Lost and found

Cineva spunea ca sa nu regreți niciodata ceea ce te-a facut sa zambesti. Nu conteaza daca a fost doar un moment, un gest sau o imagine. 

Din pacate învățam doar atunci cand am regăsit ceea ce nici nu stiam ca pierdusem. Uneori suntem biroul de obiecte pierdute. Intram rar in spatiul in care am aruncat in devălmășie zâmbete șterse de lacrimile regretului,  oameni întrezăriti prin geamul sablat al opiniilor celorlalți, caldura focului de tabăra înconjurat de prieteni si sunetul usor dezacordat al chitarei împrumutate pentru a face impresie. 

Nu facem curat aproape niciodata in spatiul invadat de senzații vechi si sentimente prăfuite. Cautam cateodata grăbiți un mop ca sa ștergem rapid dezastrul frustrărilor si al trairilor impuse si, in viteza, de pe raftul regretelor cade amintirea unui loc in afara timpului si senzatia de bine a unei îmbrățișări aproape uitată. 

Brusc uiti de nevoia de a polei realitatea si plonjezi in lost and found. Nu mai stii cand si nu mai stii bine cum si cine erai atunci. Memoria locurilor este estompata. Doar senzatia este clară. Ca o tăietura proaspăta. Nu ustura, durerea este amorțită de uimirea ca acolo sub pânzele de păianjen jarul asteapta sfidand toate teoriile. 

Stii ca nu are rost sa scuturi praful de pe cuvintele nerostite si gesturile doar începute. Insa poti sa te opresti si sa lasi amintirea sa treaca prin tine. O privești apoi ca un copil printr-un glob de sticla si o lui inapoi fara a curată integral colbul. 

Stii ca ai trecut mai departe dar, paradoxal, durerea ascuțita lasa in urma un gust de ciocolata cu ardei iute care iti pune un zambet vechi in colțul gurii.

Nu ramai mult la biroul obiectelor pierdute. Închizi cu grija usa, ascunzi cheia si te intorci la cotidian cu vulturul călătorului in zări îndepărtate pe umărul drept.

Si iti promiți, a cata oară, ca vei deretica zona de lost and found din suflet.