Cand esti cu spatele la zid


Ce faci cand esti cu spatele la zid?
Nu ca in filmele de actiune cand stii ca cineva te va salva ci, pe bunecu spatele la zid.
Ce faci cand tot ceea ce considerai solid in jurul tau se naruie?
Poate ca pare un cliseu, dar, uneori viata iti da un cocktail de lamai cu sare pe cer trebuie sa-l bei pe nerasuflate.
Si treci chiar prin toate starile.
De la socul resimtit in plexul solar, la genunchii care se inmoaie, la speranta ca poate nu este chiar asa, ca poate e o gluma proasta si pana la plansul compulsiv in momentul in care negarea nu te mai poate ajuta.
Si abia atunci ai un moment in afara timpului, in care simti raceala zidului din spatele tau si, ca intr-un teaser, revezi momentele care te-au adus acolo.
Si ai vrea sa tipi si sa musti si sa reprosezi asta cuiva.
Doar ca, atunci si acolo esti doar tu, cu spatele la zid pe o banchiza a carei siguranta se topeste rapid in oceanul de incertitudini.
Cumva te privesti tu pe tine intr-un moment de decorporalizare si stii ca singura persoana careia ii poti reprosa ceva esti doar tu.
Tu esti singurul responsabil pentru punctul in care te afli.
Adevarul te izbeste cu o forta mai mare decat a undei de soc initiale, si, paradoxal asta iti limpezeste mintea.
Si realizezi ca ai doar doua optiuni: sa te asezi si sa plangi in continuare sperand ca cineva te va salva sau, sa accepti situatia si sa folosesti zidul ca sprijin si sa te ridici. Pentru ca, pana la urma zidul te poate sustine.
In acelasi moment de luciditate te uiti in jur, cu speranta ca vei gasi un umar pe care sa te sprijini sau o mana intinsa.
Uneori, insa, constati ca in jurul tau sze desfasoara un parastas dansant in care ti se consuma coliva. O fi buna, iti spui si te intorci din nou cu spatle la zid.
Si, din nou, realizezi ca singurul drum este cu spatle la zid, dar inainte.
Indiferent daca tu, in picioarele goale trebuie sa calci pe spinii renuntarilor care te-au adus aici.
In momentul in care ai facut primul pas stii ca singura optiune este sa reusesti. Si asta nu din orgoliul de a le demonstra celorlalti ca gresesc ci, pur si simplu pentru ca trebuie sa supravietuiesti.
Daca nu ai cedat in primul minut, in prima zi, in prima saptamana, esxti un supravietuitor. Si actionezi ca atare.
Nu ca eroii din filme, pentru ca tu nu ai nici costume de Superman, nici superputeri de Spiderman. Ii lasi pe ceilalti la party-ul parastasului si mergi inainte, incet, punand un picior inaintea celuilalt, in echilibru fragil pe o sfoara intinsa peste un hau de nesiguranta.
Aduni bucatile din tine jertfite pe altarul compromisurilor caii minimei rezistente si iti croiesti drumul cu zambetul pe buze si cenusa in suflet. Zambesti pana te dor muschii incordati nefiresc si mergi chiar daca cioburile iti intra in carne.
Inghiti veninul pana devii imun la otrava si te calmezi urmarind filme de Craciun in toiul verii.
Mergi inainte pe un drum care iti dezvaluie laturi ale tale pe care nici nu stiai ca le ai si imagini ale celorlalti pe care nu credeai ca le vei vedea vreodata.
Sunt multe rescruci. Pe unele le banuiai, altele, insa, te surprind. Sunt oameni care dispar brusc si oameni care apar ca raspun la intrebarea: unde ai fost pana acum?.
Inveti mult despre cat si ce poti si inveti sa "vezi" in jurul tau. Intuitia se ascute si inveti sa ai incredere in instinctele tale.
Poate parea un cliseu, dar nu este.
Cand esti cu spatele la zid cliseele se topesc intr-o realitate cu muchiile mult mai ascutite decat ale unui film de Oscar.
Cand esti cu spatele la zid scrijelesti pe el momentul t zero al unui nou inceput. Un inceput in care iti asumi. Iti asumi ceea ce te-a adus acolo si toti pasii pe care ii faci, toti cei de care te desparti si toti cei care ies din ceata si te ajuta sa te ridici, preaplinul de cuvinte nerostite si cascada de ganduri care se invart neobosite in mintea ta.
Cumva pe drumul asta intalnesti oameni si creezi legaturi pe care nu le-ai fi banuit si, oricat ar fi de greu, si este, pe parcursul lui mersul tau se schimba odata cu asumarea.
Pe masura ce pasesti pe el, constati ca nu mai esti singur, ca pentru fiecare renuntare si pentru fiecare pas viata iti da companioni si, de unde te simteai pierdut, incepi sa te simti precum Dorothy pe drumul de caramizi galbene catre OZ.
Cand esti cu spatele la zid, nu astepta executia, trage aer in piept, sprijina-te in maini si fa primul pas dincolo de zona de comfort si...ai incredere....in tine.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise