impletea foi de acoperis din frunze de cocotier si copii cautand resturi de nuci caju dupa demonstratia oferita turistilor. Am aflat ca apa este pretioasa si ca exista oameni pentru care un acoperis din tabla este luxul suprem, ca rangerii chiar stiu tot ce se petrece in savana si pretuiesc viata in toate formele ei.
Am ascultat si trait povesti si am savurat fiecare rasarit in care pamantul vechi mi-a spus: lumea este a ta.
Si, incet, cu fire nevazute m-am legat de locurile care sunt un acasa al gandurilor mele.
Si, ma voi intoarce, pentru ca, nu-i asa, ne intoarcem intotdeauna acasa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu