Indescriptibil


   Exista momente pe care nu le poti descrie. Sau nu iti vine sa o faci de teama sa nu destrami magia care le inconjoara cu blandetea si fragilitatea unei bule de sapun. Esti actor si spectator in acelasi timp. Esti in acea clipa si in afara ei. Ai vrea sa o atingi cu fascinatia unui copil in fata globului cu zapada dar iti este teama ca se va destrama. 

Uneori este o adiere cu miros de libertate intr-o lume inchistata in propriile frici, un Crai nou atarnat in coltul unui cer atat de senin incat stelele sunt doar la un gand distanta. Alteori este privirea unui caine cautand blandetea mangaierilor nestiute, cerul atat de albastru incat iti doresti sa-ti pictezi sufletul in culoarea lui si ultimele scantei ale unui foc de tabara care deschide usa amintirilor pierdute. 

O senzatie de bine condimentata cu nostalgia vorbelor nespuse si adrenalina saltului peste tiparele impuse. Uneori este chiar mai putin de o secunda dar suficient ca sa-ti umple bateriile gandului cu impulsul de a cauta altceva. O fisura in spatiu -timp care te lasa sa intrevezi  viitorul. Cel catre care iti indrepti visurile.

Sunt momente care iti amintesc cat de fragili suntem,  si cat de usor putem fi puși la pamant. Dar exact clipa indescriptibila este cea care ne pune foc in vene si ne da voința de a ne ridica de fiecare data. E o senzatie de dulce si amar in acelasi timp care dispare dupa o clipita dar care te golește de tumultul zilei si iti resetează obișnuitul..

Nu poti defini daca iti este bine sau rau, esti doar ca un vas din care cineva a aruncat apa stătută si a pus apa proaspăta. Te reobișnuiește cu tine si nu stii inca daca iti place ce vezi. 

Te intorci si cauți magia momentului. Il atingi atent sa nu il spargi si privesti atent rasufland incet ca sa nu dispară. Te simti fragil si pierdut in marea de sentimente si senzatii stârnite de o parere de magie. 

Iti iei o cafea si, prin aburul cestii privești orizontul deschis de magia unei clipe. Nu stii cum e drumul  si nici ce te asteapta dar, cumva cafeaua si fiorul de pe șira spinării iti dau incredere ca tu vei fi cel care tine bagheta vieții tale.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cand totul in jur …

Angajez unicorn

Cafea si piese de puzzle